Category Archives: Economie

May 14

„Business angel” prinde aripi

Posted on by

cropped-500-Poza-Vio.jpg
Motto: „La legea care-a răsărit/ I-o cale-atât de lungă/ Că zeci de ani i-a trebuit/ Scutirii să ne-ajungă”
Parafraza după Eminescu nu-i o figură poetică, ci o tristă constatare economico-legislativă românească.
E clar că tranziția din România ultimilor 25 de ani nu a realizat, printre altele, un lucru – un mediu de afaceri prietenos, sănătos, divers, complementar, dinamic, funcțional și transparent – iar dacă stai bine să te gândești, acesta ar fi fost unul dintre cele mai importante din această perioadă. Căci ne transferam dintr-un mediu economic planificat, centralizat, etatist, obtuz, în care economia funcționa artificial, „pe hârtie”, către un mediu politic deschis, către o economie de piață și o piață concurențială, în care trebuiau să conteze individul și antreprenoriatul. Noul tip de societate, evident capitalistă (fiindcă nici nu exista un alt model) în care banii erau „sângele”, avea nevoie de „brațe”, de „plămâni”, de „inimă” și de alte „organe” care să facă funcțional acest nou organism economico-social. Ei bine, toate aceste funcții trebuiau îndeplinite de cineva. Dacă la nivel social entitatea chemată era individul, din punct de vedere economic, instituția cu rol esențial devenea IMM-ului, adică întreprinderii mici și mijlocii, oglinda fidelă a inițiativei, antreprenoriatului și liberei asocieri într-o societate capitalistă. Pentru individ, există științe (psihologia, sociologia, medicina) care să-i studieze evoluția, metamorfoza și eșecurile și, eventual, să dea diagnostice și soluții, pentru IMM-uri n-a existat așa ceva și nici măcar interes. Ce-am avut, din când în când, a fost câte-o mașinărie politico-birocratică numită Ministerul IMM-urilor, înființată mimetic, dată drept sinecură (să tacă din gură) unor aliați politici de mâna a doua, o instituție îndeobște lipsită de importanță, greutate și influență. Pentru liderii politici români, mereu altceva a fost mai important decât importantul însuși. Mediul de afaceri a fost lăsat de la început în voia sorții, iar prima regulă pe care a cunoscut-o și pe care n-a abandonat-o este cea a haosului.
Cum să faci afaceri în România și cu ce (dacă ai răspuns deja dilemei de ce)? E-o prea lungă istorie a primilor „capitaliști” români de hârtie (născuți din privatizări frauduloase, falimente bancare, jocuri piramidale și înșelarea premeditată și grosolană a statului) și nu voi insista aici. S-o luăm „pe bune”, din poziția omului obișnuit, care nu are aspirație la politică și la resursele „inepuizabile” pentru furt ale statului. Prima opțiune sunt tradiționalele economii personale și „bugetul familiei”, o soluție pe care n-o recomandă nimeni niciodată. Cu toate astea, majoritatea antreprenorilor români așa au pornit afacerile personale, punându-și la bătaie siguranța personală, cea materială și a familiei și asumându-și singuri toate riscurile inerente unei afaceri. Căci sursele normale și firești de finanțare dintr-o societate fie nu existau, fie erau risipite, fie erau conectate la altceva. Bunăoară, investițiile străine ori lipseau, ori se concentrau pe domenii nișate și pe afaceri mari; la fondurile europene am avut mereu coeficient redus de atragere (nu insist că-i de plâns); băncile n-au finanțat niciodată cu adevărat economia, fiind preocupate de persoane fizice și de stat, mai solvabile și mai ușor de „executat”; piața de capital a avut doar „perioade” de funcționare și de conectare la resurse, în cea mai mare parte, s-a bucurat de ignoranță, dezinteres și sfidare. S-a mai practicat în afaceri împrumutul „la mână”, între prieteni, sau de la cămătari, dar acestea sunt soluții greșite, nerecomandate, sinucigașe și care, în lipsa unui cadru reglementat, introduc tensiuni, riscuri și dezechilibre în mediul de afaceri. Tocmai aici stă una dintre chei, în atragerea resurselor financiare individuale, dar într-o formulă legală, transparentă, instituțională, stimulativă și care să suplinească carențele mari în funcționarea sistemului. Lucru care nu s-a făcut deloc.
