Jun 16

Pesedizarea Clujului!

Ce-a fost Clujul politic știm, ce urmează să fie, merită să cugetăm. În privința trecutului, nu voi spune multe, cel puțin la nivel de municipiu, orașul nostru a fost mai mereu împotriva curentului, cel aflat la putere, la butoane și la bani. Practic, urbea a avut doi primari în cei peste douazeci de ani, Gheorghe Funar și Emil Boc, amândoi aflați, cu perioadele de excepție, mai mereu în „opoziție”. Iar atipismul, neaoșismul sau „pișatul contra curentului”, pe lângă partea lor de grație și glorie, își au și costurile proprii, de obicei măsurabile în imagine, dezvoltare, bunăstare etc. Vrând-nevrând, conștient-neconștient, cu bine cu rău, Clujul a arătat Bucureștiului un „je m’en fiche” constant. Peste toate însă, mai presus sau mai prejos de ele, Clujul n-a fost niciodată pesedist, înțelegând prin asta, cel puțin, că în oraș și în județ PSD nu a câștigat niciodată alegerile. Până de curând, la europarlamentare, unde „minunea” s-a produs, semnalând, pentru unii, doar un fapt inedit, iar pentru alții însă, o schimbare de trend. Cum ar veni, orașul intră, începând de-acum, în rând cu lumea. Așa să fie?
Pe buchiseala cifrelor, rezultatele sunt deocamdată meschine. La nivelul județului, alianța PSD-UNPR-PC a obținut circa 25%, devansând atât PDL (16%)+PMP (6,5%), cât și PNL (14%), dintre cei care contează, nemaivorbind de UMDR (16,5%), ce rămâne constant în rezultate. La municipiu, scorurile sunt și mai puțin semnificative, alianța PSD abia trecând de 20%, pe niște procente ceva mai mari ale PDL (16%) și PMP (peste 7%) și mai mici ale PNL (sub 10 %), totul într-un context electoral bineștiut: o prezență la vot slabă (de sub 30%), mai mica decât la nivel national (circa 35%). Să mai adăugăm că, pentru PSD, marele câștigator național cu 37%, alegerile de la Cluj au fost printre cele mai slabe din țară. Așadar, despre ce pesedizare ar putea fi vorba când procentul real este de 6% și când la vot merg trei din zece oameni, iar cu tine votează un jumătate de om. Toată lumea știe, inclusiv PSD, că pe o altă miză electorală, rezultatele vor fi diferite.
Apoi, PSD n-a investit în Cluj la nivel de imagine. Până de curând, orașul nu avea niciun ministru (lucru rar), iar când a apărut unul (o distinsă doamnă), jumătate din mandat va explica de ce a ajuns ministru, iar cealaltă jumătate, cu puțină inteligență, de ce nu s-a realizat Dialogul Social. De asemenea, nu poți avea mari câștiguri electorale într-un oraș/județ unde nu deții pozițiile cheie, cel de primar și de președinte al Consiliului Județean (bagi bani degeaba, căci ei se duc unde „nu trebuie”). Or, cel de primar la Cluj-Napoca nu intră în discuție, iar iluzia de la CJ tocmai a fost spulberată zilele trecute prin noul aranjament PNL-PDL. Pe deasupra, PSD nu are oameni profilați și calibrați să devină, în viitor, primar al Clujului sau Președinte de CJ. De adăugat, în același sens, că greii politicii pesediste de la Cluj n-au intrat în luptă, deocamdată, punctează (eficient) de la distanță, tatonează cu detașare, supervizează, dar nu sunt în arena, câtăvreme terenul nu este suficient de sigur, așa cum s-a întâmplat și de alte dăți.
Ceea ce se va întâmpla aproape sigur va fi pesedizarea presei și nu doar din Cluj, ci din toată țară, iar europarlamentarele au fost catalizatorul. În opinia mea, strategii PSD au realizat că scorul de 37% la europarlamentare este insuficient pentru bătălia prezidențială de la toamnă și că, mai important, nu există plajă de creștere „naturală” care să asigure un președinte PSD României. În politică, statul cu mânile în sân și constatarea fatalistă a unei realități nu e niciodată o soluție, iar pentru un partid mare, aflat la guvernare, cu atât mai puțin. Se spune că omul matur nu experimentează, merge la sigur pe ceea ce știe cel mai bine. Într-un alt registru, mai plastic, hoțul sau criminalul profesionist (recidivist) acționează întotdeauna după o metodă proprie, un tipic pe care-l repetă din motive de siguranţă (uneori chiar acesta dându-l de gol). PSD din anii 2000-2004 (tot în urma unei victorii clare) are experiența subjugării presei cu efecte catastrofale, aș putea spune, când, printr-o publicitate agresivă cu bani ai statului, pentru securizarea unui post prezidențial pentru Adrian Năstase, la fel de nesigur ca și cel pentru emulul său, Victor Ponta, a decredibilizat mass-media, a compromis o serie de instituții și jurnaliști și, mai ales, a deschis drum larg tabloidizării presei românești, fenomen care și astăzi își căută desăvârșirea. Să ne amintim cum, pentru a scăpa de jugul partizanatului jenant, instituții reprezentative mass-media au ales calea ușoară și evazionistă. Probabil, nu va fi cazul acum. Așadar, consider că, neavând acces la o victorie „naturală” în toamnă, PSD va forța calea „arficială”, a atragerii presei în acest joc pentru discreditarea adversarului și întreținerea unei imagini relativ pozitive la guvernare.
Și iată România văzută prin două știri: una oficială, foarte importantă, potrivit căreia încasările din acciza pe benzină/motorină au scăzut după mărirea acesteia (nici vorbă să crească); una pe surse, șefii televiziunilor (de știri) s-au întâlnit cu misiții PSD în Parcul Herăstrău. Printre ei, Bogdan Teodorescu, consilierul primului ministru, a cărui inteligență analitică este depășită doar de cinism. S-au intâlnit ca să ce? Vom vedea, dacă nu vedem deja.

