Tag Archives: corupție

Jun 25

Lovitură de „stat” sau de „plecat”

Posted on by

Select3
Liviu Dragnea a vorbit, în gura mare, aseară, despre „un atac violent la o altă putere a statului, un atac violent la guvern”, Călin Popescu Tăriceanu a rostit, fără să clipească, expresia „o lovitură de stat” (nu erau înțeleși între ei!). Să închidem pentru o clipă ochii și să încercăm să vedem cine vorbește și la ce se referă? Te-ai fi gândit, serios, că a fost atacată clădirea guvernului de către manifestanți violenți, care au încercat să forțeze demisia primului-ministru. Nici vorbă, nu s-a întâmplat nici aseară, nu s-a întâmplat nici în ianuarie când se aflau în fața guvernului sute de mii de protestatari. În paranteză, și atunci a intrat, instantaneu, în retorica oficială sintagma „lovitură de stat”, abandonată în fața ridicolului unei asemenea caracterizări.
Mai mult și mai grav, te-ai fi gândit că a intervenit armata și a încercat să aresteze guvernul sau că serviciile secrete au pus la cale o răsturnare de guvern fără de știrea nimănui, așa, din bun senin.
Nici pe departe!
Sau că, dimpotrivă, vorbim de niște „lovituri de stat” imaginare, un fel de scenarită de serviciu pentru orice situații care nu convin puterii sau liderilor aflați momentan în vârful ierarhiei politice.
Sunt mai multe lucruri aici extrem de grave și de neîngăduit, pentru ceea ce pretindem că suntem sau pentru ceea ce pretindem că dorim să devenim.
1. Utilizarea unor expresii atât de dure, categorice, precum lovitură de stat, din dicționarul „revoluționar sud-american”, nu-i o noutate, ci un obicei, pe care l-au adoptat toți la nevoie: și Ion Iliescu (să aducă minerii), și Emil Constantinescu (tot într-o împrejurare minerească), și Traian Băsescu (de câte ori i-a convenit), îl folosesc și Dragnea și Tăriceanu acum șamd
2. Din fericire, după evenimentele din 1989, în România, nicio putere nu a fost schimbată altfel decât prin mijloace democratice (alegeri, schimbări de majorități parlamentare). Asta trebuie adus aminte de fiecare dată. Invocă argumentele „loviturii de stat” cei slabi (care și-au epuizat mijloacele legale și resursele politice, diplomatice și de negociere) și cei disperați (ce recurg la mila publică și la ajutorul maselor)
3. Asemenea avertismente (retorice, deșănțate) și alarme false (lipsite de acoperire faptică) vin din partea ocupanților celor mai înalte funcții în statul român, președinții Senatului și a Camerei Deputaților, instalați democratic la putere, unde vor rămâne, îndeobște, „neclintite” până la finalul mandatului. Acest lucru, repetat cu orice ocazie, devine o „trăsătură” pentru liderii politici ai unei țări, pentru țara în sine și pentru „seriozitatea” ei
