Suntem îndemnați zilnic, la modul cinic, să ne obișnuim cu violența și terorismul, cu atentatele și loviturile de stat, cu exploziile și crimele, iar moartea intempestivă și hazardul ei să fie privită ca o întâmplare „obișnuită”. Cu adevărat, acesta să fie noul tip de lume către care ineluctabil ne îndreptăm sau acestea sunt (doar) mesajele pe care ni le transmit niște specialiști în comunicare aflați în spatele unor politicieni incompetenți și al unor state șubrede și incapabile să (mai) asigure securitatea cetățenilor lui?
Desigur, putem îmbrățișa viziunea fatalistă și să credem că nu se (mai) poate face nimic, să mizăm pe statistică și să sperăm că nu ni se va întâmpla nouă. Dar, inevitabil, vine întrebarea simplă, „la mintea cocoșului”, pe care nu se poate și nu e bine s-o ocolim: dacă șansa de supraviețuire a unui om (expus terorismului) ține astăzi de calcul probabilistic (una la o sută de mii, una la un milion etc.), de baftă sau de noroc (cum vrem să-i zicem) și de bunul Dumnezeu (funcție de credință), atunci de ce (naiba) mai plătesc oamenii impozit, dacă una din funcțiile principale ale unui stat, aceea de a asigura viața și siguranța cetățenilor lui, nu poate fi îndeplinită sau a fost abandonată. În fond, lucrurile pot fi interpretate și așa sau obligatoriu așa: cum e posibil ca, într-o țară aflată în stare de urgență de șase luni, un șofer (care, în timpul liber, conduce o bicicletă, nu un F16), în ziua națională a Franței, la miezul nopții, să înșele ieftin vigilența autorităților (Poliție, Jandarmerie, Armată, Servicii secrete), cu o minciună copilărească (spunând că face alimentarea cu înghețată), pătrunzând la Nisa printre oameni, cu un tir de 20 de tone, într-unul din cele mai selecte locuri din Europa? Când ar fi fost de ajuns, pentru dejucarea atentatului terorist cu 84 de morți (deocamdată), ca un simplu „tablagiu~ să ceară teroristului să-i arate „înghețata” din autofrigorifica lui închiriată de 20 de tone (în care erau opt paleți și bicicleta sa). Sau cum e posibil, în Turcia, ca niște „puciști” (considerând că doreau reinstituirea ordinii constiuționale – laice), să organizeze o lovitură de stat, ignorând faptul că președintele țintă, lăsat liber, se putea salva folosind telefonul său mobil chemând oameni în stradă. Iar în SUA, are loc săptămânal câte un atac armat cu victime (mai nou, polițiști), cu arme cumpărate de la chioșc și de pe internet, iar „statul” american, din cea mai avansată democrație a lumii, ridică din umeri, că n-are ce face.
Prostie, ignoranță, amatorism de stat, cum să-i spunem?
Unii vor spune că lucrurile nu sunt atât de simple, că terorismul de azi e polimorf, că e practicat de oameni (aparent) obișnuiți și că funcționează după o logică inumană, greu de înțeles, de urmărit, de depistat. Parțial, e de acceptat acest punct de vedere, dar mă tem că, în noul joc „de-a hoții și vardiștii”, cei puși să apere legea acționează și ei după o logică defectă, anacronică, depășită, perdantă din capul locului. Am urmărit cu mare atenție explicațiile/justificările autorităților franceze după atentatul de Nisa și l-am auzit pe însuși ministrul de Interne Bernard Cazeneuve susținând și repetând (ca „o moară stricată”) că Mohamed Lahouaiej Bouhlel nu era pe „lista luptătorilor ISI” întorși de Siria (deci a celor supravegheați), nu dăduse semne vizibile de radicalizare, care să-l aducă în vizorul autorităților, și nu părea să fi avut complici. Și cu asta gata cu măsurile de prevenire, putem sărbători liniștiți, nu mai e nimic de făcut.
În fapt, terorismul funcționează astăzi pe principiul rețelei, iar „teroriștii” sunt recrutați, utilizând internetul, prin procedeul numit „crowdsourcing”, împrumutat din economia capitalistă. Cel mai vulgar spus, cineva întreabă prin rețelele lor cine se oferă pentru un atac de Ziua Franței la Nisa, de pildă, iar de acolo încolo e treaba „voluntarului”, care nu trebuie să anunțe pe nimeni, nu trebuie să ceară permisiunea nimănui, nu mai trebuie instruit, pote acționa singur. Ce se mai știe, de către internauți, dar ignorat de către autoritățile franceze, e că procedeele de atac terorist (inclusiv cel cu autocamionul în mulțime) sunt prezentate și „predate” pe diferite site-uri dedicate, iar prozelitismul ISI se face prin diverse rețele, fără contact uman, fără întâlniri conspirative, fără plicuri înmânate etc. Spionajul și terorismul nu se mai predau în academii, ci la cursuri online, la care se poate înscrie oricine.
Mai spun că a trebuit să treacă ani de zile, să se producă mai multe atentate crude și să moară sute și sute de oameni pentru ca să vină la TV (TF1, duminică seara) un fost președinte și viitor candidat prezidențial (Nicolas Sarcozy) să spună câteva lucruri elementare. Le rezum: să fie depistate, urmărite, blocate și interzise site-urile cu tentă „extremist islamistă”, să fie interzis prozelitismul de acest fel și să fie expulzați din Franța toți cei depistați și circumscriși terorismului de tip islamist. Unele sunt politice, mai greu de luat, altele sunt pur tehnice și trebuiau aplicate de mult.
Pe de altă parte, generalii turci care, zice-se, au orchestrat lovitura de stat de zilele trecute, au uitat de „primăvara arabă” și de „revoluția twitter”, de existența internetului și a social media, „rămași ancorați” în realitate ultimei lovituri de stat, cea din 1997 sau 1980, poate.
Și în cazul turc și în cel francez și în cel american, deși sunt situații foarte diferite între ele, e vorba despre același lucru: lipsă de adecvare. E limpede că politica de stat a rămas în urma tehnologiei și chiar a economiei. Și mult în urma „politicii teroriste”.
Acest articol a fost publicat și în cotidianul Monitorul de Cluj din 19 iulie 2016