Jun 07

„Baronul” Uioreanu

Se vorbește de mult despre teama baronilor de DNA și de plimbările lor la parchet. Întrerupte de mici pauze de alegeri sau de răgazuri pentru a-și trage procurorii sufletul, ambele s-au dovedit corect anticipate. Se întâmplă. Dar cine s-a gândit la Horea Uioreanu, în acest context, până acum o săptămână-două? Nimeni și, asemenea cazului Apostu, au trecut ani de zile fără să transpire ceva în presă. Dar nu acesta e subiectul, ci faptul că Horea Uioreanu, întâi de toate, nu era asimilat unui baron. Nu știu bine de ce, poate datorită vârstei, baronii trebuind să fie ceva mai „bătrâni”, poate aspectului său fizic atipic, baronii trebuind să fie ceva mai „frumoși”, poate din cauza profilului său, baronii trebuind să fie ceva mai „deștepți”. Poate din altă cauză, dar eu altă explicație n-am.

Cu toate acestea, sunt câteva lucruri care m-au surprins legat de acest caz. Dar până acolo, mai am câteva mirări legate de liberalii clujenii. Prima este cum au reușit ei, într-un oraș atât de liberal cum este Clujul, să stea în doi oameni în față: Uioreanu și Nicoară, Nicoară și Uioreanu, de ani de zile, aceeași placă deja uzată, fără a lăsa să crească nimic de valoare în jur. Au fost oameni de valoare în grădina liberală, dar nu mai sunt, ar fi fost și mai mulți și mai valoroși dacă … mai vedea lumea fețe noi și auzea exprimări proaspete. După ce au pierdut niște alegeri, în sfârșit, a venit vremea să și câștige atunci când USL a câștigat în toată  țara. Și ce să vezi, pe când trebuia să înceapă adevărata construcție de partid mare, tocmai atunci a dat dihonia  în ei, ca în toate partidele românești aflate la putere. Este o vorbă în politică, că nu în opoziție se cunoaște politicianul, ci la putere, atunci se alege praful de el. Cei doi s-au „baronizat” fără să fi crescut pe rețeta clasică, poate și pentru că n-au beneficiat de condiții foarte prielnice de putere, cumva pe „șest”, pe furiș, cam fără „presă”. În fine.