4. Nu există doar efecte politice și de imagine negative în urma unei asemenea „ieșiri” prostești, ci și efecte economice (pagube, pierderi, daune), mai mult sau mai puțin cuantificabile. Ce credibilitate îți poate inspira o țară unde „loviturile de stat” apar de câteva ori pe an, cu multă ușurință și lipsă de responsabilitate? Cum ar fi ca azi să strigi în gura mare la televizor „lovitură de stat”, iar mâine să te duci la Bruxelles să negociezi „la sânge” pentru România cu cei de acolo? Sau să te întrebe Merkel ce se întâmplă în țară? Mai bine stai acasă și mai „comanzi” o emisiune!
5. Nu poți să fii, oricât de mult ai vrea, diversionist, oportunist și „șmecher” la interior și om și politician serios, de luat în seamă, la exterior. Nu poți, ți se văd „nădragii rupți în fund”! Dublul discurs ține pentru oportuniștii veroși și pentru pensionari disperați, care te cred pentru că sunt obligați să o facă, nu pentru cineva cu o minimă libertate de gândire și cu un cât de mic discernământ politic.
Am făcut această lungă (și inutilă) introducere pentru a accentua, o dată în plus, că ne apropiem din nou de un moment critic, anunțat cu „surle și trâmbițe”. Așadar, în logica defectă a statului român, am asistat la o „pregătire de artilerie”: pe de-o parte, doi miniștrii sunt acuzați de DNA, „pe nedrept”, pentru fapte de corupție, pe de altă parte, „întâistătătorii” statului român ies și arată cu degetul, fără sfială, „o lovitură de stat”. Va urma „bătălia pentru justiție” și pentru supraviețuire (la putere). Mai mult de atât nu se poate pricepe și nici nu trebuie înțeles. În imaginarul simplificat „de război”, pe de-o parte, se află președintele țării, DNA, SRI (arme grele, nu glumă), pe de alta, Parlamentul, Guvernul, partidele potrivnice. În lupta vor fi angrenate (sau nu) masele populare, în funcție de moment, de interes sau de reușita scenariului. Oricum ar fi, bătălia e în curs, iar finalul este necunoscut.
Să nu ne amăgim, nici unii, nici alții: asistăm la o luptă cruntă pentru putere, într-o țară dezbinată, neașezată, cu instituții slabe, cu o clasă politică profund coruptă și iresponsabilă, cu o guvernare alandala, cu o presă gălăgioasă și aservită (în bună parte) și cu o populație care își manifestă intermitent/ asimetric apetența pentru democrație.
Amănuntele și pretextele acestor „bătălii” vor fi de fiecare dată altele. Câteodată ele au fost bunuri sau bani, altădată, terenuri sau imobile, de cele mai multe ori sunt legi, funcții, interese ascunse. Acum am ajuns la o „baltă”, așa cum numește șeful partidului de guvernământ cele peste 320 ha de Dunăre, lac și terenuri, închiriate pentru sine (sau ai săi) la prețuri de nimic.
E chiar „balta slăbiciunilor” noastre, a mirosurilor urâte și stătute, a lăcomiei și chiverniselii personale, a lașității și iresponsabilității, a lipsei de perspectivă și de viziune.
„Privitor ca la teatru/Tu în lume să te-nchipui”…
Acest articol a apărut și în ziarul Monitorul de Cluj

