Jul 08

Politica românească e pe moarte

poza-site-2
La ora la care scriu aceste rânduri, nu s-a decis nimic cu privire la noul premier: PSD s-a văzut cu președintele și, în circa 15 minute, l-a propus/trântit pe Mihai Tudose drept candidatul lor. Liberalii s-au dus și ei la Cotroceni, dar numai pentru a spune președintelui că ei sunt pe dinafara politicii, n-au nimic de zis, n-au nicio propunere de premier. De la celelalte partide mai mici (USR, PMP, UDMR) la ce ne putem aștepta? La nimic! În cel mai bun caz să zică da, unora sau altora!
Așadar, dacă n-ar fi vorba despre însăși țara noastră, dacă n-ar fi vorba despre însăși viața noastră (a celor care am hotărât să nu plecăm afară), dacă în joc n-ar fi chiar viitorul copiilor noștri, ți-ar veni să-i lași pe „băieții ăștia”, tâmpiței și nepricepuți, în durerea lor, să se joace, să se bată, să se tragă de păr. Dar cum să-i lași în pace când ei își bat joc de noi, țopăie pe creștetul nostru, ne sfidează ca pe niște neputincioși, afișând și un rânjet de satisfacție: nu aveți ce ne face! Tocmai de aceea trebuie să ne învingem dezgustul, să intrăm în acest joc, să nu-i slăbim din ochi pentru a-i putea îndepărta, pentru că, în cea mai bună situație, sunt inutili, iar în cea mai rea, sunt nocivi.
În opinia mea, Mihai Tudose, propunerea PSD, nu îndeplinește, de fapt, niciuna dintre condițiile sugerate de președintele Iohannis: nu este nici onest, nici integru, nici competent, nici capabil să conducă un guvern. Nimic! Ba dimpotrivă, învederează acele calități care-l fac potrivnic funcției pentru care este propus, de subliniat, cea mai importantă funcție politică din România. De aceea se impun două întrebări esențiale: de ce l-a propus PSD și ce va face Iohannis cu această propunere, aproape sfidătoare. Pentru prima întrebare avem două răspunsuri: este o nouă batjocură a lui Liviu Dragnea la adresa inteligenței politice românești (marcă înregistrată), a doua, este micul său joc de partid. Mai precis, Dragnea mizează pe faptul că Tudose va fi respins de Iohannis, ca apoi să-și impună, fără probleme în CexN, omul său ascultător, fidel, sigur, pe care, de fapt, l-a dorit de la început, dar a lăsat senzația că în PSD există democrație și că deciziile importante se discută. Un argument în plus pentru această interpretare: singurii care s-au opus din CexN nominalizării lui Tudose au fost oamenii cei mai apropiați ai președintelui PSD, respectiv, Nicolae Bădălău, Paul Stănescu, Codrin Ștefănescu, care, în felul acesta transmit un semnal destul de clar pentru cei nedumeriți din partid (cum vor fi fiind cei mai mulți dintre membrii de rând). Așadar, PSD nu are de transmis un semnal de modernizare, de înnoire, de modernizare, prin (inter)fața unui nou prim-ministru, ci avansează mutra uzată a unuia din vechea gardă. Încercați să-l puneți alături de Merkel sau Macron. Nici măcar Liviu Dragnea nu cred că s-a gândit la astfel de asociere de imagine.
La rândul său, președintele Klaus Iohannis are două soluții (în lipsa altor propuneri): să-l respingă pe Mihai Tudose sau să-l accepte. De respins, îi este la îndemână, totul e pregătit pentru asta, dar jocul devine deschis, mai vulnerabil, trebuie jucat cu pricepere și suplețe și cu presiune în creștere: la partide, la președinte și în opinia publică. Însă aceasta e zona în care Dragnea și-ar putea rupe gâtul, cu sprijijul lui Iohannis și cu ceva mai multă minte din partea partidelor de opoziție (care nu prea prisosește). Adică să piardă totul, după ce și-a dat jos propriul guvern prin moțiune de cenzură. Sigur că președintele Iohannis, teoretic, îl poate accepta pe Tudose, dar ar fi cumplit și ar face-o din două motive: ca gest ironic (dar încălcându-și principiile), să strice jocurile lui Dragnea (prinzându-l în offsaid) sau a-l pune să guverneze împotriva dorinței tuturor și a-l face să-și rupă gâtul cu PSD cu tot.
De neînțeles lipsa de abilitate, de sclipire și de pragmatism politic (chiar și după schimbarea conducerii) a PNL, care se comportă ca un partid bolovănos, amorțit, depășit, incapabil de reacție. S-au dus la Cotroceni și, la ieșire, în loc să tacă, să se ascundă, în această etapă a negocierilor, au ieșit, sinceri, pentru a face o declarație dezumflantă pentru toată lumea. Niciun pic de dramatism, niciun pic de mister, niciun pic de rezervă, niciun pic de inteligență. De pildă, ar fi putut spune că nu au o propunere explicită de premier la acest moment al negocierilor sau că au mai multe propuneri, dar nu e cazul să le facă publice acum. Au stat „ca boii la poarta nouă”, punându-i în dificultate atât pe președinte (ca putere de negociere), cât și pe celelalte partide (ca poziționare petru posibile alianțe, combinații, de formă sau de fond).
Ce vedem acum e spectacolul anacronic, epuizat, grotesc a două partide politice, zise mari (PSD și PNL), lipsite de vigoare, imaginație politică și eficiență și opintelile neputincioase ale unor partide mici, cu anvergură și orizont limitate.
Dacă nu acesta e momentul renașterii politicii românești, atunci cînd?
Dacă nu acestea sunt semne de extincție pentru partidele vechi, atunci care?
Dacă nu aceasta e clipa prielnică apariției unor (noi) mișcări politice, atunci care?

