Pentru amatorii de sport, pentru suporterii lui „U” (printre care mă număr și eu), pentru toți clujenii, trebuie să precizez că acest articol nu este despre sport, în primul rând, și nu despre liga 1 sau o altă ligă e vorba, în sensul propriu. Ar fi complet nedrept pentru echipa de fotbal care a pierdut un meci cu Steaua, după un meci strâmb (din motive evidente de arbitraj) și după un scor infidel (după cum a arătat jocul și raportul de forțe din teren). Pentru „U” Cluj, pentru cei 15.000 de suporteri, dar, mai ales, pentru galeria care a cântat tot timpul meciului, într-o adevărată demonstrație de forță și fidelitate, duminică n-a fost decât un meci care a strâns rândurile, a arătat că se poate și a dat încredere că lupta pentru supraviețuire în primul eșalon fotbalistic continuă.
„Liga” în discuție vine dintr-o altă direcție, iar titlul a fost preluat de la un blogger bucureștean (Toma Nicolau) care a publicat un text în urma unei vizite, de câteva zile, la Cluj. Îmi permit să preiau, aproape integral (cu verificare la sursă), constatările lui, ca să nu se creadă că „vântur” disperat un soi de patriotism local într-un scop obscur sau că sunt prizonierul unor „parti pris”-uri. Adaug că blogger-ul nu e chiar un anonim, dar chiar dacă ar fi, n-ar fi mai puțin convingător. Ce spune prietenul nostru:
„Să vă explic, pe scurt, ce mi s-a întâmplat în cele 48 de ore ardelenești:– din seria taximetriști: un domn mi-a cărat bagajul până la recepția hotelului; alt domn mi-a dat rest un leu la o cursă de 9,6 lei (am plătit cu 10); (…) altul a mutat radioul pe meci numai când ne-a auzit vorbind de fotbal/– n-am auzit nici măcar un claxon în cele 45 de secunde în care mașina oprită pe singura bandă de mers a străzii a stat ca să pot merge la un bancomat, deși coada era de vreo 8 mașini/– am mâncat cea mai bună omletă din lume la Nuka și a costat 12 lei/– am mâncat cel mai bun cremșnit din lume la Euphoria și a costat tot vreo 12 lei/– am călcat pe picior (din greșeală) un localnic în club; și-a cerut scuze cu insistență/– am scris rândurile astea de la Boema, unde chelnerița mi-a spus parola de wireless când nici măcar nu apucasem să mă așez la masă” (…). Iar logos-ul acestei postări este următorul: „clujeni, ziceți-le și altora cum faceți s-aveți răbdare, omenie, tact și bun simț, că poate se ia”. Prin aceste cuvinte, fără îndoială, măgulitoare, consider totuși că nici blogger-ul n-a căzut în păcatul divinației și nici eu în cel al amăgirii, să îmi închipui că așa e peste tot aici și tot timpul. N-am făcut decât să prezentăm un fragment de realitate, așa cum se arată ea în cele mai mici și mai neînsemnate detalii ale vieții. Acele detalii care abia puse laolaltă încep să capete sens.
Acum subiectele la modă în presă sunt corupția, traficul de influență, mita, abuzul în serviciu etc. În cazul Marian Vanghelie, s-a vehiculat suma de 90 de milioane de euro. Dorin Cocoș ar fi dat șpagă, în dosarul „Bica”, 9 milioane de euro. În cazul „Microsoft” se vorbește de un prejudiciu de sute de milioane de euro, în speța „Mazăre”, erau 7 milioane euro, la „Vâlcov”, erau vreo 3 milioane de euro etc., iar cea mai „mică șpagă” rămasă în memoria colectivă ar fi parcă „un fleac” de 500 de mii de euro, la fostul ministru Cristian David, proaspăt botezat în credința penticostală. Pare cu neputință de crezut!
Tot acum, (re)apare și Clujul pe harta corupției, pentru a se vedea că nu e totuși de pe altă lume. Așadar, aflăm cu „stupoare” că a fost reținută soția unui senator de Cluj pentru primirea de foloase necuvenite, pentru ca, „prin influenţa de care ea sau soţul său se bucură la conducerea Spitalului Clinic Judeţean Cluj sau a Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, să le obţină posturi/locuri de muncă precum cele de profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, jurist consult”. Nu insist, dar s-a reținut că e vorba procurarea a 8 locuri de muncă, posturi de infirmier și asistent medical printre altele, iar sumele avansate de DNA pentru această șpagă variază între 800 și 10.000 lei. Diferența ar fi, pe românește, de la câteva milioane de lei vechi, la sute de milioane de euro. Pentru unii foarte mare, pentru alții, insesizabilă.
De aici putem formula mai multe ipoteze. Prima ar fi că situația familiei senatorului Alexandru Cordoș e o „farsă” a DNA (în favoarea Clujului) pentru a marca niște diferențe, de sume și de fapte, dintre București și Cluj (de exemplu). A doua ipoteză este că ne aflăm în fața unei pure întâmplări, care derutează din toate punctele de vedere. A treia variantă, ce trebuie s-o luăm în considerare, este că exact așa stau lucrurile, asta e realitatea, aceasta e diferența reală și atunci observațiile inocente ale blogger-ului se văd într-o altă lumină. Cazul „Uioreanu”, fostul președinte al CJ, nu e nici el foarte departe. Mai știu că și această „cumpătare și măsură” în ticăloșie (dacă există așa ceva) va fi luată ca dovadă de „prostie”: dacă furi, s-o faci cu stil și să merite, ar zice unii.
Și din această perspectivă, „Clujul e în altă ligă”.