Dec 23

Despre libertatea presei noastre

Discuții
Am fost invitat, ieri, la TVR Cluj, să vorbesc despre starea presei românești în cei 31 de ani de libertate, trecuți de la căderea comunismului. Îmi era destul de limpede ce urma să spun, nu-mi era destul de clar timpul pe care îl voi avea la dispoziție. Apoi s-a întâmplat că m-au introdus mai repede în direct, de pe Skype, și am auzit ce spunea celălalt invitat, Cornel Nistorescu, cu un discurs nu critic, ci distrugător la adresa presei și a tinerei generații. Planul s-a schimbat în sensul că timpul s-a scurtat și că n-am putut face abstracție de ce a spus antevorbitorul meu și de întrebările moderatorului. Totuși, nu cred că trebuie sau trebuia să intru foarte tare în polemică cu cel care, mare ziarist, de când și-a pierdut oficial credibilitatea, e supărat rău (în sens conservator-retrograd) pe tot ce se întâmplă în România.
Pentru că nu am spus în emisiune nici pe departe ce plănuisem să spun, am să aștern aici principalele idei care consideram necesar a fi rostite, din convingere, fără niciun sens polemic, de data asta.
Eu am împărțit cei peste treizeci de ani de presă românească liberă în trei perioade, fiecare având aproximativ/orientativ durata unui deceniu. Prima perioada (anii 90) am numit-o de inițiere și creștere, caracterizată de amatorism, căutarea identității și început de profesionalizare, cu bani puțini sau deloc. A doua perioadă (anii 2000), de maturizare și consolidare, a însemnat raportarea la standarde profesionale, conștiință de sine, diversitate, relativă independență editorială, cu o mai bună distribuire a resurselor (relativă prosperitate). Etapa a treia, începută odată cu criza financiară din 2008 și până azi, este una de declin și criză prelungită a sistemului media, influențată și de tehnologie, caracterizată de transformare/schimbare (orientarea spre digital), diminuarea resurselor din publicitate, deprofesionalizarea media (scăderea sau abandonarea standardelor jurnalistice), decrediblizarea presei, fragmentarea publicului, încercarea unor noi modele de afaceri, fake news etc. Fiecare etapă poate fi dezvoltată și nuanțată.
Media momentului este într-un moment de căutare asiduă și de negăsire deplină încă.
Cu siguranță însă, în emisiune, la incidența dintre trecutul presei destul de chinuit și viitorul destul de incert, aș fi emis și dezvoltat următoarele idei cadru, cu posibilitate dezvoltare și argumentare:
• În democrație, prin definiție, presa este și trebuie să fie în opoziție față de putere și în slujba intereselor publicului. A fost și n-a fost așa și tot mai des uită să fie
Libertatea presei este o lucrare împreună a întregului ecosistem media, inclusiv a publicului, care și cere, dar și susține această libertate. Din neclaritate și lipsă de educație (mediatică, politică, civică, democratică, financiară etc.) publicul cere mai puțin, iar când cere, nu asigură și susținere (financiară)
Libertatea presei trebuie convenită/asumată/mediată (dincolo de coordonatele constituționale) de mediul politic și de cel economic-financiar: cel politic, prin asumarea riscului de a fi criticat (ce lovește însă direct în interesele electorale și de putere), lipsa de presiune (legislativă, financiară etc.), alocarea justă a resurselor; cel economic, prin nevoia de transparență și competiție, publicitate, finanțarea jurnalismului de calitate prin mecenat, premii, proiecte mari (de investigație). În fapt, mediul politic este discreționar, opresiv sau acaparator în raport cu media; mediul economic este nepăsător, indiferent, neglijându-și propriile interese în raport cu jurnalismul profesional.
Aș fi subliniat, de asemenea, o idee pe care am rostit-o și cu alte ocazii, aceea că nu există țară/oraș/societate civilizate fără presă liberă. Căci nu pot avea:
Credibilitate, în lipsa elementului critic, a recunoașterii dreptului de a greși și de a fi criticat pentru asta