Acest articol a fost publicat și în cotidianul Monitorul de Cluj

Jun 13

Ce gândesc alții, ce facem noi

poza-site-2
Precum a sesizat presa străină și un pic (sau deloc) cea românească, după turneul europeano-asiatic al lui Donald Trump, „jocurile geopolitice” se refac și numai o (țară) „proastă” ar putea spune că acest lucru nu generează consecințe pentru toți actorii, activi sau pasivi, aflați în „câmpul tactic”. La aceste noi și surprinzătoare desfășurări de forte, cu toții stau cu ochi ațintiți și cu urechea ciulită pentru a găsi cea mai bună strategie. Iată câteva observații de luat în seamă:
– cu Donald Trump președinte, SUA s-au tranformat, dintr-o țară puternică, sigură și activă geopolitic, într-una agresivă, amenințătoare, imprevizibilă și impredictibilă. Nimeni, dintre marile puteri, nu prea înțelege bine cine e prieten și cine dușman: de pildă, China digeră prudent anularea tratatului de liber schimb cu SUA, Turcia a început să mârâie impotriva marelui său aliat NATO, Rusia nu știe dacă a făcut „o afacere” sau „o prostie” cu D. Trump, Papa e prudent, Iranul cugetă, lumea arabă și Israelul sunt în espectativă… E o întrebare (sau nu) dacă gafele diplomatice prezidențiale sunt interpretabile sau trebuie luate ca atare, e lipsă de pricepere sau joc, e întâmplare sau premeditare.
– UE, întărită de victoria lui Emmanuel Macron și de cea previzibila a Angelei Merkel, e tot mai aproape de o strategie proprie și tot mai departe de marele aliat transatlantic. Sinteza acestei poziții a făcut-o A. Merkel în felul acesta: „epoca în care ne puteam baza complet pe alții s-a terminat într-o anumită măsură”. Uniunea Europeană, cu tracțiune franco-germană, pare dispusă la reformarea (administrativă, economică și de securitate) care să dea speranța (măcar) a unei puteri geopolitice coerente.
– abia acum, după aceste clarificări electorale și strategice, chestiunea transformării UE devine acută pentru țările membre, dominate de divergențe și scepticism. Uniunea, e de presupus, se va strânge în jurul intereselor economice și militare, iar cei incompatibili, mai devreme sau mai târziu, vor fi eliminați. La acest moment, polii cei mai important, de divergență, sunt zona euro-neeuro, est-vest, nord-sud, pro sau anti imigranți, liberalism-iliberalism. Un mănunchi de probleme, nici puține și nici ușoare.
Nu trebuie să fii mare strateg să înțelegi că din aceste mari încleștări e posibil să iasă toți bine și în câștig. Vor fi învingători și învinși, vor fi perdanți neți și beneficari bruți, totul depinzând de viziune, orientare, fler, pricepere, înțelepciune. Am scris toate acestea, sincer, cu un ochi spre România și spre ceea ce are/ar avea de făcut pentru a fi de partea bună și pentru a avea niște termeni de comparație reali.
Însă ceea ce se întâmplă în lumea real-politică de la noi nu ne încurajează deloc, pentru că agenda internă pare cu totul alta. Bunăoară:
