miniștri | Viorel Nistor

De azi, încep scumpirile, acel tip de creșteri de prețuri care produce reacție în lanț. Mărirea accizei la combustibil și creșterea prețului electricității, amândouă nejustificate economic, în orice caz, niciuna explicată pe înțelesul tuturor, angrenează un mecanism de amplificare, ce face ca prețurile tuturor celorlalte produse și bunuri de consum, ce includ transportul (utilizarea combustibilul) și prelucrarea (utilizarea curentului electric), să crească (uneori, mai mult decât ar trebui). Adăugați la acestea, creșterea prețului la gazele naturale (cu efect asemănător) și mai puneți mărirea ratelor la creditele in lei, prin „explozia” indicelui ROBOR, și deprecierea leului. Toate aceste fenomene (la care putem alătura creșterea salariilor), direct sau indirect, sunt generatoare de inflație, induc reducerea puterii de cumpărare și scăderea nivelului de trai, în cele din urmă. Pe o creștere economică de 5-6%, clamată în gura mare.
În aceste condiții, cred că nu e doar normal, ci necesar ca oamenii să se întrebe dacă România merge bine sau prost, dacă aceste situații sunt normale, dacă sunt generate de legi economice obiective sau sunt urmarea unor decizii politice proaste, greșite sau rău intenționate.
Răspunsurile la aceste întrebări/dileme (imposibil de ocolit, pentru oricine), deși par sofisticate, ne stau totuși la îndemână. Iată de ce:
1. Într-o țară normală și-ntr-o situație obișnuită (ca acum), între economic și politic, prioritate are (trebuie să aibă) economicul, iar măsurile politice trebuie să meargă în urma acestuia, să se sincronizeze cu fenomenele economice, pentru a face maxim beneficiu pentru țară. Fie că sunt măsuri ciclice, fie că sunt anticiclice, orice decizii trebuie să aibă o anumită logică economică, de natură a produce eficiență. Nu e cazul României!
2. Politicul se poate situa înaintea economicului în situații excepționale, de război, de criză (economică, politică sau de altă natură), de calamități sau altele, ce impun măsuri imperative, legate de nevoi urgente, neobișnuite, unice, asimetrice. Nu cred că se pot identifica acum asemenea situații.
În concluzie, dacă temeiul economic al scumpirilor nu există (nu s-a explicat, nu se poate explica – e același lucru), se deduce că aceste măriri de prețuri sunt dictate politic. Dar care decident politic adoptă măsuri aparent ne-necesare economic, dar cu impact politic negativ în rândul populației? În mod normal, niciunul, logica politică, prin excelență una a oportunității, caută mereu situații favorabile, care fac imagine și creează avantaj, în perspectiva „veșnicilor alegeri”, care vin mereu și care trebuie câstigate întotdeauna.
Bine, vor zice unii, am făcut acest lung ocol pentru a descoperi „Secretul lui Polichinelle”, acela că țara nu este condusă potrivit unor principii de eficiență, fie din necunoaștere, fie din nepricepere, fie din motive politice sau politicianiste. Pentru unii e foarte clar acest lucru (proasta guvernare), pentru alții e de neînțeles/neacceptat că puterea, dincolo de declarații, interese electorale și de imagine, să aibă interese netransparente și o agendă de guvernare secretă. Nu spun pentru prima dată acest lucru, dar afirmația trebuie repetată, mai ales atunci când există argumente evidente, demonstrabile, ce nu pot fi tăgăduite.
Așa cum spuneam, agenda de guvernare a actualei puteri nici măcar nu e secretă, e cât se poate de străvezie și are, înafara interesului public, un scop principal și unul secundar. Obiectivul de bază al actualei puteri este de a proteja interesele juridice ale liderilor (pentru fapte penale cunoscute, cercetate, dar nepedepsite). Protejarea, prin instrumente legislative („omorârea” sau înăsprirea legilor anticorupției, de pildă), instituționale (desființarea unor instituții „periculoase” sau anihilarea lor) și prin politică de resurse umane (schimbarea sau instalarea în funcții cheie a unor persoane convenabile) se face atât pentru trecut (pentru fapte deja comise), cât și pentru viitor (pentru a putea fi comise). Această strategie obscură devine posibilă pe fondul degradării vieții politice și mediatice (ca obiectiv secundar), prin alterarea standardelor democratice, prin manipularea opiniei publice, prin instaurarea unui climat de neîncredere, derută și confuzie. Această atmosferă nesănătoase este indicată prin:
1. Numirea în funcții importante (ministeriale) a unor persoane nepotrivite, nepricepute sau incompetente dovedite (la nivelul primului-ministru, la Educație, ministerul Muncii, Agricultură, Economie, Sănătate, Transporturi etc. etc.). Ei nici nu sunt evaluați corect și nici schimbați în ciuda oricăror dovezi.
2. Măsurile luate (legi, hotărâri etc.) sunt netemeinice, prost fundamentate și repetat schimbate și abandonate.
3. Deciziile pozitive pentru populație (pentru respectarea promisiunilor electorale) nu sunt respectate sau sunt întârziate, fără explicații sau cu explicații aleatorii, conjuncturale.
Din diverse motive (legate de calendar politic, de procese, de partide etc.), puterea și guvernul lucrează contratimp. E vorba despre fitilul unei bombe juridice care ar putea exploda la vârful puterii și a o face praf: trebuie să iasă planul înaintea producerii exploziei.
Actuala guvernare și întreg exercițiul puterii nu e decât un prelungitor de fitil.
Acest articol a apărut și în ziarul Monitorul de Cluj