E limpede că din acest „mare joc” al tranziției spre economia de piață au lipsit în România tocmai marii jucători ai finanțării afacerilor: statul, în tripla calitate de finanțator, legislator și beneficiar – din prostia și lăcomia liderilor politici; băncile, în calitate de finanțatori și „agenți de ordine” în afaceri – din lăcomie și neasumarea responsabilității și riscului; piața de capital – din necunoaștere și ignorare. Aici ar fi trebuit de multă vreme să-și facă loc niște reguli ale finanțării individuale, prin formula „business angel”, a crowdfunding-ului și altele care să suplinească deficitul, să completeze golurile și să-și ocupe locul predestinat.
E de salutat (cum altfel) votarea de curând a unei legi pentru „business angel”, dar și pregătirea (ca inițiativă a celor care administrează platforma multifinantare.ro) și sperăm votarea legii crowdfunding-ului, îndelung așteptate. „Business angel” este afacerea așa-zisei întâlniri „providențiale” dintre un antreprenor (să zicem, un individ tânăr, ambițios, instruit, plin de energie, de idei și de dorința de a face) cu un investitor (un individ bogat, deschis, receptiv, dar selectiv și cu pretenții), ca împreună, unul cu ideile și munca, altul cu banii, să facă o afacere reușită. Legea românească apărută curând face ce trebuie să facă demult: asigură scutirea pe impozitul pe dividende pe o perioadă de 3 ani din momentul investirii și scutirea pe impozit la momentul exitului (când diferența este pozitivă). Sigur că nu pare mare lucru, dar sunt forme necesare de susținere și încurajare a afacerilor locale, a afacerilor noi (start-up), a afacerilor mici, dar vitale, ce nu se pot dezvolta altfel. Potrivit noii legi, poate deveni investitor „business angel” orice individ (persoană fizică) dinafara societății care dobândește calitatea de asociat prin aport în numerar la capitalul social al societății, rezultând emiterea de noi părţi sociale în favoarea sa, dacă investeşte o sumă cuprinsă între 3.000 şi 200.000 de euro. De menționat, spre bună informare, că persoana respectivă nu trebuie să aibă cazier fiscal şi nici condamnări pentru infracţiuni contra patrimoniului, de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală. Totodată, nu trebuie să deţină, ca urmare a investiţiei, mai mult de 49% din capitalul social al societăţii.
Pentru mulți dintre cei interesați (într-un fel sau altul), și această sumă (de la 3 la 200 de mii de euro) pare mare. Totuși, aceste resurse există și ar intra în joc, în condiții de transparență, pentru profituri mai mari decât dobânzile (de nimic) oferite de bănci la depozite. Pe de altă parte, e urgent necesară apariția (cum spuneam) a legii crowdfunding-ului (cu potențial verificat în alte țări) ce ar putea atrage, în diverse forme reglementate, sume și mai mici pentru finanțarea start-up-urilor, a afacerilor de familie, de interes local, pentru diversificarea și completare a pieței produselor și a serviciilor.
N-ar trebui decât un dram de luciditate și un pic de bunăvoință.
Acest articol a fost publicat și pe site-ul catcostaclujul.ro