Jun 25

Examenul de toamnă

Posted on by

Select9
„Toamna se numără bobocii”, suntem obișnuiți să spunem când facem socoteala (vre)unui an. Șabloane folosim și în politică, de pildă, când analizăm un ciclu electoral (de patru ani). Una peste alta, balanța individuală anuală și-o face fiecare în parte și este, de obicei, o chestiune personală, ce nu are de-a face, aparent, cu viața publică (chiar dacă, în realitate, este influențată de ea). Există însă și un bilanț comun, de societate și de țară care ține direct și (este) determinat de viața politică a acelei țări. Iată de ce, în tentativa unei analize „de toamnă”, am legat acest bilanț comun de ciclul politic. Cine crede că e altfel se înșeală, se supără (degeaba) și nu merge la vot, iar după alegeri, se simte frustrat și se vede nevoit să iasă (din nou) în stradă. E și acesta un (nou) șablon românesc, validat deja de practica socială curentă.
Pe de altă parte, ce-ar fi viața fără prejudecăți, repetiții și șabloane?!
Gândirea politică și experiența (de oriunde) ne arată că un ciclu electoral de patru ani la guvernare are trei părți distincte: primul și ultimul an sunt „populiști” (destinați mulțumirii populației, după câștigarea alegerilor, și „adormirii vigilenței” acesteia, înaintea alegerilor următoare), iar ceilalți doi (de mijloc) sunt „nepopulari” (destinați guvernării reale și „compensărilor”). Dacă urmărim cu atenție realitatea politică, în condiții normale, nimeni nu (prea) iese din această schemă, dar nu pentru că este una neapărat bună (pentru oameni), ci pentru că este una sigur de succes (pentru politicieni). Venind la ale noastre, în ciclul actual, coaliția la putere se va afla curând în fața bilanțului primului său an de guvernare! Constatăm că PSD și aliații săi (incluzând aici și presa partizană aservită) au încercat să respecte schema, dar că, din considerente de timing și interese personale (ale liderilor), au accelerat și suprapus etapele unu și doi ale ciclului (și chiar trei). Pe scurt, după ce au confirmat și amplificat promisiunile din campania electorală (salarii, pensii, eliminări de taxe și impozite etc.), au încercat, aproape instantaneu, „compensarea”, prin forțarea „dezincriminării abuzului în serviciu” etc. Tentativă care a eșuat, cum se știe, din cauza protestelor masive ale populației. A urmat replierea și apoi „criza Grindeanu”, expresie a aceleiași precipitări și „agende secrete” de guvernare. Din aceste cauze, coaliția de la putere a fost nevoită să reia ciclul promisiuni vrs. „compensări”, iar acum, în această toamnă, va trebui să facă primul său bilanț anual. Puterea n-a reușit aproape nimic din ce și-a propus (explicit și implicit) în ianuarie 2017, dar crede/speră că ar putea să-i iasă totul la o nouă încercare, cea care urmează acum. Dar și societatea trebuie să-și facă bilanțul ei, care ar putea să fie dramatic pentru această toamnă. Contextual, mă interesează mai puțin socotelile puterii, cât mai ales acum ce cred, ce gândesc și ce așteaptă oamenii (comunități profesionale, de interese etc.) într-un moment crucial pentru democrația românească.
Să le luăm pe rând (coane Fănică):
Partidele politice. Pentru partidele aflate la putere, relaxarea luptei anticorupție, subordonarea justiției (prin noile legi), minimal, pe fondul vestejirii reacției populare, ar fi o mare victorie, promițătoare pentru viitor. Dacă nu iese, structura, aplombul și încrederea puterii vor fi afectate puternic. În această paradigmă dramatică, partidele de opoziție sunt obligate să fie convingătoare și să închege o alternativă credibilă pentru guvernare, dacă nu, s-ar putea să dispară.
Societatea civilă. Nu mai ține gluma (din trecut) că societatea civilă „e acum o femeie”, a dovedit că există și trebuie să confirme în fiecare moment când este necesar. Aici e marea întrebare dacă (mai) există putere de reacție la manevrele oculte ale puterii și dacă se (mai) poate (auto)mobiliza în situație de alarmă roșie. Așa cum a fost întotdeauna, reacția societății civile românești este o enigmă, impredictibilă, greu de controlat și de anticipat. Ar putea fi pentru ea cel mai bun examen de maturitate.
Lumea justiției. Justiția românească n-a fost independentă cu adevărat niciodată în cei 27 de ani de democrație (să zicem). S-au reușit (cu greutate, nici nu știm bine cum) câțiva pași reali în acest proces vital (pentru statul de drept) de separare a justiției de celelalte interese (politice, legislative, economice, personale), dar a venit momentul confirmării. Comunitatea judecătorilor, în solidar cu a procurorilor și a celorlalți justițiabili are posibilitatea acum să vorbească, să fie ascultată, să-și reprezinte și apere propriile interese de independență (nu individuale sau de grup). Dacă o vor face sau nu, vom vedea. Precedentul negativ creat și pasul înapoi ar fi foarte greu de recuperat.
Salariații bugetari, pensionarii. Mulți se află în confuzie și incertitudine în ce privește promisiunile și posibilitatea reală de a fi onorate, ca și buna credință și transparența actualei puteri. Mulți, nu! Marea întrebare pentru această comunitate mare de cetățeni și votanți este cum va rezolva dilema dintre interesele perspectivei personale imediate (salariul) și datoria cetățenească de durată, în raport cu țara, economia, puterea, viitorul.
Comunitatea profesorilor. Cum le stă bine unor „intelectuali adevărați”, comunitatea celor din învățământ, de pildă, este (ca întotdeauna) învrăjbită, dezbinată și divizată. De aceea nu reușește niciodată să impună (mai) nimic. E (doar) unul dintre motivele pentru care educația românească nu ajunge la (mă feresc să zic reformă) normalitatea secolului 21. Se anunță o grevă, e tulburare și nervozitate.
Poate de data asta…
Acest articol a fost publicat și în cotidianul Monitorul de Cluj

