După șocul alegerilor din 26 mai, vom rămâne cu niște amintiri puternice, câteva consecințe politice, juridice și economice notabile și, lucrul cel mai important pentru mine, cu un mare câștig.
Condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea și încarcerarea de a doua zi au avut darul unui amplificator de emoție, de gust politic și de miros (iz) democratic. Însă impresiile senzoriale trec, importante cu adevărat sunt consecințele și, mai ales, cele de lungă durată.
Urmările politice n-au întârziat să apară, scena politică s-a resetat complet și intrăm într-o zonă a nisipurilor mișcătoare. În numai două zile, PSD și-a pierdut capul, direcția și ținta și-a intrat în plină derivă (ca o „găină beată”), în frunte cu Viorica Dăncilă. Căci scopul nu era decât să-l scape de pușcărie pe „derbedeul politic” Liviu Dragnea, „restul” programului, compus din „daruri grecești” (salarii și pensii mărite etc.), neavând alt scop decât să facă acceptabilă această „golănie națională”, instrumentată politic, legislativ și economic. Fără acest țel (neanunțat, nemărturisit și nerecunoscut), de încurajare a hoției și descurajare a cinstei, muncii și meritocrației, complet eșuat, PSD se vede în situația de a face „artă pentru artă”. A dat oamenilor cât a putut pe împrumut, dar nu i s-a recunoscut nimic.
Și acum ce să facă?
Să continue cu abuzarea statului ca și cum Liviu Dragnea ar fi încă în viață (politică)?! Nu-i cine!
Să încerce „să dea” în continuare ca până acum? Nu-i de unde!
Să-și asume explicit populismul, extremismul, antieuropenismul? Nu-i pentru cine!
Să se întoarcă la social-democrația pierdută și abandonată? Nu-i credibil!
Să încerce să se reformeze? Nu-i nicio șansă! Căci forța sa e tocmai tribalismul, „baronismul”, conservatorismul!
Singura idee politică nouă adusă de actuala guvernare (PSD+ALDE) a fost că în România e prea multă anticorupție și că românii nu o doresc. O ideea închipuită și complet eronată, după cum arată rezultatul alegerilor și al referendumului.
Urmările juridice sunt (sper) încetarea măcelului asupra justițiarilor, asupra legislației penale și a întregului sistem juridic, slăbit, vulnerabilizat, decredibilizat. Măscărici politico-juridici precum Florin Iordache, Eugen Nicolicea sau Șerban Nicolae, investiți cu puteri anormale și discreționare, sper că vor dispărea de pe prima scenă. Cred că vor fi abandonate proiectele „reformei nebunești”, de salvare a șefului (odată ce el este deja în pușcărie), și că va începe revenirea, normalizarea, liniștirea apelor în justiție. Curtea Constituțională a României (un fel de „cloșcă” a abuzurilor) probabil că se va reorienta, așa cum a indicat deja. Abia apoi va trebui să înceapă adevărata reformă costituțională, dacă va fi cine s-o facă și s-o susțină.
În mod mai puțin vizibil, cele mai preocupante consecințe sunt cele economice. Cel mai greu de înțeles și cel mai dificil de îndreptat/reglat. Nu știm cu adevărat cine va avea curajul, determinarea și luciditatea să ia „taurul de coarne” și să-și asume să facă ordine în dezordinea indusă de actuala guvernare. Amănuntele sunt prea abundente, dar să nu uităm că stăm pe cea mai mare inflație din Europa, pe o creștere economică artificială (prin consum), că bunăstarea sugerată se bazează pe împrumuturi și pe chițibușuri fiscale și că vine vremea decontului și a crizei. Mai debrabă partidele se vor feri s-o înfrunte, pentru a evita costurile politice. Ceea ce nu-i bine deloc!
Spuneam la început de un mare câștig al alegerilor. Acesta nu este nici dispariția lui Liviu Dragnea (căci personaje ponosite, acre, bete de putere și mediocre ca el nu rezistă prea mult, producând germenii propriei distrugeri). Nu este nici marginalizarea prin vot a PSD, generată de o strategie politică absurdă, a „struțului”, subordonatată intereselor unui singur om, ignorând imaginea și soarta partidului. PSD e demult un partid alienat, care se reprezintă pe sine și un grup, tot mai restrâns, de dependenți electorali. Marele învingător nu e nici PNL (deși a obținut cele mai multe voturi), pentru că nu a câștigat nimic prin propriile puteri, prin strategie, idei și figuri noi, nu a produs nicio revelație. A obținut voturi așteptând inert „să se strice fructul” și să cadă singur (așa cum a făcut PSD în 2016), a urmat cuminte ideea președintelui Iohannis, de a lăsa pe Dragnea să greșească, să se compromită și să piardă alegerile pe un vot de contestare. Strategia a reușit, e drept, dar cu ce costuri și cu ce riscuri, România ajungând la un pas de marginea UE!
Marele câștig e participarea mare la vot (surpriză absolută), extinderea ofertei politice, apariția unor politicieni și partide noi și, mai ales, validarea acestora și încrederea enormă cu care au fost investiți. Țara noastră s-a trezit, brusc, dintr-un coșmar într-o altă realitate politică, cu o prezență la vot nemaiîntâlnită, cu cetățeni revoltați că nu-și pot exercita dreptul de vot, și cu un alt raport de forțe între partide. Validarea Alianței USR+PLUS ca a treia forță politică e marea surpriză și marea revelație a acestor alegeri.
Apariția de partide noi și întoarcerea către politică și către asumarea acesteia de către cetățeni e una dintre obsesiile mele și principalul motiv pentru care am făcut cronică politică în acești ani. Am descoperit cu toții acum un depozit enorm de energie publică, civică, democratică, care „zăcea” undeva și care a fost activat prin acest scrutin. Cu îngăduință, e și un mic motiv de satisfacție personală.
Jul
15