May 05

TVA: piatră unghiulară sau piatră de moară

Posted on by

cropped-500-Poza-Vio.jpg
Puține sunt deciziile politice care să fie înțelese cu adevărat de marele public și la fel se întâmplă în cazul măsurilor economice, cu atât mai mult cu cât și acestea poartă, de cele mai multe ori, amprenta, încărcătura și destinația politicului. De când premierul Victor Ponta a anunțat, cu emfază, că în România TVA va fi redusă (nu se știa la început cum și cât), subiectul s-a aflat neîncetat în discuție, în diverse forme: fie în registru propagandistic/demagogic (în discursul puterii), fie în registru critic (în poziționarea opoziției), fie „urechistic” (în discuțiile publicului larg), fiecare după calitate, interes și pricepere. În fond, subiectul, mai mult decât unul de pe agenda zilei sau a săptămânii, merită un interes mai profund și o înțelegere mai pragmatică și realistă în ceea ce privește efectele. Cu TVA nu-i „de joacă”, aceasta ocupând un loc principal în politica fiscală și bugetară a unei țări și având câteva caracteristici unice. TVA-ul, un concept ambiguu, cunoscut de toată lumea, înțeles de prea puțini, este definit ca un impozit indirect și reprezintă o suma plătită de fiecare consumator pentru fiecare produs cumpărat, la cota actuală, aproape un sfert (24%) din prețul de achiziție al unui bun de consum sau serviciu ajungând în bugetul statului. Fără îndoială, TVA-ul este instrumentul fiscal cu cea mai mare acoperire (pentru toții cetățenii țării), cel mai sigur ca și colectare și cu implicațiile sociale cele mai evidente (consum, prețuri, nivel de trai). Ca pondere în bugetul consolidat, în 2014 de exemplu, TVA-ul a fost pe locul 2, după CAS (57,6 miliarde lei), cu un aport de aproape un sfert din veniturile bugetare anuale (de 213,8 miliarde). Iată câteva cifre ilustrative pentru a sublinia importanța TVA-ului și locul său în angrenajul bugetar: raportat la anul trecut, sumele din TVA colectat (50,8 miliarde lei) reprezintă mai mult decât dublul impozitelor pe salarii și venit (23,6 mld.) și decât al sumelor strânse din accize (24 mld); în același timp, TVA aduce de peste 4 ori mai mulți bani la buget decât impozitul pe profit (12, 2 mld.).
Toate aceste date și accente vor să arate un singur lucru, că e nevoie de clarviziune, bună-credință și multă responsabilitate atunci când guvernanții „umblă” la TVA, din capul locului, instrumentul cel mai sigur și mai ușor, cel mai „leneș” și mai lipsit de creativitate economico-politică și cel mai la îndemână pentru a obține ceva. În fond, printr-o simplă schimbare de cifră, influențezi viața a 20 de milioane de oameni. Exemplul decisiv de proastă gestionare (aproape de manual) rămâne creșterea cu 5% (de la 19 la 24%) din 2010 (dublată de micșorarea cu 25 % a salariilor) luată de guvernul influențat atunci de Traian Băsescu, despre care tot mai mulți analiști (macro)economici spun că nici n-ar fi fost necesară. Gestul de atunci, în contextul crizei, este perceput acum ca unul de slugărnicie „externă” (față de SUA, Germania și sistemul bancar mondial) și ca unul de cinism și de lăcomie „internă” (pentru a face rost de resurse financiare clientelei politice apropiate). Prin măsura luată, prin deciziile adiacente și prin consecințele generate, vizibile azi, modificarea brutală, intempestivă și lipsită de noimă a TVA s-a dovedit un gest de sinucidere politică.
Acum vorbim despre scăderea TVA-ului și anume de reducerea substanțială a acesteia (cu 15%) pentru alimentele de bază. Sunt deja câteva semne serioase de întrebare în ce privește efectele și eficiența acestei măsuri de profunzime, cu toate că măsura va fi introdusă abia de la 1 iunie 2015.
1. Reducerea TVA este o promisiune electorală și trebuia făcută în perspectiva alegerilor din 2016. Justificabilă (probabil) sau nu, ea trebuia pusă în practică pentru a produce efect electoral. Tocmai de aceea, pentru a nu produce un efect contrar, trebuia mai bine explicată și motivată în toate datele.
2. Deși se prognoza o scădere generalizată a TVA-ului (de la 24% la 19 sau 20%), s-a renunțat la ea pentru o reducere sectorială (alimente de bază și băuturi nealcoolice) mai pronunțată (de la 24% la 9 %). Fără o fundamentare explicită și fără a fi prezentate date comparative certe, s-a preferat măsura (mai) populistă, în defavoarea uneia mai omogene și, probabil, mai sănătoase. Modificarea are certă miză electorală, dar mai puțin una economică.
3. Decizia politică a acestei schimbări importante a fost luată și anunțată potrivit, mai degrabă, unui calendar personal și de imagine al premierului, decât unui calendar de implementare eficientă. „Pisica cu clopoței nu prinde șoareci”, se spune. Deja este pus sub semnul îndoielii că prețul alimentelor va scădea semnificativ și în concordanță cu scăderea taxei, câtăvreme actorii piețelor implicate (a alimentelor) au început mișcările de poziționare și de mărire a prețului pentru a avea de unde să scadă la momentul legalizării măsurii. Iar cap de listă aici sunt marii retaileri, cei care și știu și pot și vor să controleze piața în sensul maximizării profiturilor lor.
4. Așteptările românilor în privința scăderii TVA sunt mari, 9 din 10 considerând că măsura este bună (potrivit sondajelor), se înțelege, în sensul în care va genera reducerea prețurilor la alimente. Ratarea acestui efect va genera o atitudine și o reacție contrară pe măsură.
5. Pe de altă parte, 40 % dintre români consideră că scăderea TVA la alimente va determina creșterea altor taxe și impozite, pentru a acoperi „găurile” bugetare generate.
Așadar, s-ar putea dovedi că o măsură bună, pusă în practică prost, ar putea să coste tot atât cât o măsură proastă. Atât electoral, cât și financiar.

