„Aud pe nenăscuții jurnaliști pe nenăscuții doctori cum îi latră”

fbt

fbt


„Epopeea doctoratelor contrafăcute”, dezvăluirile dramatice și copleșitoare ale Emiliei Șercan despre „rușinoasa afacere a doctoratelor”, a arătat o parte întunecată a societății românești și a „inteligenței academice”, nebănuită și șocantă (și) prin dimensiuni. Nu știu dacă avea/are cineva „tabloul general” al situației, poate nici cei care au proiectat/facilitat acest enorm fals national nu și-au închipuit ce va ieși. Și trebuie să admirăm și să prețuim odată în plus „munca eroică” și perseverentă a colegei noastre de breaslă. Sunt convins că ar fi putut primi un sprijin mai mare.
Citind despre epopeea ei, mi-am amintit o întâmplare petrecută cu mai bine de zece ani în urmă, aici la Cluj. Atunci, m-am întâlnit întâmplător (într-un mall, căci întrerupsesem contactele) cu o cunoștință/prieten/„om de taifas” din „servicii”, care, între timp, ajunsese la București, luând viteză și altitudine ierarhică incredibile. Mi-a spus deschis (nu fără un pic de emfază) că face, în același timp, două doctorate, unul la București și unul la Cluj-Napoca (aici la noi). Nu se știa nimic altceva, nu se bănuia nimic atunci, dar mie, cu toată prietenia, nu mi-a picat deloc bine ce-am auzit, căci eu terminasem doctoratul meu și, din cauza muncii și stresului (am presupus și mi-au confirmat medicii), mă alesesem cu o alergie destul de gravă, care m-a băgat în sperieți. Ca să fiu mai clar, de nimic anunțat și brusc, îmi apăreau niște „umflături” destul de mari pe corp (mereu în alte locuri), cu prurit intens (mâncărime), de-mi era frică să ies din casă și să-mi țin cursurile (să nu mă apuce cumva). În fine, aveam antialergicele tot timpul la mine, erau eficiente, iar după o vreme a trecut. Dar n-am putut să nu fac atunci această comparație șocantă: cu „doctoratele”, unora li se „umflau” gradele și funcțiile (c-așa era), mie mi se „umflase” pielea (de stres). Ce fel de doctorate puteau fi, m-am prins mai târziu, evident. Dar n-am vorbit public despre asta pentru că nu știam mai mult și pentru că, dacă am reușit ceva ca jurnalist de investigație, s-a datorat și faptului că am știut să-mi protejez „prietenii” și „sursele”. Multe și „grele”, pe care le-am avut.
Odată cu „decopertarea” acestei găuri intelectuale rușinoase (care nu se mai termină), „cuibușorul de nebunii” de la București (Academia Națională de Informații etc.) al certificatelor de competență false s-a cam spart, iar o parte din „nenăscuții pui” au rămas fără „cloșcă”. E de așteptat deci să încerce să eclozeze în alte părți, să caute certificate de competență și onorabilitate, dacă se poate, pe bune. N-ar fi exclus să începem să vedem acești „candidați” bătând la curțile altora, poate chiar ale noastre. Clujul, ca debușeu, ca loc de refugiu pentru „protipendada bucureșteană” de profil! Nu știu, dar mă tem (cunoscându-i)!
Tocmai din aceste motive, din prețuirea față de instituția la care lucrez și față de colegii mei, generic vorbind, cărora, în bună credință și intenție, e posibil, nici să nu le treacă prin cap, trag acest umil semnal de alarmă preventiv. Ar fi grozav și magistral să mă înșel!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *