Nov 23

Hotu’ cu prostu’

Portret 5
„S-a întâlnit hoțu’ cu prostu’ și au ajuns prieteni la cataramă”. Mărturisesc că eu am întâlnit pentru prima dată această expresie în armată, spusă de un tânăr locotenent debutant. Pentru el, „hoțu’” era „soldatul neinstruit” (fie el și terist), comod, profitor și speculant, iar „prostu’” era el, „comandantul de treabă”, naiv, înțelegător și conciliant. N-o zicea cu răutate, ci cu autoironie și umor, cu sens ușor dojenitor și educativ, gen „nu puteți întinde sfoară la nesfârșit, că se rupe”. Mintea mea de adolescent ardelean inocent n-a înțeles-o foarte lesne și poate că nici până astăzi nu i-am dat de capăt (până la ultimul înțeles). Pentru mine, a fost și a rămas o expresie improprie, golănească, de mahala, reprezentând o „prietenie” inacceptabilă, în esență, o înțelegere „imposibilă” și împotriva naturii, oricum ai lua-o. Cu tot umorul fin și morala socială incluse. Însă, cu tot moralismul meu plictisitor (de atunci), îmi dădeam seama că nu exprimă neapărat o realitate, cât un „joc de roluri”, iar azi, privind în jur, pricep că nu-i doar o distribuire de sarcini, cât că e vorba despre un (nou) „ecosistem politic”, în toată puterea cuvântului. Ecosistemul principal al politicii românești de astăzi.
Rămâne doar să identificăm rolurile!
Când „un nepriceput” vine la locul de muncă, e de așteptat ca el să producă gafe și stricăciuni. Acesta e Viorica Dăncilă, în calitate de prim-ministru. Fără îndoială, ea este „prostu” în acest nou sistem și nu e necesar un bilanț argumentativ, e prea evident. Rețin totuși un aspect: chemată la Bruxelles săptămâna trecută (pentru o spălătură de creier anti-Dragnea), ea se întoarce pentru a se exprima ca și cum „ar fi smuls” de la Jean-Claude Junckers promisiunea că vom intra (în curând, să zicem) în spațiul Schengen.
Cine-i hoțu’ și cine prostu’?!
Pentru Liviu Dragnea, nepriceputul e subordonatul perfect: nu va face de capul lui pentru că nu știe ce să facă, va face doar ce i se spune și va executa docil ordinele. Viorica Dăncilă se află în această situație, dar nu până-ntr-atât să nu știe ce rol joacă. Probabil că nu știe până când și cum o va face (asemenea lui S. Grindeanu și M. Tudose), dar (cu avatarurile cunoscute) întrebarea de fond rămâne:
Cine-i hotu’ și cine prostu’?!
Tudorel Toader a scris un raport (de propunere) de revocare a șefei DNA care a făcut să-și „frece palmele” cu satisfacție întreg PSD-ul și să mustăcească șeful lui. Partidul i-a cerut ministrului Justiției (prin vocea altui „prost”) „să facă ceva”, iar el a făcut exact ce i s-a cerut. Stângace, ca de obicei, Viorica Dăncilă l-a caracterizat ca „amplu și bine argumentat”, dar s-a abținut de la altceva, în ideea „să se pronunțe legea, care e sfântă” (Curat sfântă, da’ umflați-o!). Pe cât de amplu, de acid și de retoric, pe atât de șubred juridic (potrivit juriștilor credibili) și de lipsit de posibile consecințe directe (revocarea L. Kovesi), rechizitoriul lui Toader a atras spre sine, ca un paratrăznet, atât furia străzii (care-i cere explicit demisia), cât și critica internă și europeană. Capătă sens încă o dată să ne întrebăm:
Cine-i hoțu’ și cine prostu’?!
Liviu Dragnea (nu neagă nimeni asta) își face toate mendrele personale (juridice) prin intermediul partidului său (câștigător în alegeri și aflat în poziție democratică dominantă), în ideea în care, la urma-urmei, partidul va ieși (și el) învingător. În democrație însă (dacă paradigma rămâne neschimbată), victorie pentru partid înseamnă câștigarea alegerilor și obținerea/menținerea puterii, orice altceva e paliativ și se poate pierde cu rapiditate și ușurință. Ba e posibil ca întreg acest eșafodaj de „escape”, construit cu migală și răbdare de șeful PSD, să se prăbușească la prima lovitură dată de justiție. El simte asta și vrea puteri (re)înnoite în partid, convocând congresul. Dar tocmai acest lucru ar trebui să dea de gândit partidului în perspectiva alegerilor (nu foarte apropiate). Pe de altă parte, cum își poate închipui cineva că s-ar putea deconta acest pasiv electoral negativ (cumulativ), căci faza cu schimbarea premierului e uzată și nu mai are efect. Acestea sunt motivele pentru care ne putem întreba iarăși:
Cine-i hotu’ și cine prostu’?!
În această ecuație politică a momentului, în rolurile descrise, aparent, avem un „prost” iremediabil (V. Dăncilă), un „cal breaz” tărcat (hoțu’/prostu’ Tudorel Toader), un „hoț” continuu neprins (Liviu Dragnea) și un partid (PSD) cu semnul întrebării. Dar unde-i țara în tot acest joc? Sigur că din orice parte ai privi, cel mai mare „prost” este poporul, care fie nu înțelege, fie nu-l interesează, fie n-are ce face. Prostu’ perfect, prostu’ absolut! Paradoxul e (și o confirmă istoria) că nu poți lua poporului niciodată și nicicum ultima șansă. Așa că din hoțu’ absolut te poți transforma oricând într-un păcălici al istoriei! În fine!
Întrebarea dramatică este însă nu dacă sau când, ci cum am ajuns să vorbim despre țara noastră și despre conducătorii ei în acest fel? Cum e posibil să fi ajuns la un nivel politic atât de scăzut (cel mai de jos în ultimii zeci de ani), cum a fost posibilă o atât de pronunțată și evidentă involuție a vieții politice și o degradare a standardelor democratice în ochii tuturor?
Cum? Cu (ne)grijă, cu (ne)atenție și cu (ne)păsare!