Acest articol a fost publicat și pe site-ul www.catcostaclujul.ro

Jan 02

Crowdfunding sau cum să aduni bani pentru investigații jurnalistice

Posted on by

crowdfunding-photo

S-a încheiat în octombrie 2013, la Rio de Janeiro, Conferința Internațională pentru Jurnalism de Investigație (Global Investigative Journalism Conference – GIJC 2013), un fel de  congres mondial al jurnaliștilor de investigație. Ajuns la cea de-a opta ediție, conclavul celor mai temuți jurnaliști și-a anunțat o participare de circa 800 de persoane din aproape 90 de țări, cu aproape 300 de „speakers”, jurnaliști de top din peste 50 de țări din toată lumea, împărțiți în peste 100 de paneluri, workshopuri și seminarii. Dar nu acesta este lucrul cel mai important. Mai întâi că vestitul Rio, iată, tinde să devină o „capitală” a tuturor lucrurilor importante din lume (să nu uităm de CM de fotbal din 2014 și de Olimpiada din 2016). Apoi să semnalăm acolo o dublă prezență românească semnificativă. Mai întâi, regăsirea printre „speakers” conferinței a lui Paul Radu, director executiv al OCCRP (Organized Crime and Corruption Reporting Project), implicat în trei contexte. Pentru că nu se întâmplă în fiecare zi, îmi permit să le menționez explicit: în cadrul sesiunii globale, potrivit programului, Paul Radu a avut o prezentare cu tema  Investigarea afacerilor internaționale: surse și documente (în original, Investigating International Business: Sources and Documents), a participat la un workshop cu tema Cum să rămâi în viață: problema securității în investigarea crimei organizate (Staying Alive: Security for Organized Crime Reporting) și la un studiu de caz despre Acoperirea corupției și a crimei organizate în secolul 21 (Showcase: Covering 21st Century Corruption and Organized Crime). Cel de-al doilea român, prezent simbolic la Rio, este Ștefan Cândea, director al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI), în calitate de colaborator al volumului (e-book), apărut sub egida Fundatiei Nieman pentru Jurnalism de la Universitatea Harvard, cu titlul Curățenia se globalizează: viitorul jurnalismului de investigație transfrontalier (Muckraking Goes Global: The Future of Cross-Border Investigative Journalism), un volum a cărui lansare s-a aflat pe agenda principală a reuniunii. Acestea ne arată, cel puțin, că România nu-i un „sătuc” la marginea metropolei jurnalistice, nici ca prezență, nici ca idei.

