Jan 15

Viitorul jurnalismului/Jurnalismul viitorului

Select3
• „Evitați informațiile/faptele care nu pot fi verificate”/”Oferiți analiza și interpretarea problemelor actuale”/„Furnizați informații de context profunde/realiste”
• „Monitorizează și examinează guvernul”/„Monitorizează și examinează organizațiile de afaceri„/”Oferă informații de care oamenii au nevoie pentru a lua decizii politice”

În ultima întâlnire din acest semestru, am prezentat masteranzilor de la „Managementul Instituțiilor Media” (chiar în cadrul cursului de Management media) datele unui studiu despre rolul jurnalismului (raportat la viitorul jurnalismului), efectuat cu 1100 de profesori de jurnalism din Europa. Punctul de plecare și justificarea acestei ample cercetări au fost criza profundă în care se află jurnalismul, manifestată prin lipsa/diminuarea resurselor financiare, degradarea actului jurnalistic (prin abandonarea normelor deontologiei), pierderea vizibilă a credibilității, prestigiului și audienței în rândul publicului, precum și dificultatea în găsirea unor soluții viabile de redresare etc.
Mai mult de atât, autorii sondajului socoteau că reînnoirea/inovarea jurnalismului sunt concentrate mai ales pe mijloacele tehnologice și pe cele financiare ca posibil a oferi căi de izbăvire, dar și că, în acest moment, aceste două suporturi nu par a fi suficiente sau nu par a oferi soluțiile așteptate, în condițiile în care tehnologia, într-o continuă evoluție, generează mai degrabă instabilitate, iar modelele de afaceri căutate/găsite sunt infirmate și perturbate constant.
De aici s-a născut ideea de a căuta soluții nu în exteriorul, ci în interiorul jurnalismului, pornind de la premiza că ar fi necesar/ar fi potrivit/ar fi salvator să fie regândite din temelii obiectivele acestuia. Cu alte cuvinte, în interiorul culturii profesionale, să se caute rolurile jurnalistice ca „înțelegeri normative despre ce este jurnalismul și ce ar trebui să facă” și acestea se ocupe locul central în procesul de reînnoire și inovare a jurnalismului.
Poate ar mai trebui clarificat de ce au fost aleși pentru studiu profesorii de jurnalism și nu, de pildă, jurnaliștii activi sau managerii ori patronii media. Cred că e destul de simplu de explicat și de înțeles: pentru că aceste categorii distincte sunt părți (prea) implicate direct și activ, dependente, prin urmare, subiective în a se pronunța transparent, neutru, vizionar asupra propriilor lor probleme critice. Pe de altă parte, (fără a face/fi pro domo) profesorii de jurnalism sunt (cel puțin în tradiția europeană) foști jurnaliști cu experiență, adică buni cunoscători ai mediului jurnalistic, sunt, în al doilea rând, părți empatice, interesate și responsabile (ca educatori/formatori dedicați) pentru prezentul și viitorul jurnalismului, iar, în al treilea rând, sunt cercetători avizați, aplicanți, prospectivi ai domeniului jurnalistic. Cu alte cuvinte, ar avea și interesul și distanța necesară și priceperea/îndreptățirea de a se pronunța în privința ecosistemului din care fac parte (sau de care sunt legați organic).
Dacă nu a fost destul de clar ce se căuta, întrebarea sondajului nu lasă urmă de îndoială:
„Am dori acum să cunoaștem părerea dvs. personală despre care ar trebui să fie direcția viitoare a jurnalismului. Ne interesează în special ce credeți despre importanța viitoare a mai multor sarcini pe care jurnaliștii profesioniști ar trebui să le îndeplinească. Față de situația de astăzi, în următorii zece ani, importanța următoarei sarcini pentru jurnaliștii profesioniști ar trebui să fie (variante de răspuns): 5. Mult mai mare 4. Mai mare 3. La fel ca acum 2. Mai mică 1. Mult mai mică”.
Voi reproduce în continuare cele 18 sarcini/roluri jurnalistice propuse spre evaluare repondenților și punctajul obținut de fiecare (din maximum de 5 pct.):
a. Obțineți cu rapiditate informații pentru public-3,38
b. Evitați subiectele care nu pot fi verificate – 4,19
c. Monitorizează și controlează guvernul – 4,00
d. Fiți drepți/corecți cu cei defavorizați – 3,85
e. Oferiți divertisment și relaxare – 2,55
f. Prezentați abuzuri sociale – 3,88
g. Creați cât mai multe subiecte într-o zi – 2,39
h. Oferiți analiză și interpretare a actualității – 4,20
i. Monitorizați și examinați activitatea companiilor – 4,01
j. Oferiți oamenilor obișnuiți șansa de a-și exprima opiniile -3,45
k. Concentrați-vă pe știrile care se vor vinde – 2,43
l. Oferiți informații de care oamenii au nevoie pentru a lua decizii politice – 4,04
m. Concentrați-vă să aduceți cele mai noi știri – 3,01
n. Furnizați informații de context profund – 4,26
o. Monitorizați și examinați organizațiile societății civile – 3,80
p. Motivați oamenii să se implice social – 3,67
q. Tratați publicul ca și consumatori și nu ca și cetățeni – 2,04

