Mar 24

Derby-ul thriller

2014-03-23_MADRID-BARCELONA_02-Optimized.v1395610013

Înfruntarea intergalactică din acest an dintre Real Madrid și FC Barcelona a fost ca un film bun. Numesc film bun, printre altele, pe acela ale căror evoluție și final nu pot fi anticipate, surprinzând cadru-cu-cadru, în mod natural, spectatorul. În acest caz, orice intuiție sau pronostic se dovedesc eronate și meschine, raportat la generozitatea, autenticitatea și profunzimea capodoperei. Aproape de la sine, deși nu era obligatoriu pentru un spectacol de calitate, meciul s-a transformat, dintr-o dramă clasică cu accente tragice, (și) într-un film de suspans.

În filmul bun, reușita se datorează actorilor, scenariului, luminii etc. dar, mai ales, maestrului regizor, stăpânul absolut al tuturor lucrurilor. Real – Barcelona, e spectacolul cu mai mulți regizori, dintre care cei mai importanți sunt tradiția, mândria, ambiția și apoi antrenorii. Binențeles că niciodată vedeta, starul, n-a fost și nu este neglijat, doar că existența intră în rețeta din oficiu, este presupus de la sine, atât în superproducția filmică, cât și în megaproducția fotbalistică.

Filmul lejer propune soluții facile și creează așteptări stereotipe, câteodată happy end previzibil și trândav, altădată frustrare irațională și inaccceptabilă. Filmul de calitate își este sieși suport, oferind explicații și soluții incitante și acceptabile pentru public. El Clasico din acest an a sfidat aproape toate tiparele cunoscute pentru un meci de fotbal: pierde cine dă primul gol (ca pe vremuri, în finala campionatului mondial de fotbal); câștigă, neapărat, cine dă primul gol (ca în derby-urile clasice); e favorită obligatorie echipa ce joacă acasă; arbitrul nu greșește, ci favorizează o singură echipă; într-un meci, o răstunare de scor e suficientă; ascendentul moral e decisiv pentru victorie și cîte și mai câte. Praf s-au făcut toate, lăsându-ne pe toți, suporteri „galactici” și ”extratereștri”, cu gura căscată, dar cu un sentiment de sațietate și de acceptare a destinului.

Filmul bun e problematic, creează ecouri și lasă întrebări fără răspuns. La fel face și spectacolul fotbalistic exemplar. Rețin pentru acest meci o singură dilemă, deloc ușoară. Anume, cui se datorează, în fond, acest potop de goluri (șapte, scor final 3-4), orice s-ar zice, neobișnuit pentru un derby cu asemenea pretenții? Forței și valorii atacanților sau slăbiciunii și erorilor apărării celor două echipe. Nu vreau să stric frumusețea acestui meci, pe care îl consider thriller-ul perfect, cu niciun răspuns. Mă bucur să spun doar că așa trebuia să fie.

Jan 30

De-ale lor și de-ale noastre

anm-a-emis-cod-rosu-de-ninsoare-si-viscol-pentru-buzau-vrancea-si-braila-18472245 După potolirea ecourilor tragediei din Apuseni (vorba ceea: „o făcurăm și pe asta și tot degeaba”), țara e din nou ruptă în două. Și nu de una, ci de două tragedii, să zicem, una caldă și una rece. E adevărat, extrem de diferite între ele, atât de diferite încât n-ar trebuie alăturate niciodată, dar uite că se-ntâmplă. Tragedia „rece” e viscolul, vremea grea, omătul și frigul ce au dus nu doar la blocaje, izolări, înfometări sau demiteri, ci și, din nou, la pierderi de vieți omenești. Putem vorbi pănâ la infinit despre aceste lucruri, „geniul administrativ românesc” va bate mereu orice previziune meteo și orice măsuri de întâmpinare, iar așa cum stau lucrurile, e aproape imposibil să nu se întâmple ceva rău la orice adiere de vânt. Din acest punct de vedere, cu toții suntem de acord, consensul se strică din momentul în care unii trebuie să facă, iar alții trebuie să critice. Constatăm că rezultatul e același și atunci când rolurile se schimbă, asta pentru ca despărțitura să fie perfectă și perpetuă. Frigul a împărțit la propriu țara și pe regiuni, în sensul că urgia s-a abătut asupra sudului și estului, Ardealul fiind din nou ocrotit de Dumnezeu din acest punct de vedere.
Nu pot să spun sigur dacă se poate face o legătură directă între cele două „tragedii”, dar aș înclina să cred că da, într-un mod ce ține de PR-ul politic. Este în Biblie un cuvânt teribil de profund, mai ales pentru uzul intelectualilor, ce spune, citez aproximativ, „când ai prea multe gânduri, dă de lucru mâinilor tale”. Îmi îngădui, iertat să-mi fie, să parafrazez pe dos această vorbă în registrul comunicării politice, în sensul acesta: „când mâinile tale sunt prea slobode, împovărează-ți mintea cu gânduri cât mai grele”. Iar dacă nu poți, te ajutăm noi. Și așa am ajuns la cea de-a doua „tragedie națională”, ce vine de la un film sau două, anume Nymphomaniac I și II.
Vă mărturisesc că n-am văzut încă filmul cu pricina, dar, cum ar spune cineva, am auzit atâtea despre el, încât am ajuns să știu „despre ce e vorba”. Prin tot ce se spune și se scrie, se pune mare presiune pe spectator, a devenit aproape o „obligație intelectuală” să-l vezi, să-l comentezi, să te pronunți, așa încât, din spirit de contrazicere, o să încerc să-l văd când voi scăpa de această presiune, dacă va mai fi posibilă vizionarea. Nu-i așa?! Pentru că înțeleg că, printr-o hotărâre a CNC (Consiliul Național al Cinematografiei), partea a doua a filmului este interzisă la difuzare și vizionare în cinematografe pentru a proteja populația de imagini nepotrivite, de pornografie, cu alte cuvinte. Și așa începe nebunia! Pentru unii, a falsei pudibonderii, pentru alții a prostiei patentate, pentru unii, a marketing-ului pur, iar pentru alții, a manipulării crase. În ceea ce mă privește, deși decizia, fără doar și poate, aleatorie și absurdă, este pigmentată cu îngrediente din fiecare, merg pe ultima variantă, a manipulării, a provocării scandalului cu orice preț și a falsei dezbateri. Sunt toate premisele pentru asta, iar, pe de altă parte, subiectul este perfect, iar cei care au văzut filmul, înțeleg și mai bine asta. Căci tragedia numărul II trebuie să acopere tragedia numărul I, așa e „în tenis”, dacă nu e mai mare, scandalul trebuie să implice factorii de influență, mass-media, social media etc., iar dacă nu există, el trebuie inventat, cu dibăcie, dacă se poate. N-am să pot prezenta niciodată dovezi în acest sens, ci numai argumente sau convingeri, în cel mai rău caz. Rețeta manipulării nu e nouă și face parte din recuzita politică, ceea ce surprinde aici e contrastul enorm între cele două situații pe care, cu cinism, îl voi sublinia, căci e vorba de distanța de la suferința fizică, la plăcerea fizică, de la neputință trupească, la obsesia minții, de la lipsa de gândire, până la excesul ei, în sfârșit, de la lopata care smulge zăpada, la palma ce „incită” tastatura. Rezultatul este, ca întotdeauna, un joc cu sumă nulă. Și uite așa, fără să vrem, ne-am mai împărțit încă o dată în două: între cei trăiesc tragedia neorânduielii statului român și cei care se leapădă pe loc de ea, între cei care trag foloasele și cei care trag ponoasele, între cei care vor să vadă filmul și cei care vor să fie interzis etc. Important e ca, de fiecare dată, să apară niște „ai noștri” și niște „ai lor”, cât mai mulți și cât mai mărunți. Însă, dacă te gândești bine, nu e deloc limpede cine sunt „ai noștri” și de ce, cine sunt „ai lor” și de ce.