Transparență, în lipsa existenței tuturor versiunilor de informare și interpretare
Prosperitate (bunăstare pentru fiecare), în lipsa unei distribuiri juste (supravegheate) a resurselor.
Toate aceste repere au fost și sunt critice pentru presa românească, uitate, marginalizate sau ignorate cu bunăștiință, cu consecințele de rigoare.
Fără nicio îndoială, aș fi susținut următoarele:
Conținutul jurnalistic de calitate (pentru prezent, dar mai ales pentru viitor) nu este și nu poate fi gratuit (niciun produs de calitate nu este ieftin, cu atât mai puțin gratuit); publicul trebuie să înțeleagă și să accepte treptat asta
• Presa românească (de toate felurile) trebuie să accepte procesul de schimbare/ transformare ireversibilă care este inevitabil și să învețe mai bine să se adapteze, ca și formă și conținut. Media din trecut nu va mai exista niciodată
• Presa românească trebuie să recâștige încredrea publicului, pornind de la faptul că a ignorat acest aspect (presupunându-i existența din oficiu) și ținând cont de noile dinamici ale audiențelor și de fragmentarea acestora
Presa românească trebuie să ia în calcul și alte modele de afaceri (înafara modelului clasic, cu publicitate), să identifice alte surse de finanțare, să aibă o atitudine inovativă și creativă
Modelul actual de supraviețuire nu este suficient, pentru că omite tocmai misiunea presei, aceea de serviciu public indispensabil funcționării democrației; interesele publicului sunt marginalizate sau manipulate în interes propriu, politic partizan sau economic, ceea ce publicul nu acceptă/nu va accepta
• În lipsa servirii interesului comun, publicul s-ar putea dispensa de presa profesionistă (nemaisesizând diferența), recurgând la alte mijloace de informare (presa zis amatoare, rețelele sociale etc.), ceea ce ar însemna „moartea presei”, dar și un fel de anticameră a haosului.
Am fost întrebat de moderator, la final, cum cred că va fi presa peste câteva decenii (treizeci de ani). Sub presiunea timpului am dat un răspuns expeditiv-optimism, eu cred că presa românească va supraviețui, sincron cu fenomenul presei în general. Adaug acum și motivele: presa nu va dispărea câtăvreme își va îndeplini misiunea, aceea de deservi, cu informații, profesionist, onest, în spiritul adevărului, interesele comune ale publicului și de care acesta nu se poate și nu se va putea lipsi. Și acest lucru rămâne valabil chiar dacă, în timp, conținuturile și modalitățile de transmitere vor fi diferite.
A venit vorba și despre tânăra generație, care nu mai citește, în general, și nu mai citește aproape deloc presă. Am spus că sistemul educațional actual din amonte de facultate, închipuit, anacronic, neadaptat, nu asigură conținuturile educaționale de care tinerii au nevoie, iar aceștia recunosc asta (de pildă, nu știu nimic despre politică, despre democrație, despre economie, despre afaceri, despre media etc.). Cu toții se află într-un deficit îngrozitor de background-uri culturale, fără de care nu pot, de pildă, operaționaliza știri. Asta îngreunează formarea lor superioară și (supra)solicită sistemul universitar, care are de recuperat suprafețe mari rămase descoperite. Și am dat exemplul pe care îl cunosc bine pentru că îl practic tot mai intens în ultimii ani: în primul semestru, cu studenții de la jurnalism facem mai întâi exerciții de lectură avizată a presei și de înțelegere și explicare a știrilor, a importanței și semnificației lor (într-o goană disperată pentru acumulare de backgroundu-uri), înainte de a învăța ce sunt și cum se fac știrile. Dar nu am uitat să subliniez progresul de care tinerii sunt capabili, capacitatea unora (cel puțin) de a compensa aceste deficite și a acumula competențele și abilitățile de care are nevoie un jurnalist.
Chiar dacă suntem realiști, suntem obligați să fim și optimiști.