Liviu Dragnea a vorbit, în gura mare, aseară, despre „un atac violent la o altă putere a statului, un atac violent la guvern”, Călin Popescu Tăriceanu a rostit, fără să clipească, expresia „o lovitură de stat” (nu erau înțeleși între ei!). Să închidem pentru o clipă ochii și să încercăm să vedem cine vorbește și la ce se referă? Te-ai fi gândit, serios, că a fost atacată clădirea guvernului de către manifestanți violenți, care au încercat să forțeze demisia primului-ministru. Nici vorbă, nu s-a întâmplat nici aseară, nu s-a întâmplat nici în ianuarie când se aflau în fața guvernului sute de mii de protestatari. În paranteză, și atunci a intrat, instantaneu, în retorica oficială sintagma „lovitură de stat”, abandonată în fața ridicolului unei asemenea caracterizări.
Mai mult și mai grav, te-ai fi gândit că a intervenit armata și a încercat să aresteze guvernul sau că serviciile secrete au pus la cale o răsturnare de guvern fără de știrea nimănui, așa, din bun senin.
Nici pe departe!
Sau că, dimpotrivă, vorbim de niște „lovituri de stat” imaginare, un fel de scenarită de serviciu pentru orice situații care nu convin puterii sau liderilor aflați momentan în vârful ierarhiei politice.
Sunt mai multe lucruri aici extrem de grave și de neîngăduit, pentru ceea ce pretindem că suntem sau pentru ceea ce pretindem că dorim să devenim.
1. Utilizarea unor expresii atât de dure, categorice, precum lovitură de stat, din dicționarul „revoluționar sud-american”, nu-i o noutate, ci un obicei, pe care l-au adoptat toți la nevoie: și Ion Iliescu (să aducă minerii), și Emil Constantinescu (tot într-o împrejurare minerească), și Traian Băsescu (de câte ori i-a convenit), îl folosesc și Dragnea și Tăriceanu acum șamd
2. Din fericire, după evenimentele din 1989, în România, nicio putere nu a fost schimbată altfel decât prin mijloace democratice (alegeri, schimbări de majorități parlamentare). Asta trebuie adus aminte de fiecare dată. Invocă argumentele „loviturii de stat” cei slabi (care și-au epuizat mijloacele legale și resursele politice, diplomatice și de negociere) și cei disperați (ce recurg la mila publică și la ajutorul maselor)
3. Asemenea avertismente (retorice, deșănțate) și alarme false (lipsite de acoperire faptică) vin din partea ocupanților celor mai înalte funcții în statul român, președinții Senatului și a Camerei Deputaților, instalați democratic la putere, unde vor rămâne, îndeobște, „neclintite” până la finalul mandatului. Acest lucru, repetat cu orice ocazie, devine o „trăsătură” pentru liderii politici ai unei țări, pentru țara în sine și pentru „seriozitatea” ei