Sep 07

„Bulirea” societății românești

Select7
În plină vară (încă), pun laolaltă trei fapte și le amestec puțin. Compusul este format din legile justiției, cheagul de mitinguri de protest din câteva orașe și un sondaj de opinie apărut „la timp”. Ce-o ieși?
1. Pachetul de modificări legislative cu privire la funcționarea justiției e un eveniment așteptat, anunțat, etc. PSD vorbește despre el din campania electorală și îl tot pomenește în diverse împrejurări, iar pentru cei doi miniștri ai justiției în funcție a devenit piatră de încercare. În prima fază, se vorbea mai ales despre o lege a răspunderii magistraților. După eșecul Ordonanței 13, au apărut alte teme, cum ar fi numirea procurorilor importanți. Încercarea precipitată și stângace a lui Florin Iordache de a schimba Codul penal în favoarea corupților a eșuat datorită protestelor populare. Noul ministru, Tudorel Toader, cu CV și aparențe de profesionist, „a schimbat placa”, a început să tărăgăneze lucrurile, lăsând, la un moment dat, vaga impresie de independență. Așa au apărut niște dezbateri publice, consultarea comunităților profesionale, iar episodul „evaluării” Laurei Kovesi, a creat un dram de speranță în acest sens. Amânarea sine die a acestor modificări întreținea confuz această posibilitate. Acum constatăm că n-a fost așa, că e doar o chestie de timing. Și realizăm ceva mult mai grav și mai profund, aceea că asistăm la aceeași piesă (de încercare de control a justiției) cu o punere în scenă diferită, având același scenarist străveziu (Liviu Dragnea), dar cu un alt regizor (Tudorel Toader), cu aparențe mai bune. Coaliția de guvernământ (cu cei doi lideri cercetați penal) a făcut din controlul justiției și temporizarea luptei anticorupție principalul său obiectiv ascuns de guvernare. Acest lucru este tot mai vizibil și explică toate celelalte măsuri populiste, ezitările continui și greșelile frecvente din actul guvernării. „Lunga vară fierbinte” a fost doar momentul ales pentru a explicita această realitate a politicii și guvernării românești.
2. Punctual, excluderea președintelui din numirea procurorilor șefi importanți (cel general, al DNA și DIICOT), substituirea acestuia cu ministrul Justiției și trecerea Inspecției Judiciare în subordinea Ministerului Justiției (din cea a CSM) sunt motivele explicite pentru care, în sezon estival încă, oamenii au început din nou să iasă în stradă, în semn de protest și ca semnal de alarmă pentru lupta anticorupție și pentru democrația românească. E o discuție (în mediul online, în special) dacă amenințările de acum justifică aceste proteste, dacă aceste propuneri sunt înțelese ca pericole reale de către cetățenii responsabili, dacă momentul (de vacanță) e o piedică reală în amplificarea prezentă sau viitoare a acestor mișcări de protest. În București, s-au strâns circa trei mii, în Cluj, câteva sute, și tot cam așa, în alte câteva orașe din țară. Cu siguranță, discuția are sens și e o mare întrebare, atât pentru guvernanți (care speră ca mitingurile să se stingă), cât și pentru protestari, din stradă sau din fotolii (care speră ca protestele să ia amploarea celor din ianuarie-februarie 2017), dacă efectul de amplificare se va produce sau nu. Realitatea pare la fel de imprevizibilă, precum a fost și la începutul acestui an, orice e posibil dacă ignorăm concluzia de la punctul 1 cu privire la prioritățile reale ale actualei coaliții de guvernare.
Cine o înțelege, o înțelege, cine nu, nu!
3. Sondajele de opinie din România și-au pierdut demult inocența și conținutul pur informativ, fiind asociate, cel mai adesea, unor încercări de susținere politică, de manipulare și influențare în sensul dorit de plătitorii lor. Din păcate/fericire, influența lor reală e precum a apei sfințite: efectul există pentru cel care crede, este inexistenț pentru necredincios. Peste toate astea, „lucrarea Avangarde” e făcută după manual, ce e drept, din cel pentru învățământul mediu. Pe scurt, sondajul arată că PSD (cu 46%) n-a scăzut deloc (cu toate greșelile imaginabile făcute la guvernare), PNL a crescut puțin (25%), (nu înțelegem de ce), USR a scăzut (6%), PMP e sub pragul de 5% etc. Miniștri preferați sunt Olguța Vasilescu (47%), Theodor Meleșcanu și Sevil Shhaideh… De ce și pentru ce?! Unii știu și înțeleg, alții, nu! Mă opresc aici cu aberațiile, pentru că e evident (pentru mine) că e un „sondaj servit” și în care n-am găsit date privind participarea la vot. Ceea ce ar putea explica multe, raportat inclusiv la ultimele alegeri.
Ceea ce au în comun, în opinia mea, aceste evenimente e gândirea de bulă (socială), care le și animă, iar bulele sunt de interese și de înțelegere. Modificarea legilor justiției pornește dintr-o bulă de interese a clasei politice, ruptă demult de realitatea și de interesele oamenilor, ei vor doar conservarea privilegiilor și o justiție blândă sau selectivă. Protestarii împotriva sistemului politic corupt vorbesc și acționează din bula proprie, sunt idealiști, principiali, vizionari, generoși și doar câteodată eficienți. Bula celorlalți (minoră, meschină, amăgitoare) este ignorată sau trecută în derizoriu. Culmea „bulismului” e chiar sondajul de opinie, care, ignorând, sfidând, disprețuind alte păreri, se adresează direct, fără scrupule și fără rezerve bulei vizate. Acesta desăvârșește efectul gândirii de bulă.
Așadar, pe vremea lui Băsescu vorbeam despre „polarizarea” societății românești. Acum, pe vremea lui Dragnea (sau a umbrei lui), vorbim despre „bulirea” societății românești.
Ce progres!
Acest articol a fost publicat și în cotidianul Monitorul de Cluj din 30 august 2017