În mod numai aparent straniu, numirea Vioricăi Dăncilă ca premier al României s-a făcut (și) pentru ca să se poată spune că țara noastră este marginalizată în UE, că este considerată națiune de mâna a doua, că este tratată discreționar și nedreptățită de ceilalți.
Nu era greu de ajuns aici, la nivel de reprezentare (adică un om egal o țară ), luându-se în considerare „incompetența dobândită” (prin ocuparea unor funcții cu care era incompatibilă) și „prostia nativă” (limitele înzestrării intelectuale fiind evidente) a personajului în cauză, ales ca purtător de mesaj de țară.
Întrebarea este de ce să fi vrut cineva să se întâmple asta și cu ce scop? Pare greu de înțeles ca cineva să dorească răul „pentru sine” cu tot dinadinsul și să-l caute pe orice cale și cu orice preț.
Și totuși!
Orice bilanț al anului 2018 (dincolo de cele personale) arată, în termeni real-politici, că a fost sacrificată justiția (printr-o nouă arhitectură legislativă), că a fost deturnată economia (prin dimensionarea defectuoasă a cheltuielilor bugetare), că a fost măcelărită democrația (prin sfidarea pe față a celorlalți actori politici și sociali), că a fost jertfită imaginea țării (auto-discreditarea părând a fi devenit un scop în sine). Într-un cuvânt, România „peste noapte” a devenit un altfel de stat.
Dar sacrificiile nu privesc doar statul, căci a fost efectiv pulverizată imaginea partidului de guvernământ (PSD a ajuns în sondaje la circa jumătate din scorul din alegeri – 46%) și a liderilor (Liviu Dragnea se află la o cotă de încredere cu o cifră, adică sub 10%). Iar despre înrobirea și înjosirea presei mainstream nici nu mai are rost să vorbim.
Se știe de ce s-au făcut aceste imense sacrificii politico-statale (și nu voi insista asupra lor): pentru a salva de pușcărie, în primul rând, pielea liderului de partid (și a altora, în subsidiar) și pentru a crea impresia, pentru susținători, de „țară a politicienilor noștri”, nu a statului de drept.
Ceea ce nu se înțelege, deocamdată, este cum vor să remonteze acest uriaș handicap politic creat prin modul abuziv și samavolnic în care au procedat în cei doi ani de zile de guvernare, încălcând toate regulile și cutumele existente și inventând reguli/legi acolo unde nu s-a putut altfel.
Teoretic, pentru acest straniu proces de „sinucidere politică în masă” (dacă cumva nu i-a lovit cu adevărat „damblaua puterii”), ar exista două remedii, două posibilități de păstrare a puterii sau de menținere pe poziții. Încă în limita raționalității, ca să zic așa!
Prima ar fi soluția autocratică (cea hard), spre care împinge iliberalismul practicat acum, care s-ar traduce prin escaladarea și accentuarea abuzurilor (nu doar legislative), izolarea completă a opoziției, la intern, și a României, la extern, controlul cvasi-total asupra informației (prin mass-media), expansiunea agresivă a populismului și naționalismului, controlarea alegerilor pentru asigurarea succesului electoral etc. Toate acestea conducând spre o realitatea politică a unei semi-dictaturi sau dictaturi, cu păstrarea unor vagi aparențe ale statului de drept. Sunt câteva semne care îndreptățesc o asemenea ipoteză: compromiterea și încercarea de suprimare a opoziției, controlul (sau încercarea) asupra instituțiilor de forță ale statului (procurori-justiție, jandarmerie, armată, servicii de informații etc.), propaganda agresivă prin media. Avem și fapte, precum deturnarea în instanțe a cursului unor procese „politice” sau represaliile din 10 august ale manifestațiilor antiguvernamentale. Și altele.
A doua soluție (cea soft) ar fi una cvasi-democratică, încercarea de a câștiga alegerile printr-un program electoral pragmatic și eficient, care să întoarcă în favoarea lor trendul de acum, păstrând aparențele democratice, conservând la limită pozițiile României în diverse tratate internaționale și încercând să joace totul pe cartea populistă, a voinței poporului și a „dictaturii majorității”.
În opinia mea, totul este pregătit pentru un asemenea scenariu, fiind create premisele strategice și logistice și având în faza de încercare (demo) ideile principale care vor fi utilizate în campaniile electorale ce vin. Așa după cum a început să se arate, în centrul campaniei de (re)câștigare a bunăvoinței românilor se va afla „tema străinilor” care ne fură și ne exploatează țara. Iar în acest scenariu de victimizare a românilor în fața „multinaționalelor”, Viorica Dăncilă are rolul său prestabilit. „Străinii” nu doar că ne iau tot ce-i mai bun (pământuri, energie, bănci, comunicații, comerț etc.), dar ne și batjocoresc liderii, îi tratează de sus, le nesocotesc funcția și mandatul popular.
Bineînțeles că totul e o manipulare ordinară, o strategie populistă, un anti-elitism cusut cu ață albă dacă e cine să-l priceapă.
Ce ar realiza această strategie în favoarea PSD: justifică toate măsurile economice populiste, luate „pentru români”; justifică toate măsurile legislative de la sfârșitul anului trecut, luate „împotriva străinilor”; justifică toate criticile „străinilor” aduse PSD cu privire la justiție și încălcarea statului de drept (care ar avea substrat economic); demonizează instituțiile internaționale, menite să-i sărăcească pe „români”; creează fantasma „ne descurcăm mai bine singuri”, „n-avem nevoie de voi” șamd. Ce nu poate face această strategie, cu altă ocazie!
Când pe Iohannis l-ai acuzat deja de toate relele din lume, când „statul paralel” s-a tocit, când Soros a „îmbătrânit” și el, când n-ai pericolul „imigrației”, nu-ți rămâne decât să te erijezi în apărătorul românilor. De propriile umbre!
Acest articol a apărut și în cotidianul Monitorul de Cluj