Cel mai important eveniment politic al începutului de an (instalarea la Casa Albă a noului președinte Donald Trump), după un scrutin încheiat cu un rezultat considerat ca o mare surpriză, are valoarea de simbol și rezonează pentru întreaga planetă. Pentru unii (cei mai radicali), ar urma o schimbare din temelii a politicii mondiale, cu o nouă Americă, cu raporturi diferite de putere între protagoniști și cu multe semne de întrebare; pentru alții (poate mai numeroși), ar fi vorba doar despre abordări diferite, în chestiuni interne și externe, ce vor genera schimbări, dar care nu (mai) justifică marile îngrijorări din campania electorală; pentru o altă categorie (probabil, cei mai puțin numeroși), SUA vor rămâne ce-au fost, iar noul președinte „se va da pe brazdă”. E provocator și interesant, câtăvreme Donald Trump, înaintea primelor decizii, are imaginea unui tort cremos, cu multe straturi, din care fiecare privește partea care-l interesează și alege felia care-i convine. Cu toate că sunt importante pentru state și pentru cetățeni, previziunile nu sunt ușor de făcut, din cauza/datorită atipicității și imprevizibilității personajului. Busola interesului se mută de la est la vest și-și fixează acele ba pe Rusia, ba pe China, neignorând Europa. Rămâne de văzut câtă substanță este în aceste „rotiri” și cât exercițiu de imagine și de captare a atenției se află în aceste gesturi „preliminare”.
În ciuda numeroaselor superlative primite, la un moment dat, de predecesorul său Barak Obama, Trump nu primește o Americă ușoară, ba există voci ce vorbesc despre un eșec, atât intern, cât și extern, câtăvreme politica lui nu a fost validată de posteritatea imediată. Căci, în această linie logică, după un dublu mandat al „primului președinte de culoare”, ar fi trebuit să urmeze „prima femeie președinte”, or noi analizăm acum o posibilă „restaurație a puterii albe” sau, în cel mai rău caz, o „reabilitare a Americii profunde”, pe un fond al prăbușirii „corectitudinii politice”, cultivată în exces de progresiști. La nivelul politicii interne, din cât se vede, noul președinte pare a miza pe relansarea economiei americane și pe măsuri protecționiste, încercând să (re)valorifice imensul potential economic american într-un mod diferit față de predecesorul său. Dar și mai preocupante pentru lumea întreagă sunt dezvoltările coordonatelor externe a politicii „trumpiene”, ținând cont de numeroasele și marile contradicții și controverse din abordările sale electorale și postelectorale. O nouă dimensionare geopolitică este posibilă oricând și o nouă împărțire a sferelor de influență nu pare deloc imposibilă.
Toată lumea e atentă/îngrijorată/interesată de aceste evoluții în preajma startului noii președinții, mai puțin țara noastră, aparent, măcinată de alte griji, cu alte preocupări, interese și priorități. Iar acest lucru e de domeniul evidenței. De mai multe luni, România nu mai are politică externă explicită, miniștrii, vechi și noi, au dispărut din spațiul public, audierile în Parlament ale noului titular al portofoliului de externe au fost caraghioase, iar noul ocupant pare dat dispărut.
Sunt mai multe chestiuni de interes din politica externă românească la care nu avem răspuns, iar tăcerea nu este de bun augur:
– După un prim semnal, din chiar seara anunțării rezultatului alegerilor din România, dat de liderul PSD Liviu Dragnea, că România își păstrează direcția Vest și își respectă angajamentele față de parteneri (UE) și aliați (NATO), a urmat o lungă și stranie tăcere. Ciudat a fost c-a spus-o atunci (oarecum neașteptat și tautologic, în context), acum pare bizar și îngrijorător că n-o mai spune
– Semnalele date de noua putere aleasă din perioada desemnării premierului, pe fondul personalizării situațiilor și conflictelor politice, au fost ambigui și netransparente. Forțând interpretarea, putem vorbi despre semnale date în direcție (geopolitică) opusă, neoficial, fără negocieri, fără acord instituțional, fără consultarea populară într-o problemă atât de importantă
– România superficială pare a fi acum victima „diversiunii Ghiță” și urmărilor acestuia, asupra căruia se concentrează întreaga atenție publică, instrumentată de către media partizană și interesată. Sunt obnubilate, în plan intern, noua arhitectură bugetară și probleme esențiale legate de justiție, iar în plan extern, România pare scufundată în ceață, dispărută, temporar, de pe harta geopolitică
– Interesele interne ale noii puteri politice ar putea fi dominate de respectarea angajamentelor electorale, de câștigarea, în perspectivă, a președinției, dar, mai ales, de rațiuni de securitate ale persoanelor cu probleme în justiție, pentru cei deja condamnați, pentru cei afectați în present sau în viitor. Cum și de ce își permite al treilea om în stat să lanseze la televizor zvonuri privind iminenta sa condamnare și încarcerare? E prea mare stricăciunea adusă statului (vulnerabilizarea lui) și prea mic câștigul (personal) pentru un om de stat. Senzație este că mai e ceva!
– „Scandalul Ghiță”, dincolo de anormalitatea acestei construcții (a personajului și a relațiilor sale), privit ca o uriață „defectare”, poate fi un semnal al „deconectărilor” și al „reconectărilor”. Interne și/sau externe?!
Ca personaj politic neconvețional important, Donald Trump a dat multora idei. Unele se vor dovedi bune, altele, proaste. Lunile următoare ne vor lămuri.
Aceste articol a apărut și în cotidianul Monitorul de Cluj din 17 ianuarie 2017