Sunt multe lucruri de spus despre jurnalismul de investigație și despre ce s-a întâmplat la Rio, de aceea o să revin, dar astăzi mi-am propus să dezvolt una dintre ideile ce s-au bucurat de un mare succes acolo și care merită atenția jurnaliștilor români serioși. Proiectul a fost adus în discuție de către o agenție de știri braziliană independentă (Agencia Publica), iar „filosofia” ce poate revoluționa jurnalismul, transformând cititorii în editori, se construiește în jurul conceptului de „cowdfundind”, pe care l-am putea traduce prin „finanțare colectivă” sau asigurarea finanțării unor proiecte jurnalistice de către public. Să fim drepți și să spunem că nu ideea este nouă, acest tip de proiecte există deja în România (Casa Jurnalistului și iEST – Intelectualii Estului Sălbatic, la Cluj, de exemplu) și funcționează pe sistemul de donații din partea publicului. Nou și interesant mi s-a părut modul în care a fost conceput proiectul și felul în care este implicat jurnalismul de investigație, ce pare a-l face funcțional. Ideea este simplă și clară, se finanțează de către interesați realizarea unor anchete jurnalistice, iar cei care plătesc își pot alege ce anume să investigheze jurnaliștii. Utilizând această metodă, agenția a reușit să strângă peste 30.000 de dolari de la 808 contributori. Pe de altă parte, lucrând cu jurnaliști din toată Brazilia, agenția a adunat peste 120 de propuneri de anchete, din care agenția de crowdsourcing, care s-a ocupat de strângerea de fonduri, a selectat mai întâi 48 de subiecte, iar apoi a ales cele mai solicitate 12 propuneri. Fiecăreia din aceste propuneri i s-a acordat circa 3.000 de dolari și sprijinul agenției pentru realizarea anchetei. Interesant este  unul din subiectele propuse în Brazilia, ce ne sună extrem de familiar: extragerea țițeiului prin fracturare hidraulică. Cei interesați de un subiect anume, dar care nu au finanțat, pot oferi informații în sprijinul reporterilor investigatori. Anchetele sunt publicate pe site-ul agenției, sub protecția dreptului de autor, iar proiectul este considerat un succes pentru că a reușit să producă jurnalism de calitate în condiții de lipsă  a resurselor financiare. Campania de crowdfunding a durat 45 de zile, timp în care agenția a avut o strategie diferită pentru fiecare săptămână, utilizînd texte și imagini creative și încercând să nu insiste doar pe stângerea banilor, ci  și pe alte componente ale proiectului. Cheia succesului: să fii încrezător și convingător.

Dacă iarna nu-i ca vara, România nu-i Brazilia. Nu spun că acest concept va funcționa automat în România, spun că trebuie încercat. Eu sunt convins că sunt destui oameni ce pot oferi bani,  atâția câți sunt necesari, care doresc să se facă lumină, prin implicarea jurnaliștilor,  în multe zone obscure ale societății românești. Mai cred că lipsește poate un cadru organizatoric mai clar și sunt necesare discreție, o promovare inteligentă și credibilă și câteva rezultate palpabile. Voi reveni.

Jan 02

Banii noștri

Posted on by

1_million_euro_80643500

Foarte multe din poveștile zilei de azi sunt despre bani. Nici nu se poate altfel. Banii sunt „sângele” organismului social și fără ei nu se poate face nimic. De peste șase ani suntem în criză, dincolo de orice teorii, o criză a banilor. N-am ieșit încă și nu se știe când vom ieși.