r. Îndreptați-i pe oameni către soluții posibile pentru problemele din societate – 3,80
Se pot face multe comentarii și analize a acestor rezultate obținute de la peste o mie de repondenți din diferite țări din Europa. Ele pot fi și e bine să fie obiectul atenției și dezbaterii publice. Împreună cu realizatorii studiului, voi prezenta aici datele esențiale/cheie rezultate.
Cel mai mic punctaj (sub 3 pct.), adică nerecomandate ca importante, sunt patru roluri jurnalistice, cu punctajul corespunzător:
d. Oferiți divertisment și relaxare (2,55),
g. Creați cât mai multe subiecte într-o zi (2,39)
k. Concentrați-vă pe știrile care se vor vinde (2,42)
q. Tratați publicul ca pe consumatori și nu ca pe cetățeni (2,04).

Dacă înțelegem corect, acestea ar fi sarcinile cărora jurnaliștii ar trebui să le acorde cea mai mică atenție, timp, preocupare, prioritate în sumarele lor zilnice.
Șase dintre sarcinile propuse spre evaluare au obținut peste patru puncte și înțelegem că acestea ar trebui să câștige importanță în următorii zece ani. Trei dintre ele sunt legate de funcția de control/examinare (opoziție, „câine de pază”) a prestației puterii îndeplinite de jurnalism, iar acestea sunt (cu punctajul aferent):
c. Monitorizează și examinează guvernul (4,00),
i. Monitorizează și examinează organizațiile de afaceri (4,01)
l. Oferă informații de care oamenii au nevoie pentru a lua decizii politice (4,04).

Însă cel mai mare punctaj au obținut următoarele trei roluri și ele sunt legate de funcția analitică a jurnalismului, cea de interpretare, cercetare și aprofundare:
b. Evitați informațiile/faptele care nu pot fi verificate (4,19),
h. Oferiți analiza și interpretarea problemelor actuale (4,20)
n. Furnizați informații de context profunde/realiste (4,26).

Concluzia seacă, intrinsecă a studiului este că, dacă ar fi să se reînnoiască/reinventeze/inoveze, valorificându-și propriul potențial (fără a cere/aștepta sprijin din alte părți), jurnalismul ar putea-o face, mai simplu și direct spus, mai ales prin evitarea/ocolirea știrilor false, prin furnizarea către public a unor interpretări corecte a problemelor actuale ale realității și, înainte de toate, prin contextualizarea cât mai precisă, mai realistă și mai profundă a informațiilor pe care le transmite publicului. Nu pare ceva ceva complicat, ieșit din comun, imposibil de pus în practică, dimpotrivă, pare ceva elementar, la îndemână și încredibil de… normal.
Poate vor fi luate în considerare, poate, nu! Poate sunt previziuni reale, poate, nu! Pot fi recomandări de luate în seamă sau poate, nu! Dar dacă acceptăm buna-credință, buna-știință și buna-intenție a repondenților (proveniți din țări diferite, cu tradiții diferite și culturi jurnalistice diferite) și credem neverosimil a se fi înțeles între ei, le putem acorda și prezumția de credibilitate.

