Feb 04

Cu ce a greșit Novak Djokovic

Djo1
Mărturisesc că în preferințele mele sportiv-tenisistice, Novak Djokovic a fost întotdeauna foarte sus, practic, pe locul doi, după Roger Federer, iar de când elvețianul e pe jumătate retras, se află pe locul întâi. Asta pentru a se ști că din punct de vedere sportiv n-am nimic împotriva sportivului sârb, dimpotrivă, am admirație și respect pentru toate realizările lui excepționale în tenis. Deși se declara cu mândrie și sârb și ortodox, Djokovic nu făcea paradă gratuită cu asta și nu a amestecat politica cu sportul, din câte am văzut și am înțeles eu. Cu toate că tentația era mare, problemele din Balcani, mereu „ascuțite”, iar Serbia lui natală, un teren de dispute a geo-influențelor est-vest. Nole și-a văzut de sport, de trofee și de performanțe.
Primul scandal serios de care îmi amintesc s-a produs în 2020 (tot) din cauza pandemiei, atunci când sârbul, sfidând regulile și restricțiile generate de pandemia coronavirus, a organizat în Serbia un turneu de tenis, care s-a sfârșit prost, cu infectarea bulgarului Grigor Dimitrov (și a altora) și multe controverse cu privire la poziționarea sportivului sârb față de pandemie. Cu toate că scandalul a trecut, au rămas semnele de întrebare și abținerea totală a lui Nole de a comenta situația sa medicală, vaccinarea sau nevaccinarea, știindu-se totuși destul de clar că este împotriva vaccinului. Cu diplomație și cu tact, spun eu, a reușit să evite conflicte deschise în ceea ce privește restricțiile și participarea lui la turnee. Și asta trebuie să fie și meritul lui.
Însă toată lumea știa (și aștepta cu interes) că se apropie un moment delicat pentru Nole, turneul Australian, și confruntarea cu un sistem și niște autorități foarte ferme (inflexibile) în raport cu pandemia. Sârbul n-a vorbit niciodată despre această tensiune. Însă, în 4 ianuarie, lumea sportului a aflat că Djokovic a obținut o dispensă de la vaccinare, o scutire de la autoritățile australiene pentru a participa la Openul al cărui mare protagonist este. Nu s-a prea știut cum, dar acum am aflat că este vorba de o dovadă a faptului că ar fi trecut prin boală în ultimele șase luni (una din situațiile care permiteau acordarea acestei dispense în lipsa vaccinului). Dar, la momentul sosirii în Australia a jucătorului sârb (în cursul zilei de ieri), autoritățile l-au blocat pe acesta timp de nouă ore, nu au recunoscut validitatea probelor prezentate și, în final, i-au refuzat accesul în țară și la turneu. Nole se află acum într-un hotel de refugiați, cu onoarea pătată, așteptând decizia justiției australiene.
Scandalul Novak Djokovic la Australian Open nu e gata, dar pentru campionul sârb e deja târziu (în opinia mea)! Căci, indiferent de context (convingeri personale, credințe, temeri, interese, influențe, politică, greșeli, vinovați sau vinovății etc.), Nole avea datoria/obligația, față de sine, față de performanțele sale sportive și față de fanii lui, să-și protejeze imaginea, să nu devină un simbol nedorit sau fals, să nu intre într-o „luptă” care nu cred că era a lui, să fie mai înțelept sau chiar mai ferm în decizii, de un fel sau altul. Nole avea și inteligența să facă altfel, avea și banii necesari și putea avea oamenii potriviți să-l consilieze. N-a făcut-o și a incasat-o! Restul sunt foarte multe detalii (pro sau contra), care nu mai au nicio importanță.
A vrut Djokovic să devină „idolul” antivacciniștilor mondiali? Eu cred că nu! A vrut să se ia la „trântă” cu guvernul australian (printre cele mai ferme în impunerea măsurilor anticovid)? Eu cred că nu! A vrut el să forțeze limitele, îndemnat de unii sau de alții! Din nou crede că nu! Eu cred (și continui să cred asta) că Novak Djokovic a dorit cu orice preț să participe turneul care i-a adus celel mai multe satisfacții (nouă titluri) și să atingă/bată noi recorduri (celel 20 de titluri de Grand Slam). Doar că acest „orice preț” pentru el însemnează un lucru, dar pentru alții, altceva. Și nu el face regulile.
Neparticipând la turneu, ar fi rămas ca un om ferm, cu principii, care (din diferite motive) nu vrea să se vaccineze (asta se știa deja). Forțând lucrurile și limitele și vrând să fie „excepția”, s-a transformat (fără de voie, cred) într-un simbol și un „lider de opinie” nedorit (probabil). Iar „accidentul” a cărui protagonsist a fost va fi capitalizat politic în fel și chip.
Orice ar face, a devenit un „lider politic” al unui curent și, cu siguranță, a pierdut simpatia unei părți a suporterilor lui (sportivi) și a câștigat-o pe a altora (nesportivi). A vrut el asta? Iar în spatele său se aud deja strigăte „de luptă”, ale tatălui său și ale președintelui Serbiei, Aleksandar Vučić. Și urletele de entuziasm ale multor altora.
O fi bine pentru „asul tenisului” Novak Djokovic?

