Puține sunt deciziile politice care să fie înțelese cu adevărat de marele public și la fel se întâmplă în cazul măsurilor economice, cu atât mai mult cu cât și acestea poartă, de cele mai multe ori, amprenta, încărcătura și destinația politicului. De când premierul Victor Ponta a anunțat, cu emfază, că în România TVA va fi redusă (nu se știa la început cum și cât), subiectul s-a aflat neîncetat în discuție, în diverse forme: fie în registru propagandistic/demagogic (în discursul puterii), fie în registru critic (în poziționarea opoziției), fie „urechistic” (în discuțiile publicului larg), fiecare după calitate, interes și pricepere. În fond, subiectul, mai mult decât unul de pe agenda zilei sau a săptămânii, merită un interes mai profund și o înțelegere mai pragmatică și realistă în ceea ce privește efectele. Cu TVA nu-i „de joacă”, aceasta ocupând un loc principal în politica fiscală și bugetară a unei țări și având câteva caracteristici unice. TVA-ul, un concept ambiguu, cunoscut de toată lumea, înțeles de prea puțini, este definit ca un impozit indirect și reprezintă o suma plătită de fiecare consumator pentru fiecare produs cumpărat, la cota actuală, aproape un sfert (24%) din prețul de achiziție al unui bun de consum sau serviciu ajungând în bugetul statului. Fără îndoială, TVA-ul este instrumentul fiscal cu cea mai mare acoperire (pentru toții cetățenii țării), cel mai sigur ca și colectare și cu implicațiile sociale cele mai evidente (consum, prețuri, nivel de trai). Ca pondere în bugetul consolidat, în 2014 de exemplu, TVA-ul a fost pe locul 2, după CAS (57,6 miliarde lei), cu un aport de aproape un sfert din veniturile bugetare anuale (de 213,8 miliarde). Iată câteva cifre ilustrative pentru a sublinia importanța TVA-ului și locul său în angrenajul bugetar: raportat la anul trecut, sumele din TVA colectat (50,8 miliarde lei) reprezintă mai mult decât dublul impozitelor pe salarii și venit (23,6 mld.) și decât al sumelor strânse din accize (24 mld); în același timp, TVA aduce de peste 4 ori mai mulți bani la buget decât impozitul pe profit (12, 2 mld.).
Toate aceste date și accente vor să arate un singur lucru, că e nevoie de clarviziune, bună-credință și multă responsabilitate atunci când guvernanții „umblă” la TVA, din capul locului, instrumentul cel mai sigur și mai ușor, cel mai „leneș” și mai lipsit de creativitate economico-politică și cel mai la îndemână pentru a obține ceva. În fond, printr-o simplă schimbare de cifră, influențezi viața a 20 de milioane de oameni. Exemplul decisiv de proastă gestionare (aproape de manual) rămâne creșterea cu 5% (de la 19 la 24%) din 2010 (dublată de micșorarea cu 25 % a salariilor) luată de guvernul influențat atunci de Traian Băsescu, despre care tot mai mulți analiști (macro)economici spun că nici n-ar fi fost necesară. Gestul de atunci, în contextul crizei, este perceput acum ca unul de slugărnicie „externă” (față de SUA, Germania și sistemul bancar mondial) și ca unul de cinism și de lăcomie „internă” (pentru a face rost de resurse financiare clientelei politice apropiate). Prin măsura luată, prin deciziile adiacente și prin consecințele generate, vizibile azi, modificarea brutală, intempestivă și lipsită de noimă a TVA s-a dovedit un gest de sinucidere politică.
Acum vorbim despre scăderea TVA-ului și anume de reducerea substanțială a acesteia (cu 15%) pentru alimentele de bază. Sunt deja câteva semne serioase de întrebare în ce privește efectele și eficiența acestei măsuri de profunzime, cu toate că măsura va fi introdusă abia de la 1 iunie 2015.
1. Reducerea TVA este o promisiune electorală și trebuia făcută în perspectiva alegerilor din 2016. Justificabilă (probabil) sau nu, ea trebuia pusă în practică pentru a produce efect electoral. Tocmai de aceea, pentru a nu produce un efect contrar, trebuia mai bine explicată și motivată în toate datele.
2. Deși se prognoza o scădere generalizată a TVA-ului (de la 24% la 19 sau 20%), s-a renunțat la ea pentru o reducere sectorială (alimente de bază și băuturi nealcoolice) mai pronunțată (de la 24% la 9 %). Fără o fundamentare explicită și fără a fi prezentate date comparative certe, s-a preferat măsura (mai) populistă, în defavoarea uneia mai omogene și, probabil, mai sănătoase. Modificarea are certă miză electorală, dar mai puțin una economică.
3. Decizia politică a acestei schimbări importante a fost luată și anunțată potrivit, mai degrabă, unui calendar personal și de imagine al premierului, decât unui calendar de implementare eficientă. „Pisica cu clopoței nu prinde șoareci”, se spune. Deja este pus sub semnul îndoielii că prețul alimentelor va scădea semnificativ și în concordanță cu scăderea taxei, câtăvreme actorii piețelor implicate (a alimentelor) au început mișcările de poziționare și de mărire a prețului pentru a avea de unde să scadă la momentul legalizării măsurii. Iar cap de listă aici sunt marii retaileri, cei care și știu și pot și vor să controleze piața în sensul maximizării profiturilor lor.
4. Așteptările românilor în privința scăderii TVA sunt mari, 9 din 10 considerând că măsura este bună (potrivit sondajelor), se înțelege, în sensul în care va genera reducerea prețurilor la alimente. Ratarea acestui efect va genera o atitudine și o reacție contrară pe măsură.
5. Pe de altă parte, 40 % dintre români consideră că scăderea TVA la alimente va determina creșterea altor taxe și impozite, pentru a acoperi „găurile” bugetare generate.
Așadar, s-ar putea dovedi că o măsură bună, pusă în practică prost, ar putea să coste tot atât cât o măsură proastă. Atât electoral, cât și financiar.

Acest articol a fost publicat și pe site-ul www.catcostaclujul.ro