Australia „la cuțite” cu Google
„Google amenință că se va retrage din Australia dacă codul de conduită, care impune gigantului tech să plătească companiilor media pentru conținut, va fi aprobat” (https://s9.ro/1cb7); „Guvernul australian vrea sa oblige Google si Facebook sa plateasca pentru stirile utilizate” (https://s9.ro/1cb8); „Google Search ar putea dispărea din această țară, dacă o lege votată deja de Guvern este pusă în aplicare” (https://s9.ro/1cb9);
Am reprodus trei titluri din media românească (sunt alte mii în cea internațională) care enunță o problemă tot mai grea și mai arzătoare și nu doar în Australia, ci peste tot în lume acolo unde a ajuns internetul și, odata cu asta, „giganții” acestuia, printre care și Google, cel mai mare motor de căutare cunoscut.
Problema, pe scurt (și pe înțelesul tuturor): pentru presă, principala sursă de venit a fost și este (încă) publicitatea, acea publicitate care a început să fie absorbită/preluată tot mai sigur și masiv de către „giganții internetului”, lăsând tot mai mult media fără această resursă de bază. Se întâmplă asta pentru că acești operatori uriași de pe internet sunt mai eficienți în actul de promovare (a ceva) și mai ieftini decât orice organizație media, oricât ar fi ea de mare. Pe de altă parte, aceeași operatori (de tip Google, Facebook) folosesc conținutul media (al știrilor, de pildă), care le crește traficul și eficiența financiară. În același timp, se afirmă/invocă/se argumentează că, în egală măsură, prin utilizarea conținutului mediatic de către aceste platforme, sunt câștigați și producătorii de conținut media, pentru că devin astfel mult mai accesibili, mai vizibili și mai frecventați. Aparent, o afacere de tip win-win, cu ambele părți câștigătoare.
Însă această armonie a mers și merge până la un loc, acolo unde ajungem la bani, la cine o duce bine (și cine rău) și la tendințe. Căci, simplificând lucrurile, „giganții” par/sunt tot mai bogați (desigur, nu doar pe seama conținutului media), iar organizațiile media (producătoare de știri) sunt tot mai „sărace” (desigur, nu doar pe seama „giganților”). Puse sub presiune, marile platforme de pe internet fie s-au făcut că nu văd/înțeleg, fie au zis că nu-i treaba lor, fie au minimalizat fenomenul, fie chiar au încercat să ajute presa, oferind sprijin financiar (paleativ) în diverse feluri.
La început, cred, toți operatorii media (mari și mici) s-or fi bucurat de beneficiile motoarelor de căutare și ale rețelelor sociale, până când și-au dat seama și au simțit (pe pielea lor) că munca lor devine (tot mai) gratuită că nu pot monetiza și că, oricum, nu pot rivaliza cu acești „uriași digitalo-financiari) sub nicio formă. Desigur că cei mari și puternici din media au încercat să negocieze cu acești „noi jucători” pe piața conținutului media, cu mai mare sau mai mic (de obicei) succes. Oricum, și-au dat seama că nu au mari șanse de câștig, că nimeni nu se poate lipsi de motoare și de rețele, indiferent de preț.
De aceea, presa, fiind o instituție strategică pentru democrație și pentru politică, indispensabilă în informarea corectă a cetățenilor, a apelat la ajutorul statului pentru a putea negocia cu așa numiți „giganți digitali”. Iar statul o poate face cel mai eficient într-un singur mod, elaborând și impunând legi care să reglementeze ceea ce piața pare că nu mai poate face.
Și așa am ajuns la subiectul de azi și la criza din Australia.
Dacă ați înțeles bine, statul australian vrea să impună prin lege un cod de conduită „care obligă platformele să negocieze plăți către companiile de presă”. Mai clar, „guvernul australian considera ca Google si Facebook ar trebui sa recompenseze publicatiile media australiene”. Reacția Google nu s-a lăsat așteptată, acesta amenintând că, dacă această lege va fi votată de Parlament, va retrage motorul de căutare din Australia, iar Facebook că va elimina știrile din feedul său pentru toți utilizatorii australieni. „Conflictul” este destul de grav și de avansat, căci Google a transmis un ultimatum guvernului australian, iar premierul Scott Morrison a declarat, explicit, într-o conferință de presă că guvernul nu va răspunde amenințărilor. Sumele aflate în joc sunt de ordinul miliardelor de dolari și se estimează că Google colecteaza 47% din totalitatea publicitatii online din Australia (alte detalii financiare în link-uri).
Deznodământul acestui diferend global foarte actual are sens nu doar în Australia, ci în toată lumea, deoarece care instituție media din lume (mare sau mică) n-ar vrea să poată negocia cu Google și să primească bani pentru conținut de la aceasta?
Cu atât mai important cu cât există un precedent important în Europa, o concesie „strategică” făcută presei din Franța, dar abia în fața unui gest de mare solidaritate, se spune.
Cine are mai multă dreptate? Media și jurnaliștii/producătorii de conținut, aflați în profundă criză, vor spune că ei.
Cine va câștiga? Nu știm, dar suntem siguri că ne aflăm în fața unui tip de conflict (stat vrs. „giganți digitali”) tot mai frecvent, tot mai puternic și tot mai evident.
Un „conflict al viitorului”!