Feb 21

Djokovic sau știința de a câștiga (și) când „trebuia” să pierzi

Djo1
Echilibru, rezerva, incertitudinea erau expresiile care însoțeau finala Australian Open 2021, dintre Novak Djokovic și Daniil Medvedev, cu mult înaintea primului schimb de mingi. Căci Nole era el lider ATP, campion înnăscut și competitor redutabil cu experiența Grand Slam-urilor, dar rusul era, fără îndoială, cel mai în formă jucător al momentului, venea după 20 de victorii consecutive (12 la primii 10 ATP), a jucat fără fisură tot turneul și cu o încredere de fier. În plus (sau în minus) la Novak mai era și cu „umbra” unei accidentări anterioare și cu o posibilă oboseală în condiții de suprasolicitare. Dimpotrivă, pentru Daniil părea c-a sosit momentul „detronării idolilor”.
Și eu am spus (în tonul specialiștilor în tenis) că meciul începea de la egalitate (ca atuuri și ca raport teoretic de forțe) și adăugam că vor decide detaliile (nu știam evident care). Iar Djokovic a dovedit încă o dată că e campionul care știe să transforme „detaliile” în atuuri imbatabile și să tranșeze un meci ce părea a fi condamnat la echilibru și luptă până la sfârșit.
Nu cred că există vreo îndoială că soarta meciului s-a decis în primul set (deși nu era obligatoriu să fie așa și nu se întâmple mereu asta). Dar primul set a fost realmente „mostruos” din privința concentrării, determinării și motivației, a execuțiilor și a nivelului de joc. Mai rar să vezi, una după alta, mingi cu o asemenea intensitate și virtuozitate, precum a arătat primul set. Și am pus sub observație schimburile mai lungi pentru a constata că Djokovic nu trimitea două mingi la fel (ca tărie, efect, lungime etc.) și niciodată în aceeași zonă a terenului. O variație de joc amețitoare în condiții dificile permise de adversar, dar urmându-și diabolic planul de joc (chiar dacă mai rata câte o minge). Pentru Medvedev, a-și pune în dificultate oponentul e ceva natural, atât prin lovituri în forță, de forehand, cât și prin cele „piezișe” (parșive), în cross de backhand. Se putea lesne vedea un echilibru perfect în joc, că, pentru fiecare minge câștigată, amândoi trebuiau să depună efort la maxim și toată știință. În plus (dar esențial), Nole și-a ținut serviciul și a făcut returul cât a știut și a putut el mai bine. Cu acest șah tactic, tensionat și incert, cu rusul neclintit ca o „stâncă” și cu sârbul ținând aproape cu toată ambiția și știința sa, meciul se ducea către un final cu tie break. Nici gând să se fi decis ceva. Cel care știa că nu va pierde părea rusul; cel care știa că trebuie să câștige cu orice preț era sârbul.
Și-au intrat în joc „detaliile”. La 6-5 pentru Djokovic, pe serviciul lui Medvedev, Nole face două retururi grozave și-i ia punctele, iar apoi mingea trimisă de rus din fileu sare în out și e 40-0, cu trei mingi de de break și de set. Urmează două servicii „bombă” (de nescos) ale lui Medvedev, dar pe a treia (fix când trebuia) Nole o „agață” și o pune în teren rusului, surprins și „nepregătit”, și de faptul că mingea s-a întors, și de locul unde a ajuns (în picioare). A fost „secunda” campionului, în cel mai important moment al jocului. E 1-0 la seturi pentru sârb și nu aveam de unde să știm atunci că s-a scris istoria meciului. Rusului nu i-a venit să creadă că a pierdut primul set, nu părea să accepte că așa a pierdut setul și nu-i va veni să creadă că a pierdut meciul în setul 3, fiind încă convins că el trebuie să câștige după jocul practicat în primul set…
Setul doi și apoi trei nu aveau decât să confirme un Medvedev surprinzător de dereglat, de nervos și de neîmpăcat cu el și cu evoluția partidei, în contradicție cu tot planul său, cu „încărcătura” și cu speranțele pe care se vedea că le pusese în finală (mai mult decât lăsase să se vadă înaintea meciului). El n-a mai fost același în seturile doi și trei, atingând doar sporadic nivelului setului întâi, și asta îl mira și-l enerva și mai tare, nereușind să-și domine furia și lipsa de experiență în asemenea momente competiționale.
Despre Djokovic spuneam că deține „știința” de a câștiga (nu tot timpul sau când e în cea mai mare formă), (și) atunci când nu părea a o face sau nu părea că ar merita neapărat. Și au fost asemenea meciuri și finale ale lui Djokovic câștigate împotriva lui Federer sau Nadal (adversari mai competitivi), deși nu părea că se va întîmpla sau nu părea favorit. E drept că și Federer și Nadal au cîștigat și ei, la rândul lor, asemenea meciuri, căci, se pare, așa se aleg marii campioni, cum spuneam, la niște „detalii”.
Djokovic își continuă cursa de urmărire pentru recordul de Grand Slam-uri câștigate, având 18 la activ, unde conduc Federer și Nadal (câte 20 fiecare). Recordul de 16 titluri, deținut câdva demult de Pete Sampras, a rămas istorie (și cine ar fi zis). Iar Medvedev trebuie să-și continue „cursa” scurtă”, pentru primul său Grand Slam, și cea lungă, de detronare a „monștrilor sacri”. dacă și când va fi să fie!