Mult mai multe lucruri grave s-au întâmplat în SUA în acești ani (zile) decât se văd la prima vedere. Sigur că cel mai grav (și care are de-a face cu toate celelalte) este pervertirea unui model (de sistem politic, de societate, de democrație), dar mai ales compromiterea unui simbol (al tuturor acestor lucruri), practic, simbolul cel mai puternic, dominant, al ultimului secol sau, cel puțin, a ultimilor șaptezeci de ani. Americanii, ca ultimul mare „imperiu în viață”, au promis două lucruri, pe care lumea nu le-a avut niciodată (dar poate și le dorea), libertate și/cu prosperitate, pentru care puneau asigurări și chezășie cu propriul exemplu și pentru impunerea cărora nu au ezitat să pună la bătaie bani, influență și „mână înarmată, acolo unde au crezut ei că e cazul. Cea mai mare bătălie mondială după încheierea celui De-al Doilea Război Mondial a fost „lupta americanilor pentru democrație”.
Operând cu dezinvoltură cu libertatea (și libertățile) și ajungând inevitabil la „drepturile omului”, SUA și-au asumat și au devenit (fără să întrebe foarte mult și pe alții) ceea ce s-a numit „gardianul mondial”, „polițistul planetei”, dar și promotorul și „implementatorul principal” din privința democrației. Iar aceasta era la pachet cu libertatea de exprimare, cu presa liberă, din care au făcut un titlu de glorie și o „redută” a cultivării, menținerii și apărării idealurileor democratice. „Războiul rece” și „căderea comunismului” sunt exemple de implicare americană reușită, să spunem (și ne privește și pe noi); Afganistanul, Irakul, „primăvara arabă” sunt exemple de eșecuri americane în privința „democratizării”, în general, a lumii musulmane. Nu judecăm noi aici nici temeiul, legitimitatea sau consecințele acestui proces planetar. Constatăm doar că am funcționat, într-o formă sau alta, până cam acum patru ani, adică până la alegerea lui Donald Trump președinte al SUA, atunci când întreaga paradigmă politică a Americii (internă și externă) pare să se fi schimbat, odată cu noul președinte. SUA începea să nu mai creadă în propriile valori (ce făcuseră din ea cea mai puternică democrație a lumii, cea puternică economie, cea mai prosperă mare țară) și să se retragă de pe diverse „fronturi” mondiale cu motivarea (populistă) „to make America great again”. Toată lumea s-a mirat de apariția și, mai ales, de victoria acestui președinte atipic, miliardar, vedetă TV, dar și politician antisistem, certăreț, un pic bufon, ignorând istoria țării sale a ultimului secol și pornit să așeze lucrurile (America, dar și lumea) într-un mod propriu, surprinzător, neobișnuit, scandalos, pe alocuri.
S-au întâmplat foarte multe lucruri noi, inedite, nemaivăzute și auzite pentru America în acești patru ani și foarte multă lume (politicieni, analiști, jurnaliști, cetățeni) s-a întrebat cât de departe e în stare D. Trump să meargă, raportat la promisiuni (îndrăznețe și aberante unele) și la „devierea” pe care o imprimase țării sale și pe care dorea să o continue în mandatul al doilea. El a arătat, din campania electorală și după aceea, până în ultima clipă, când a refuzat (aproape explicit) să cedeze puterea că este dispus, cu orice risc, să meargă până la capăt.
Și aici ajungem punctul de maximă intensitate și reponsabilitate, de reprezentativitate și simbol al situației de azi, acela în care însăși stindardul Americii, democrația și alegerile libere au fost terfelite, demolate din interior și de la cel mai înalt nivel prin nerecunoașterea rezultatului alegerilor de către D. Trump (în ciuda tuturor argumentelor juridice, politice etc.), de încurajare a revoltei, culminând, ca imagine, cu invadarea de către adepții președintelui în exercițiu (cu propriul său alibi) a Capitoliului, adică a sediului Parlamentului și guvernului, adică a instituțiilor democratice fanion ale Americii. Semn fără echivoc al uzurpării puterii, al nesocotirii regulilor elementare, al sfidării chintesenței democrației.
Indiferent de ce se va întâmpa în viitor, acest lucru nu mai poate fi negat, nici nu poate fi șters din istorie sau din amintire și nici nu va fi uitat degrabă, tocmai pentru valoare de simbol pe care o are. SUA n-a mai vrut, la un moment dat (sub Trump), să fie simbolul democrației, acum nici nu mai poate să fie. Și nu se putea încheia acest „scenariu prost” decât prin concluzia amară a unui jurnalist american, invocată (ironic) de Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe de la Moscova: „Statele Unite nu vor mai putea niciodată să pretindă în fața lumii că sunt un model de democrație”. Cred că e destul pentru moment.