– într-una din cele mai corupte țări ale UE, prima și principala temă de guvernare a partidului câștigător în alegeri a fost „combaterea anticorupției”. Dominantă în ultimele luni și recurentă, aceasta a bulversat țara, clasa politică, responsabilii europeni, a consumat energia și a absorbit atenția de la alte teme, mult mai importante. Deși s-a soldat, deocamdată, cu un eșec, absoarbe impulsurile principale ale vieții politice.
– aceste bătălii simbolice și instituționale (stat vrs. populație, Binom vrs. Parlament, Președinte vs. Parlament, DNA vrs. politicieni etc.) au fost generate și privesc în mod direct interesele personale ale unor politicieni importanți și patroni de presă, dar au devenit, prin amplificare și repetiție, cele mai importante probleme ale României.
– lupta pentru influențarea și controlul justiției s-a transformat într-un război „pe viață și pe moarte”, fiind ignorate și călcate în picioare prestigiul personal și institutional, principii democratice, interesul national, imaginea țării.
– după cum s-a putut constata, guvernarea nu urmărește, ca obiective clare și asumate, intrarea în spațiul Schengen, empatizarea cu instituțiile europene, compatibilizarea cu sau apropierea de zona euro (semnalele prezenței depline în UE), ocuparea unor poziții de negociere mai puternice și avantajoase, ci satisfacerea unor promisiuni demagogice electorale, interesele partidului, nu ale țării, imaginea acestuia, pe fondul reglării de conturi între instituțiile statului (președenție, Parlament, guvern, Curte Constituțională, SRI, DNA etc.). Acestea slăbesc forța statului și erodează imaginea țării, atât intern, cât și extern.
– temele (propuse) dezbaterii interne, de politicieni și de media, sunt manipulatoare și ocupă agenda publică până la saturație și respingere. Ele se numesc: Binomul și influența sa malefică, dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, dezvăluirile lui Dan Andronic, arhiva SIPA. Toate cu o destinație unică: intimidarea justiției. Să fim înțeleși, nu denunțarea Binomului sau a practicilor SIPA deranjează (ele sunt nocive și trebuie eradicate), ci folosirea lor în scop personal și de partid. Cum e posibil, de pildă, ca SRI să permită existența unor „tunele de făcut de bani” de tip S. Ghiță, pe care să le protejeze apoi să le piardă de sub control, pentru ca multiplele baze de date pe care acesta le-a gestionat (prin contracte IT cu statul, exlusive și abuzive) să poată deveni monede de schimb pentru libertatea sa, vulnerabilizând o întreagă țară prin asta?
– România vrea la masa principală a Europei, dar nu este capabilă să iasă dintr-u subiect de presă precum plagiatul sau o carte precum „Fabrica de doctorate”, concentrându-se (la diverse nivele) asupra compromiterii jurnalistei, nu asupra problemei de fond.
Acest articol a apărut și în cotidianul Monitorul de Cluj