Acum Uioreanu face deliciul întregii prese din România, devenind o vedetă cum n-a fost niciodată, iar Marius Nicoară îi plânge de milă și, probabil, îi va duce de mâncare în arest atunci când i se va permite. Ceea ce ar putea surprinde la cazul penal Uioreanu este cum a putut să fie prins atât de ușor, atât de lesne, atât de deplin, fără scăpare și fără pic de îndoială. Însă surpriza e doar aparentă, căci explicația e destul de simplă și de comună. Președintele ales al Consiliului Județean Cluj a făcut aceeași greșeală și a căzut în aceeași capcană în care au căzut și alții, aproape toți cei ajunși într-o poziție de putere. A pățit la fel Emil Boc, Traian Băsescu a făcut la fel, excelează Victor Ponta, a trecut prin asta aproape orice ministru, primar șamd. Greșeală este, ca un fel de întunecare a minții, de a uita cum ai ajuns sus, de a ignora pe cei care te-au propulsat, de a schimba radical reperele și a te baza pe altceva, un susținător (eventual, din umbră), un protector, un sistem, o rețea, partidul, gașca, grupul, patronii, bogații, securiștii, masonii, americanii etc., oricine altcineva, dar nu oamenii obișnuiți, alegătorii. Aceia devin referenții principali pentru faptele lor, judecătorii și binefăcătorii absoluți, protectorii lor în orice situație, cei care te scutesc de răspundere. Așa crede și Ponta că nu poporul, ci partidul, nu alegătorii, ci baronii, nu voturile, ci „sforile” îl vor face președinte.

Pentru Uioreanu a fost și mai simplu. Din câte văd și înțeleg, „Hashu” lucra la sigur, credea că are protecția asigurată, nu se prea temea, se considera „băiat” din sistem și începuse să-i pasă tot mai puțin de politică și de partide, în schimb, îi păsa tot mai mult de bani, pe care îi lua pe toate căile. Victimă sigură și om de sacrificiu în orice moment. În prima clipă, am crezut că vestita „agendă” a mitei, aparținând omului său de încredere,  era o glumă proastă sau o intoxicare. De fapt, era, până la urmă, un fișier excel, care face socotelile singur, o evidență contabilă în toată regula a banilor luați, ce vădește că „băieții” nu prea luau în calcul vreun pericol sau devenise totul atât de firesc, încât dispăruse, prin uz, sentimentul de vinovăție, de pericol sau de ilegalitate. Pur și simplu, așa se face, doar fraierii nu știu și nu fac așa. Iar protectorii, în acest caz, par a fi, prin filiație, oamenii „inteligenți” ai vechiului sistem, s-a văzut cât de siguri. De-acum nu mai contează, Uioreanu este doar un fost „baron”, pierdut din lăcomie și prostie, victima perfectă, scoasă la momentul oportun. Dar dacă s-ar fi pus rămășag cu ce va fi „prins” Uioreanu, dacă va fi fost să fie prins, aș fi mizat din prima pe lucrările de la aeroport, de zeci de milioane de euro, iar acest lucru era la îndemâna oricărui clujean să gîndească.

Și mai am o mirare, că, până nu sunt prinși, baronii sunt toxici ca imagine, fac mult rău partidelor și politicii, dar, odată ce sunt dovediți ca și corupți, în mod miraculos, sunt desprinși de politică și de partide și devin simpli cetățeni care au greșit.  E și-un lucru bun și-un lucru rău în asta, dar nu știu care prevalează.