Sep 07

„Bulirea” societății românești

Posted on by

Select7
În plină vară (încă), pun laolaltă trei fapte și le amestec puțin. Compusul este format din legile justiției, cheagul de mitinguri de protest din câteva orașe și un sondaj de opinie apărut „la timp”. Ce-o ieși?
1. Pachetul de modificări legislative cu privire la funcționarea justiției e un eveniment așteptat, anunțat, etc. PSD vorbește despre el din campania electorală și îl tot pomenește în diverse împrejurări, iar pentru cei doi miniștri ai justiției în funcție a devenit piatră de încercare. În prima fază, se vorbea mai ales despre o lege a răspunderii magistraților. După eșecul Ordonanței 13, au apărut alte teme, cum ar fi numirea procurorilor importanți. Încercarea precipitată și stângace a lui Florin Iordache de a schimba Codul penal în favoarea corupților a eșuat datorită protestelor populare. Noul ministru, Tudorel Toader, cu CV și aparențe de profesionist, „a schimbat placa”, a început să tărăgăneze lucrurile, lăsând, la un moment dat, vaga impresie de independență. Așa au apărut niște dezbateri publice, consultarea comunităților profesionale, iar episodul „evaluării” Laurei Kovesi, a creat un dram de speranță în acest sens. Amânarea sine die a acestor modificări întreținea confuz această posibilitate. Acum constatăm că n-a fost așa, că e doar o chestie de timing. Și realizăm ceva mult mai grav și mai profund, aceea că asistăm la aceeași piesă (de încercare de control a justiției) cu o punere în scenă diferită, având același scenarist străveziu (Liviu Dragnea), dar cu un alt regizor (Tudorel Toader), cu aparențe mai bune. Coaliția de guvernământ (cu cei doi lideri cercetați penal) a făcut din controlul justiției și temporizarea luptei anticorupție principalul său obiectiv ascuns de guvernare. Acest lucru este tot mai vizibil și explică toate celelalte măsuri populiste, ezitările continui și greșelile frecvente din actul guvernării. „Lunga vară fierbinte” a fost doar momentul ales pentru a explicita această realitate a politicii și guvernării românești.
2. Punctual, excluderea președintelui din numirea procurorilor șefi importanți (cel general, al DNA și DIICOT), substituirea acestuia cu ministrul Justiției și trecerea Inspecției Judiciare în subordinea Ministerului Justiției (din cea a CSM) sunt motivele explicite pentru care, în sezon estival încă, oamenii au început din nou să iasă în stradă, în semn de protest și ca semnal de alarmă pentru lupta anticorupție și pentru democrația românească. E o discuție (în mediul online, în special) dacă amenințările de acum justifică aceste proteste, dacă aceste propuneri sunt înțelese ca pericole reale de către cetățenii responsabili, dacă momentul (de vacanță) e o piedică reală în amplificarea prezentă sau viitoare a acestor mișcări de protest. În București, s-au strâns circa trei mii, în Cluj, câteva sute, și tot cam așa, în alte câteva orașe din țară. Cu siguranță, discuția are sens și e o mare întrebare, atât pentru guvernanți (care speră ca mitingurile să se stingă), cât și pentru protestari, din stradă sau din fotolii (care speră ca protestele să ia amploarea celor din ianuarie-februarie 2017), dacă efectul de amplificare se va produce sau nu. Realitatea pare la fel de imprevizibilă, precum a fost și la începutul acestui an, orice e posibil dacă ignorăm concluzia de la punctul 1 cu privire la prioritățile reale ale actualei coaliții de guvernare.
Cine o înțelege, o înțelege, cine nu, nu!
3. Sondajele de opinie din România și-au pierdut demult inocența și conținutul pur informativ, fiind asociate, cel mai adesea, unor încercări de susținere politică, de manipulare și influențare în sensul dorit de plătitorii lor. Din păcate/fericire, influența lor reală e precum a apei sfințite: efectul există pentru cel care crede, este inexistenț pentru necredincios. Peste toate astea, „lucrarea Avangarde” e făcută după manual, ce e drept, din cel pentru învățământul mediu. Pe scurt, sondajul arată că PSD (cu 46%) n-a scăzut deloc (cu toate greșelile imaginabile făcute la guvernare), PNL a crescut puțin (25%), (nu înțelegem de ce), USR a scăzut (6%), PMP e sub pragul de 5% etc. Miniștri preferați sunt Olguța Vasilescu (47%), Theodor Meleșcanu și Sevil Shhaideh… De ce și pentru ce?! Unii știu și înțeleg, alții, nu! Mă opresc aici cu aberațiile, pentru că e evident (pentru mine) că e un „sondaj servit” și în care n-am găsit date privind participarea la vot. Ceea ce ar putea explica multe, raportat inclusiv la ultimele alegeri.
Ceea ce au în comun, în opinia mea, aceste evenimente e gândirea de bulă (socială), care le și animă, iar bulele sunt de interese și de înțelegere. Modificarea legilor justiției pornește dintr-o bulă de interese a clasei politice, ruptă demult de realitatea și de interesele oamenilor, ei vor doar conservarea privilegiilor și o justiție blândă sau selectivă. Protestarii împotriva sistemului politic corupt vorbesc și acționează din bula proprie, sunt idealiști, principiali, vizionari, generoși și doar câteodată eficienți. Bula celorlalți (minoră, meschină, amăgitoare) este ignorată sau trecută în derizoriu. Culmea „bulismului” e chiar sondajul de opinie, care, ignorând, sfidând, disprețuind alte păreri, se adresează direct, fără scrupule și fără rezerve bulei vizate. Acesta desăvârșește efectul gândirii de bulă.
Așadar, pe vremea lui Băsescu vorbeam despre „polarizarea” societății românești. Acum, pe vremea lui Dragnea (sau a umbrei lui), vorbim despre „bulirea” societății românești.
Ce progres!
Acest articol a fost publicat și în cotidianul Monitorul de Cluj din 30 august 2017