Jul 15

De ce n-are ursul coadă și România autostrăzi

6
„România nu a reușit să fie niciodată o «inimă» (economică) pentru că nu a știut, în niciun moment al existenței sale, să subscrie la legile istoriei viitorului”. Am preluat acest citat apodictic (aparent complicat) din ultimul număr al revistei Sinteza (intitulat Viitor?), iar „profeția” despre trecutul țării noastre aparține lui Jacques Attali (futurolog, printre multe altele), făcută cu ocazia traducerii în limba română a cărții sale Scurtă istorie a viitorului (Une brève histoire de l’avenir). Explicația autorului francez ar fi că țara noastră „nu a atras niciodată destui savanți, bancheri și creatori de întreprinderi, ci doar teoreticieni și artiști plătiți de putere, precum și administratori însărcinați să sintetizeze și să administreze, dar niciodată să-și asume riscuri”, asta pe de-o parte. Pe de altă parte, zice el, ca România să aibă un viitor, ar trebui „să suscite dorința unui destin comun, să favorizeze libertatea creației (…), să elaboreze o geopolitică și să pună bazele alianțelor necesare”. „Mare brânză”, se va găsi să zică vreun „dăștept” de pe plaiurile mioritice, „am auzit asta de mii de ori și încă mai dihai, știm și noi, e vax ce zice franțuzul”. Poate c-am zis-o și noi pe-aci (dar n-am făcut-o niciodată), poate că s-a banalizat și că n-are valoare, dacă-i spusă de unul de-al nostru, „dezinteresat”, poate că, prea dezamăgiți, ne-am pierdut sensibilitatea și receptivitatea pentru profeții și sfaturi.
Dar tocmai de aceea, ar trebui să avem mai multă luare-aminte la cum ne văd alții, dintr-o privire și fără vreun interes anume, iar francezul a demonstrat că merită atenție. Bunăoară, Jacques Attali, politician, profesor de economie, personalitate europeană și scriitor, a fost, timp de zece ani, consilier și mâna dreaptă a fostului (mare) președinte François Mitterand, a fost inițiatorul și primul președinte al BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) și este autor a zeci de cărți și eseuri de mare impact. Așadar, nu-i deloc lipsit de interes cum vede J. Attali viitorul (lumii, economiei, democrației), dar, dintre profețiile sale deja implinite, voi menționa două: dezvoltarea societății (și a economiei) în rețea, pe care el o vedea, în 2006, funcțională în 2020 (dar deja o vedem pusă în practică); pe de altă parte, J. Attali este „inventatorul” și mentorul lui Emmanuel Macron, actualul președinte al Franței, mai numit și „salvatorul Europei”, pe care l-a identificat, l-a promovat și l-a „moșit”, se spune, în forma care l-a făcut președinte „peste noapte”, printr-o rețetă politică nouă, nemaivăzută în Franța și nu numai.
De ce mi-am adus aminte și invoc toate acestea? Pentru că l-am auzit pe un politician român spunând recent pe un post de televiziune că „autostrăzile pot să mai aștepte. Prioritățile PSD sunt salariile și pensiile”. E și aceasta o „profeție” despre trecutul și despre viitorul României și aparține „marelui strateg” PSD Eugen Nicolicea. Pentru o corectă înțelegere a personajului și a contextului, trebuie precizat că Nicolicea se află la al șaptelea mandat parlamentar consecutiv (adică n-a lipsit din Parlamentul României în ultimii 27 de ani), a trecut prin mai multe partide (PSDR, PSD, UNPR și din nou PSD), a reprezentat județele Mehedinți, Buzău și Călărași (ce, teritorial, n-au nimic unul cu altul), a fost și ministru și reprezintă politicianul român tipic al perioadei post-decembriste și, poate, dintotdeauna: oportunist, lipsit de scrupule, fără idei și coloană vertebrală, printre cei mai nesimțiți, lipsit de elementară conștiință (patriotică) și de simț al istoriei, un „parazit” politic care a învățat (în lunga sa cariera politică) să se „păstreze” și perpetueze (pe el și pe ai lui). Încercați acum să suprapuneți portretul acesta (îngroșat de mine) peste tușele politicoase și eufimistice ale lui J. Attali și ajungem la același rezultat, pentru că vorbim despre o aceeași realitate românească (în suferință și deficit).
Sigur că, după regulile politicii, Eugen Nicolicea pare a fi făcut o gafă, mărturisind frust aceste lucruri fetide din „burta” partidului și a politicii românești. Dar, de fapt, numai și numai pentru că e mai tupeist decât alții, el n-a făcut decât să rostească cu glas tare ceea ce a cam avut în gând fiecare dintre politicienii români aflați la putere: planurile de viitor, strategiile, viitorul țării pot să mai aștepte, noi să rezolvăm problemele momentului, ale noastre, ale partidului, cele financiare. Aceasta e marea păcăleală (pe termen scurt) a politicienilor români, care e, de fapt, o mare auto-păcăleală (pe termen lung) a politicii noastre și a țării.
Autostrăzile sunt doar un exemplu (simbolic), al lipsei crase de viziune a conducătorilor României. De ce România nu și-a strâns banii și nu și-a pus laolaltă învățații, arhitecții, proiectanții, inginerii, constructorii și muncitorii ca să facă împreună o autostradă ca lumea în cei 27 de ani? N-avem niciun răspuns acceptabil! În loc de asta, ne folosim energia și creativitatea pentru a minți, dezinforma și găsi false justificări: n-avem autostrăzi pentru a nu lăsa străinii să ne ia țara și pentru a nu crea căi de acces (militare) cotropitorilor dinafară.
Dar iată că până să ne ia alții țara, ne-am furat-o singuri!
Până să ne „invadeze” tancurile rusești, ne mănâncă păduchii!
Acest articol a fost publicat ;i ]n cotidianul Monitorul de Cluj din 12 iulie 2017