Să ne aducem aminte, totul a pornit din bogata Americă, acolo unde, din lăcomie și prea multă deșteptăciune, sistemul financiar- bancar „ crăpat”. Au urmat tânguielile, semnalele de alarmă și promisiunile că acest colos, cel mai puternic din lume, va fi reformat, că finanțele corporatiste nu vor mai face ce vor vrea. Vremea a trecut, promisiunile politicienilor au fost uitate, a rămas eșecul reformator. A fost exact așa cum se spune: miliardarii sunt mai influenți decât politicienii, corporațiile sunt mai tari decât țările, banii sunt mai importanți decât oamenii. Iar pe deasupra tututor mai este ceva ce se cheamă „control”. De dragul „controlului”, poate fi sacrificat oricine și orice.
De la această schiță doresc să pornesc discuția despre banii noștri. În ciuda celor de mai sus, „lumea celor mulți” merge înainte și încearcă să supraviețuiască. Dar cum? Căci fără bani nu se poate, iar banii cei mulți sunt „controlați”! Cele ce urmează oferă un răspuns: dacă banii celor puțini și „bogați” sunt blocați, să-i folosim ai celor mulți și „săraci”. Deși sună a folclor ieftin, nu-i deloc așa, fenomenul chiar se întâmplă, se numește „crowdfunding”, este o soluție de relansare economică și reprezintă ultimul trend în materie de finanțare a afacerilor. Întâi de toate, cred că trebuie explicat termenul de „crowdfunding”, un compus din limba engleză format din „crowd” – mulțime și „funding” – finanțare, în traducere, finanțarea de către mulțime, finanțarea prin contribuția mai multor oameni. Francezii îi spun „finanțare participativă”, în română el a fost echivalat prin „multifinanțare”. Ce nu trebuie uitat este că, în principiu, finanțator poate fi oricine și cu oricât. Adică noi toți.
Pe înțelesul tuturor, lucrurile se desfășoară în felul următor: un om, o firmă, o instituție doresc să dezvolte un proiect, o mică afacere (în SUA, asta înseamnă sub un milion de dolari, în România înseamnă sub o sută de mii de euro, deci și câteva mii de euro), dar nu dispune de capital și nu-l poate obține din alte părți (bănci, piața de capital etc.); inițiatorul afacerii va recurge la serviciile unei platforme de crowdfunding, care, popularizând ideea, apelând, în general, la rețelele de socializare (facebook etc.), va duce o campanie de strângere de fonduri pentru dezvoltarea afacerii; acest tip de finanțare se potrivește mai bine pentru afaceri noi (start-up-uri) și pentru proiecte locale. Pot fi însă proiecte ecologice, culturale, științifice, tehnologice, alimentare etc. Afacerea pornește dacă sunt colectați banii necesari, rezultați prin contribuția benevolă a mai multor oameni. Multifinanțarea poate fi de mai multe feluri: o primă categorie, cea în care micul contributor primește în schimb un simplu „mulțumesc” (și nici nu așteaptă mai mult); a doua categorie, în care finanțatorul este răsplătit cu o recompensă, un premiu, un cadou; a treia, contributorul capătă anumite drepturi, precum plata unei dobânzi, drept la decizie etc., apoi, cel care finanțează dobândește drept de proprietate din afacere (acțiuni, părți sociale) și altele. Chiar și așa, relativ și nereglementat cum este, sistemul funcționează, reușind să colecteze în 2012 suma de 2,7 miliarde de dolari, din care aproape un miliard în Europa.
Crowdfunding-ul este de actualitate în SUA, unde se află acum, timp de 90 de zile, în dezbatere publică, în perspectiva legiferării. De fapt, acest proiect de lege a fost propus de Barack Obama ca parte a Jobs Act, un pachet de măsuri reformatoare. Un lucru similar se întâmplă în Europa, unde, la nivelul instituţiilor UE, crowdfunding-ul este considerată o metodă alternativă emergentă de finanţare. În 3 octombrie 2013 (până în 31 decembrie), Comisia Europeană a lansat o procedură de consultare a publicului larg pentru a explora mijloacele de promovare a crowdfunding-ului, printre altele prin adoptarea unei legislaţii incidente. Cu alte cuvinte, e chiar fierbinte.
Ca arareori, germeni ai multifinanțării există și în România acum, reușind, măcar așa să fim sincroni cu lumea. Trustul de Consultanţă Transilvănean (TCT) şi site-ul multifinantare.ro, ce funcționează în Cluj, au adresat Autorităţii de Supraveghere Financiară o solicitare privind legiferarea crowdfunding-ului în România. E un prim pas important și necesar. În lume există deja sute de platforme de crowdfunding și numărul lor crește exponențial. În România, există doar câteva și merită menționate: www.multifinanţare.ro, www.crestemidei.ro, www.we-are-here.ro, www.potsieu.ro, poate și altele. Totuși, se finanțează doar mici proiecte, festivaluri, cărți, filme și mai puțin afaceri, probabil, din necunoaștere, din lipsă de încredere și de reglementări care să consacreze legal și să ordoneze un domeniu de mare potențial. Sau de unică șansă.