Cum eșuează puterea în opoziție și opoziția în putere

Bune1
O putere de 70% într-o „democrație neconsolidată” e calea sigură spre abuz și spre eșec (sau anarhie) într-un stat deja eșuat (după cum s-a exprimat însuși președintele lui). Nu mai discutăm din nou cauzele constituirii acestei coaliții monstruos de mari dintre PNL și PSD, „moderată” de UDMR.
Existența unei majorități atât de mari (și eterogene, compozite) și a unei opoziții atât de mici creează tentația celor de la putere să-și facă singuri opoziție. N-ar fi asta o problemă dacă motivele ar fi bunacredință și buna guvernare și nu demagogia, „chemarea populistă” și obsesia a se diferenția de „ceilalți” de la putere. Așa zișii „partenerii” sunt, la maxim, cu ochii și urechile la „coechipier” și la ce se întâmplă societate pentru a-și face punctajul politic propriu, ignorând aproape guvernarea la care sunt părtași „ocazional”.
Certificatul verde este unul dintre exemple: PSD vrea să fie, pe față, și la putere (să gestioneze pandemia și vaccinarea), vrea să fie și în opoziție (să capitalizeze politic nevaccinarea și nevaccinații). PNL pare că ar vrea, dar nu știe, nu poate (sau îi convine), să impună certificatul la locul de muncă, măsură cu care se chinuie de luni de zile. Rezultă o bălmăgeală cumplită și semnale confuze către populație de natură a crea și mai mare neîncredere în măsurile luate. PSD mai ales vrea să fie „și cu sufletul în rai și cu slănina în pod”. PNL-ului nici asta nu-i prea reușește!
Apoi, nici n-au apucat profesorii să protesteze (sindicatele nu primiseră semnalul), că proiectul de buget a „cârmit” brusc și neanunțat, într-o dimineață, spre o creștere a salariilor profesorilor (să fie primit). Ca de obicei, vor intra în „joc de glezne” polițiștii și alți bugetari, la a căror semnale „puterea” nu poate să rămână „nesimțitoare”. Și cu asta o seamă de „proiecte de guvernare” s-au făcut praf, dacă au existat vreodată cu adevărat.
Un act de guvernare al unei țări se planifică, se structurează, printr-un program de guvernare și o proiecție de buget, în lipsa cărora nu există guvernare propriu-zisă, ci doar administrare, un fel de „lălăială” a tuturor pentru toți. O „partitură” la care fiecare, după cum îi convine, mai adaugă câte o notă (de plată) distrugând „muzica”. Și atunci, dacă deciziile se iau după cum bate vântul, la ce mai servește o majorititate de 70%? La nimic!
În aceeași dimineață, s-a renunțat brusc la supraimpozitarea celor „bogați”, a firmelor mari, o inițiativă UDMR susținută de PSD, dar neacceptată de PNL. E limpede că a fost un troc, cum au fost și altele și cum vor tot fi de acum înainte, că așa arată o guvernare a unei mari coaliții care merge în toate direcțiile și care-și pune piedici singură.
Un alt mare episod al duplicității guvernamentale este mitingul antivaccinist eșuat/reușit (depinde de unde privești) al AUR și „atacul” simbolic la adresa Parlamentului. Fără îndoială, PSD a „tresărit” la acest subiect și nu-i lăsa inima să permită AUR-ul să se titularizeze singuri pe subiectul antivaccinist. O și mai mare „bătălie” se duce în „sufletul” ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, între medicul și omul de știință și politicianul, convertit la politicianism, în care s-a transformat de când e ministru și om de partid. „Tribulațiile” unuia s-au transformat în ipocrizia celuilalt, încercând să devină „creativ” (cu legea certificatului verde), dar reușind să pară doar fățarnic în încercarea străvezie, de altfel, de a împăca „capra” protejării populației cu „varza” antivaccinistă.
Mitingul acesta antivaccinist neautorizat (altă dandana!), în care abia s-au „împins” porțile Parlamentului că acestea s-au și deschis, provocînd o „breșă” în funcționarea statului și un „pericol” simbolic, pica de minune ministrului Rafila, încercând să impună procedura de „asumare a răspunderii” pe legea certificatului verde. Adică o „spălare pe mâini” și o derobare a răspunderii față de o problemă esențială pentru țară, cum este securitatea medicală. Pare că nu a reușit (sau dimpotrivă), dar bătălia nu e încheiată, să vedem legea, să vedem forma finală votată etc.
Apoi, în doar câteva zile, a urmat episodul grevei celor de la CFR pentru mărirea salariilor. Iar ceea ce dimineață nu era posibil din punct de vedere bugetar, a devenit posibil, pentru ministrul Sorin Grindeanu, după-amiaza. Putem crede oare că abia aștepta să cedeze? Nu știm, dar știm sigur că banii promiși ceferiștilor vor veni de la investiții, adică de acolo unde se articulează o guvernare.
Proliferarea „fenomenului Șoșoacă” (cu întregul cortegiu de scandaluri zilnice pe tema pandemiei) este o altă fațetă a duplicității și populismului ce domină scena politică românească. Pe de-o parte, este „tolerat” (deși aduce deja prejudicii diplomatice și de imagine), pe de altă parte, servește ca oglindă și amplificator de teme politice actuale. „Succesul” acesteia îi face se regândească actul de guvernare, adică să-l altereze.
Exemplele ar putea continua și vor continua în aceeași manieră, fără nicio îndoială, cei de la putere încercând, chiar dacă frizează absurdul, să ia și beneficiile puterii și caimacul opoziției.
Acesta e jocul, nu știm dacă vor reuși (în politică, totul e posibil), dar asta creează cel puțin două obligații rezonabile pentru bunul simț al democrației (cea dinafara sistemului de putere): o vigilență sporită a cetățenilor față de gesturile „stranii”ale acestei guvernări incoerente și o „opoziție creativă” și eficientă a opoziției parlamentare, care acum pare scoasă „din joc”.
Peste toate, e nevoie și de o presă de încredere, fără de care totul poate părea altceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *