Anunțarea platformei politice a lui Dacian Cioloș, intrarea (cu bemol) a acestuia în cursa de premier (nu pentru Parlament), coroborate cu poziționările foarte ferme ale președintelui Klaus Iohannis în raport cu situația postelectorală, sunt principalele evenimente de precampanie și au șansa de a marca decisiv procesul electoral și rezultatul votului.
Devenise previzibil de la început (și tot mai clar pe parcurs) că, odată intrat în jocul politic, Dacian Cioloș va ajunge într-un punct critic, practic, fără ieșire, din care orice mișcare a sa (înainte sau înapoi) devenea acuzabilă sau riscantă. Nu știm (și nici nu mai contează) dacă Cioloș însuși s-a gândit la asta atunci când, numit și votat premier, a promis că nu va candida pe listele unui partid. A fost condiția acceptării sale de către cele două partide mari (PNL și PSD) și capitalul de libertate (decizională) pe care și-l aconta cu acest prilej. Acum a venit vremea decontului, iar Dacian Cioloș trebuia să ia o decizie.
De ce nu putea mulțumi pe toată lumea?
 Pentru că a promis că nu candidează (cu un partid), iar încălcarea promisiunii i-ar fi adus prejudicii în rândul publicului, devenind vulnerabil, ca un politician de serie, oportunist și demagog. Așadar, ar fi enervat poporul
 Dacă s-ar fi înscris în PNL (sau pe listele lor) ar fi devenit ținta principală în campanie a PSD (care abia aștepta asta), un partid care a susținut guvernul Cioloș și, în același timp, a încercat să se delimiteze de el. Așadar, ar fi enervat PSD, care l-ar fi atacat mortal
 Dacă ar fi candidat cu PNL (pe de altă parte), ar fi rupt toate punțile de legătură cu PSD pentru o nouă posibilă guvernare de mare coaliție (PNL+PSD). Așadar, ar fi enervat și mai tare și odată-n plus (și inutil) PSD
 Dacă ar fi candidat cu un alt partid (USR), ar fi părut, în fața alegătorilor, că trădează PNL sau că are rețineri de a-și asocia numele cu acest partid (nereformat), care a fost principalul susținător al guvernului său. Așadar, ar fi nemulțumit crunt PNL și ar fi afectat scorul partidului
 Dacă se retrăgea cu totul din politică la încheierea mandatului, ar fi părut un gest de frică, lașitate și neasumare, în raport cu sine și cu cei care au crezut într-un alt tip de guvernare și într-un alt tip de politician. Așadar, i-ar fi dezamăgit pe susținătorii lui
 Dacă și-ar fi manifestat intenția de a nu continua activitatea politică internă (după ce a fost investit cu atât de multă încredere), ar fi părut un politician stângaci, inabil, nerecunoscător și care pierde o mare oportunitate. Așadar, l-ar fi contrariat pe președintele Klaus Iohannis (care i-a fost „naș” de guvernare) și pe toți cei care și-au pus nădejdea în el
Mulți, probabil, nu au înțeles că Dacian Cioloș se afla tocmai între Scila și Caribda și că, de modul cum va ști să treacă, depinde cariera sa politică viitoare și un posibil nou mandat de premier. Avea de ales și cred că a ales cea mai bună soluție (neexistând una ideală). Care sunt argumentele:
 Platforma politică făcută publică afirmă intenția evidentă de a continua mandatul de premier, dovedind prin asta curaj, asumare, siguranță de sine, existența unui proiect politic propriu și o anumită originalitate și dibăcie în a-și face loc „pe scenă”. Pentru politica românească, e un model nou, care a surprins deja pe ceilalți jucători
 Platforma program are un conținut „generalist” concentrat, dar nu din lipsă sau exces de idei, ci, cred eu, pentru a se reține ușor (în campanie) și a întruni valori de stânga și de dreapta pentru o viitoare negociere de guvernare. E un gest de prudență și de pragmatism
 Dacian Cioloș nu s-a înscris în vreun partid și nici pe o listă, dar va participa la alegeri, preferând să nu se expună direct în arena electorală, ci fiind prezent din umbră. Nu cred că e un gest de frică (ar fi intrat oricum în Parlament) sau de dispreț, ci unul de chibzuință prin care, teoretic, își protejează imaginea și guvernarea (de „pericolele” campaniei), nu-și deteriorează relațiile cu partidele combatante, dar pune în circulație un program politic
 Dacian Cioloș transmite că vizează câștigul final, de după vot, prin prezervarea imaginii și a puterii de coagulare și negociere. Sporul de vot ce l-ar fi adus unui partid (oricare dintre ele) ar fi fost mai neînsemnat decât poziția de libertate ce i-o conferă neutralitatea. Pe de altă parte, poate aduce voturi dinafara partidelor, care altfel s-ar fi pierdut
 A zis recent că nu se vede într-o nouă coaliție PNL-PSD, dar președintele îl contrazice. Totuși, dacă partidele ar lăsa impresia de înțelegeri preelectorale, efectul ar fi demobilizarea la vot, or, toate partidele vor scoruri bune și poziții postelectorale cât mai puternice
 Soluția aleasă îi oferă și calea onorabilă de ieșire din joc: dacă nu va fi el noul premier, nu i se va putea reproșa că nu a vrut sau că nu a fost prezent
Spuneam că (semi)participarea lui Dacian Cioloș ar putea fi principalul eveniment al procesului electoral, putând oferi temele principale (pozitive și negative) ale campaniei. E ușor de anticipat că marile partide (PNL și PSD) vor avea probleme de poziționare din acest punct de vedere. Pe cine va ataca PSD (mai ales) dintre PNL, Iohannis și Cioloș? Sau pe Băsescu? Pe cine ar putea ataca mai ales PNL dintre PSD și … PSD? Mi-e greu să cred că n-o vor face. O fac deja!
Acest articol a apărut și în ziarul Monitoruld de Cluj din 25.10.2016