Cine va fi premierul

DSC_0856
În matematică, ca să se ajungă la o soluție, numărul necunoscutelor dintr-un sistem de ecuații trebuie să fie egal cu numărul ecuațiilor ce-l alcătuiesc. Însă, așa cum oamenii nu sunt cifre, politica nu-i matematică. În sistemul nostru politic, format acum din două „ecuații” (PSD și PNL), numărul necunoscutelor este mult mai mare, iar acestea gravitează amețitor în jurul partidelor. Rațiunea comună ne spune că pentru a rezolva „problema” și a dezlega o bună guvernare ar fi două căi: fie crește numărul „ecuațiilor” (partidelor care contează), fie se reduce numărul necunoscutelor (care „încurcă”). Dar de câte ori s-a dovedit că politica (românească) nu e nici rațională (în alegerea justă a binelui sau răului comun) și nu e deloc logică (în alegerea soluției corecte). Întrebarea e ce rol putem avea aici noi, publicul, în raționalizarea vieții politice și-n satisfacerea interesului comun.
Putem pentru că votăm și putem dacă înțelegem mai bine cine sunt și ce sunt aceste „necunoscute”.
Politica românească în prag de alegeri are (cel puțin) trei mari dileme, în jurul cărora se „învârt” altele mai mici. În ordinea importanței, cele mari ar fi: cine va fi nou premier și ce vor face înainte și după alegeri cele două partide mari. Să le luăm pe rând. Favorit la acest moment pentru câștigarea alegerilor (din sondaje) este PSD, care a reușit să se detașeze de guvernarea tehnocrată (pe care o susține, de fapt) și să capitalizeze (ca orice partid populist) nemulțumirile „eterne” dintr-o societate. Toate ar fi bune și frumoase dacă în acest partid nu s-ar manifesta două forțe, centrifuge și centripete în același timp: unul e paradoxul Cioloș, al doilea e paradoxul Dragnea. Propaganda pesedistă lucrează pe toate căile (și aceasta pare să fie principala teză de campanie) pentru demolarea imaginii guvernului tehnocrat, al cărui rezultat este o „catastrofă” absolută. Înțelegem că acesta este „inamicul” principal, în lipsa altuia mai bun (PNL, Iohannis). Pe de altă parte, conducerea PSD n-ar vrea în ruptul capului să-l vadă pe premierul Dacian Cioloș trecut în tabăra liberală, pentru a le crește voturile și sunt convins că dacă s-ar întâmpla, ar sancționa „sălbatic” încălcarea promisiunii și a neutralității acestuia. Așadar, pentru PSD, Cioloș este bun sau rău?!
Pe de altă parte, liderul PSD Liviu Dragnea tocmai a aflat (deși știa) că nu va fi nominalizat niciodată ca premier de către președintele Iohannis (pe motive de integritate). De aici începe (continuă) jocul pentru el. E limpede că orice altă investire din PSD ca prim-ministru va face din acea persoană, în scurt timp, viitor lider al partidului (la noi așa merge) și va duce la scoaterea din joc a lui Liviu Dragnea, lucru pe care, cu siguranță, nu și-l dorește. În aceste condiții, el poate să rămână liderului PSD într-o singură situație: continuarea guvernării cu un premier dinafara sistemului, adică tot tehnocrat, cu susținerea PSD și PNL, ca și până acum. Jocul nu e simplu și prezintă riscuri atât dinspre electorat, cât și dinspre propriul partid. Dar recapitulând: Dragnea îl atacă pe Cioloș (în scop electoral), vrea rezultate bune pentru PSD (pentru a avea ascendent la guvernare), știe că nu poate fi el premier și l-ar accepta pe Cioloș din nou (sau un alt tehnocrat). Vorba aia: decât să nu fii nimic, mai bine șef de partid! În această situație, actualul prim-ministru aproape că nu trebuie să facă nimic sau să tacă cât mai mult.
Ecuația PNL e ceva mai simplă (nu și clară), fiindcă nici nu prea știu și nici nu prea au ce face. Ei nu au un „inamic” în alegeri (cu cine să se bată), sunt conștienți că nu vor obține scorul cel mai bun, dar par senini, bazându-se, fie pe Iohannis, fie pe Cioloș, fie pe amândoi, că-i vor ține la guvernare. Asta le permite să-l piardă (fără consecințe de imagine) pe Vasile Blaga, să pună pe cine vor pe liste și să aștepte cu optimism alegerile.
Sunt toate șansele deci ca, pentru toate celelalte partide, campania electorală și rezultatele să fie inutile din perspectiva accederii la guvernare, deoarece, cum spuneam, problema principală este desemnarea premierului.
În această logică, deși împins (formal) de președinte, Cioloș nu face (și nu va face) pasul în tabăra liberală. Nu putem ști ce se va întâmpla, dar putem evalua. Să luăm în calcul alte variante și sorții lor de izbândă. Numele altuia tehnocrat agreat de PSD ar fi Vasile Dîncu, vicepremier și fost membru al partidului. E plauzibil, dar mai puțin probabil ca Dîncu să conducă guvernul tehnocrat sub coordonarea lui Dragnea sau ca acesta să accepte alt șef în PSD decât el însuși. Și apoi ce vor spune Iohannis și PNL despre asta. Soluția unui alt tehnocrat nu prea are sens, fiindcă ar genera și mai multe necunoscute. Iar soluția altui lider din PSD (nominalizat premier), „controlat” de același Dragnea e și mai improbabilă.
Dacian Cioloș ar putea rămâne premier și dacă PNL și alte partide (USR, de pildă) ar scoate, prin scor electoral, PSD din joc. Dar nici acest deznodământ nu este prea verosimil.
Și iată cum, de la multe scenarii, putem ajunge la unul singur, cel caragialesc: „să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic!”. Unul care, eliminând „bătăliile” de campanie și banii cheltuiți, nici n-ar fi rău, având în vedere că mandatul va prinde România în președinția rotativă a Consiliului UE.
Acest articol a apărut și în ziarul Monitorul de Cluj din 11 octombrie 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *