Ciclul electoral actual s-ar putea dovedi cel mai mare „bluff politic” al perioadei postdecembriste, unul din acelea în care politicienii semnalizează stânga și o iau dreapta (sau invers) sau promit că pornesc în grabă înainte și o iau degrabă îndărăt. Acel ciclu care, fără alegeri intermediare, promitea o guvernare lungă și coerentă și recuperarea deficitului de modernizare a țării, acumulat prin tot felul de „frâne” de tipul „Dragnea & comp” – Dăncilă etc.. Și când colo ce să vezi, nici n-a cântat cocoșul de trei ori că programele și legămintele și promisiunile electorale au fost abandonate și trădate pentru mize, planuri și angajamente care n-au fost explicate niciodată. Pornind, aproape legați la ochi, către un „adânc necunoscut”!
Ce-am putut constata după mai puțin de un an de guvernare de „dreapta”?
Că „părintele” mult râvnitului „guvern al meu”, odată ce l-a avut, l-a făcut „praf” în opt luni, prin supra-implicare în PNL, prin manevre politice greșite și prin „meșterirea” prostească a relației cu USR. Pe de altă parte, PNL s-a dovedit doar un „ghem” de interese, un conținut amorf, ținut laolaltă de o „coajă” pusă de alții. Iar USR a jucat rolul ageamiilor în politică, fie că au fost scoși de la putere prea ușor, fără ca ei să vrea, fie că s-au scos singuri de la putere, tot fără să vrea, dar prin calcul greșit. „Marele comandant reales” al nației pare acum genul „c…-n drum și fuge-n tufă”, după ce-a „încurcat borcanele”, a pierdut încrederea și orice garanție a bunei guvernări, a dat puterea pe mâna „inamicului” politic (ceea ce nu face nimeni niciodată). De frică, din comoditate, din lipsă de imaginație și soluții, „a băgat capul între umeri”, a întors spatele, „și-a pus palma-n f..” și a spus „descurcați-vă singuri de aici înainte”!
Ce putem constata după două luni de guvernare a „Marii Coaliții”?
Ce puteam bănui și ce se putea anticipa: lălăială continuă și amânare, confuzie în program și bâjbâială în execuție, arătat cu degetul și băgat vina unul pe altul, ridicat din umeri. Dar mai ales „instalat la putere”, acea operație „dulce” pe care politicianul român ar eterniza-o să poată. Adică, ar vrea să tot înceapă (să-i pună el pe-ai lui în funcții), iar începutul să nu se mai sfârșească niciodată. Se vede treaba că nu contează și nu le pasă de nimic pe cine pun, de ce pun, nu dau socoteală la nimeni, dar spun că guvernează. Nicio problemă concretă și reală nu mi-aduc aminte să fi rezolvat ceva în acest timp: nici legat de pandemie și de criza sanitară, nici de certificatul verde, nici legat de sistemul de sănătate și educație; doar căutări, ezitări, acuze, tânguieli, plânsete. De problema energiei nu mai zic, suntem într-o criză fără orizont, iar despre strategie, nici vorbă. Justiția face pași înapoi, îndreptarea erorilor PSD făcute anterior întârzie, CCR „bagă lemne” pe focul „suveranismului” de tip maghiaro-polonez.
Dimpotrivă, ies mereu la iveală „slăbiciunile” statului, un stat construit pe relații și pile de partid și „peticit” cu oameni de bunăcredință, ca să nu curgă „cârpele” de pe el. Aflăm în aceste zile din cine se compune și cum funcționează Poliția română (de parcă nu am ști), de „putregaiul” (după cum se exprimă însuși ministrul de Interne) care a crescut acolo și e cultivat cu sârg. Sau de „Poliția locală”, acele „sluji” docile ale primarilor, care, plătiți cu bani grei, nici nu știu și nici nu vor să facă nimic pentru cetățeni.
Sunt șanse să se întâmple în viitor ceva fundamental diferit sau de o altă calitate a guvernării? Eu cred că nu! Singurul lucru bun ce s-ar putea întâmpla, în opinia mea, ar fi această alianță să se rupă cât mai repede și să dea startul altei competiții politice, altminteri țara se duce în jos prin „nemișcare”, trasă în jos și mai tare de această „piatră de moară” tot mai grea, care este AUR, ce „oblojește” și capitalizează atât „nefacerile”, cât și „nemulțumirile”.
Mulți, și dintre cei care au dorit ”Marea Alianță” și dintre cei care n-au dorit, știu că nu prea e de așteptat mare lucru de la guvern (programe coerente, proiecte mari, modernizare statutului și a instituțiilor lui etc.). De fapt, ăsta era și marele proiect liberal, să-l pună pe Florin Cîțu „șef” la partid și la guvern și să le „împartă” daruri în teritoriu. Mă tem că atât a mai rămas și din guvernarea actuală, o „bătălie” cruntă pentru influență și pentru resurse, atât între partide, cât și în interiorul acestora. O „jumulire” continuă a bugetului pe bucăți, fără cap și fără noimă, în pofida angajamentelor, a fondurilor europene și a PNRR, la care strâmbă din nas. Cheltuirea banilor nu după plan, ci după interese personale, de gașcă, de partid. Căci cine va lua mai mult, va câștiga alegerile viitoare! Și altă socoteală nu există!
Iar Clujul e și el o mică Românie (cum ar putea fi altfel?), prins în angajamente și promisiuni foarte mari și cu la fel de mari îndoieli că vor putea fi onorate. Dincolo de guvernul central, care la momentul acesta este o „coajă goală”, avem o Românie „teritorială” săracă și frămândă de dezvoltare și puține resurse pentru a o sătura. Doar speranțe și amăgiri.
Când guvernul n-are susținere destulă, nu face nimic important, doar „cheltuie”, pentru că e „prea slab”. Când are susținere prea mare, e fudul și iar doar „cheltuie” și nu face nimic important, pentru că-și „permite”. La noi nu e bine niciodată!
Feb
04