4. Nu există doar efecte politice și de imagine negative în urma unei asemenea „ieșiri” prostești, ci și efecte economice (pagube, pierderi, daune), mai mult sau mai puțin cuantificabile. Ce credibilitate îți poate inspira o țară unde „loviturile de stat” apar de câteva ori pe an, cu multă ușurință și lipsă de responsabilitate? Cum ar fi ca azi să strigi în gura mare la televizor „lovitură de stat”, iar mâine să te duci la Bruxelles să negociezi „la sânge” pentru România cu cei de acolo? Sau să te întrebe Merkel ce se întâmplă în țară? Mai bine stai acasă și mai „comanzi” o emisiune!
5. Nu poți să fii, oricât de mult ai vrea, diversionist, oportunist și „șmecher” la interior și om și politician serios, de luat în seamă, la exterior. Nu poți, ți se văd „nădragii rupți în fund”! Dublul discurs ține pentru oportuniștii veroși și pentru pensionari disperați, care te cred pentru că sunt obligați să o facă, nu pentru cineva cu o minimă libertate de gândire și cu un cât de mic discernământ politic.
Am făcut această lungă (și inutilă) introducere pentru a accentua, o dată în plus, că ne apropiem din nou de un moment critic, anunțat cu „surle și trâmbițe”. Așadar, în logica defectă a statului român, am asistat la o „pregătire de artilerie”: pe de-o parte, doi miniștrii sunt acuzați de DNA, „pe nedrept”, pentru fapte de corupție, pe de altă parte, „întâistătătorii” statului român ies și arată cu degetul, fără sfială, „o lovitură de stat”. Va urma „bătălia pentru justiție” și pentru supraviețuire (la putere). Mai mult de atât nu se poate pricepe și nici nu trebuie înțeles. În imaginarul simplificat „de război”, pe de-o parte, se află președintele țării, DNA, SRI (arme grele, nu glumă), pe de alta, Parlamentul, Guvernul, partidele potrivnice. În lupta vor fi angrenate (sau nu) masele populare, în funcție de moment, de interes sau de reușita scenariului. Oricum ar fi, bătălia e în curs, iar finalul este necunoscut.
Să nu ne amăgim, nici unii, nici alții: asistăm la o luptă cruntă pentru putere, într-o țară dezbinată, neașezată, cu instituții slabe, cu o clasă politică profund coruptă și iresponsabilă, cu o guvernare alandala, cu o presă gălăgioasă și aservită (în bună parte) și cu o populație care își manifestă intermitent/ asimetric apetența pentru democrație.
Amănuntele și pretextele acestor „bătălii” vor fi de fiecare dată altele. Câteodată ele au fost bunuri sau bani, altădată, terenuri sau imobile, de cele mai multe ori sunt legi, funcții, interese ascunse. Acum am ajuns la o „baltă”, așa cum numește șeful partidului de guvernământ cele peste 320 ha de Dunăre, lac și terenuri, închiriate pentru sine (sau ai săi) la prețuri de nimic.
E chiar „balta slăbiciunilor” noastre, a mirosurilor urâte și stătute, a lăcomiei și chiverniselii personale, a lașității și iresponsabilității, a lipsei de perspectivă și de viziune.
„Privitor ca la teatru/Tu în lume să te-nchipui”…
Acest articol a apărut și în ziarul Monitorul de Cluj

Viorel Nistor

Tag Archives: miniștri

Fitil cu prelungitor

Lovitură de „stat” sau de „plecat”