Dec 13

Jurnalismul profesionist e singura noastră șansă

DSC_0165
Alegerile au trecut, iar participanții, fiecare în parte, și-au făcut bilanțul. Cum s-a comportat presa noastră, aflată în criză și suferință, e întrebarea la care am încercat să răspund, cu toată afecțiunea și înțelegerea.
Textul care urmează nu e unul polemic, nu e unul „dinafară”, nu e un reproș adus cuiva anume, nu e nici măcar complet, sunt constatările mele, făcute cu regret și amărăciune și, poate, nu privesc atât presa „mică”, cât media mainstream, presa ca atitudine, aflată parcă tot mai departe de misiune.

Ce-a făcut presa în această campanie electorală
Întâi de toate, presa românească a pornit în campanie electorală cu un deficit de imagine și de credibilitate, generate de subvențiile acordate de guvern ca sprijin pentru pandemie. Unii nici nu și-au pus problema etică (și n-o mai fac demult), alții și-au făcut scrupule și și-au declarat banii primiți de la stat, pentru transparență, dacă nu pentru obiectivitate. Nu era obligatoriu să respingă banii, depindea foarte mult ce făceau după aceea.
În al doilea rând, media noastră a intrat în logica de partid, imitând, într-un fel, comportamentul politicienilor, destul de dezinteresat de campanie electorală și de intensitatea ei, în cea mai mare parte.
Teoria spune că, în mod normal, perioadele electorale sunt de cea mai mare intensitate, atât pentru politicieni, cât și pentru jurnaliști. Când nu se întâmplă asta, înseamnă că avem o situație anormală.
Ce n-a făcut presa (în opinia mea):
• Nu a făcut o informare de campanie corespunzătoare, cu privire la profilul candidaților, a episoadelor incerte sau compromițătoare din CV-urile acestora
• Informarea politică a cetățenilor nu este opțională, este o obligație constituțională ce ține de rațiunea de a fi a presei democratice, iar libertatea de a alege (în cunoștință de cauză) este unul dintre pilonii democrației, alături de libertatea de exprimare și de cea economică
• Nu a făcut o informare cuprinzătoare cu privire la evenimentele de campanie, ca și cum n-ar fi fost important, ca și cum ar fi fost opțional, ca și cum așa ar fi fost normal
• Nu a sancționat derapajele de campanie, excesele, abuzurile care au fost, nu s-a arătat interesată de asta
• Nu a avut o atitudine critică, constructivă, de campanie, să ajute oamenii să înțeleagă politica, în general, nevoia de vot, responsabilitatea votului – nu a făcu și nu-și asumă educația politică (ca și educația mediatică, de altfel)
• Nu a ajutat oamenii să înțeleagă programele electorale, proiectele partidelor și candidaților, să le explice critic și să-i ajute să facă diferența dintre ele
• Nu a organizat îndeajuns, serios și independent, dezbateri electorale, chiar împotriva voinței politicienilor, prin care să atragă atenția, să creeze emulație și interes, să le transforme în show-uri politice
• Era în obiceiul presei în campanii să facă dezvăluiri, să publice anchete jurnalistice de mare impact (adevărate lovituri de presă), să valorifice la maximum o piață a subiectelor de scandal care exploda în campanie, ceea ce nu s-a întâmplat sau s-a întâmplat rar (recorder.ro)
• Am trăit senzația unei campanii politice ratate (plate, plictisitoare, monotone) și a unei campanii media ratate (indiferente, neatente, dezinteresate), a unei prese care a pierdut claritatea și o parte din valorile democratice care o fac/făceau indispensabilă
• Câteodată presa noastră pare a nu mai ști să facă agenda setting (să seteze agenda publică), iar când o face, e în folosul altora (politicieni, oameni de afaceri etc.)
De ce să permitem cuiva să spună (fie și în treacăt) că presa este sau va deveni inutilă, dispensabilă, că va dispărea, că funcțiile ei esențiale pot fi preluate de altcineva (de oricine)?
Jurnalismul profesionist e singura noastră șansă!
Și nu, nu e vorba despre trecutul (glorios) al presei, ci despre viitorul ei!