
Care sunt principalele idei politice ale momentului?
Ce trebuie să facă acum partidele?
Ce așteptări ar putea/ar trebui să aibă oamenii în aceste momente?
Care este cea mai bună atitudine a presei?
Am asistat, spre acest sfârșit de an, la o neașteptată schimbare de putere, confirmată apoi, indirect, printr-un proces electoral (prezidențial). Pentru orice fel de regim politic (democrație, dictatură etc.), acesta este ritualul politic cel mai important, mai dramatic și mai plin de consecințe pentru întreaga societate. Ca întotdeauna, pentru bunul mers al societății, este preferabil să se producă fără violență și ca noua putere să fie legitimă, să se simtă responsabilă și să convingă că este bine intenționată. De aici începe o nouă poveste politică.
Principalele idei politice ale acestui moment sunt așteptările la adresa liberalilor (cu privire la guvernare și la propria evoluție), soarta PSD-ului (din perspectiva disoluției sau a renașterii) și rolul de mediator pe care trebuie să și-l asume USR PLUS (fie luați în parte, fie luați împreună).
Din capul locului voi spune că toate aceste provocări sunt problematice și dificile. Asupra PNL se exercită, cu forță egală și de sens contrar, două tipuri de presiuni, care trebuie înțelese și corect gestionate, pentru bunul mers al țării măcar (liberalii fiind partidul gestionar al puterii). Prima greutate apasă din exterior spre interiorul partidului, are capacitate constructivă și vine de la așteptările oamenilor (țării), de la pretențiile președintelui ales, de la „moștenirea” lăsată de fostul regim, de la presiunea alegerilor viitoare etc. și privește, pur și simplu, buna guvernare, satisfacerea unor promisiuni (economice), realizarea unor „reparații” (juridice), gestionarea resurselor (financiare și nefinanciare) etc..
Pentru asta e nevoie de viziune, competență și precizie. Așadar, „liberalii” trebuie să livreze rezultate.
O doua presiune vine din interiorul partidului, are forță distructivă și ține de „setea de putere” greu de stăvilit a membrilor partidului, aflat în lungă așteptare (PNL n-a mai fost niciodată principalul partid la putere în ultimii treizeci de ani). Scenariul catastrofic, cu șanse însemnate (vezi „sindromul” PNȚ-CD, PDL, PSD?), este de a se arunca asupra funcțiilor și banilor, puși pe căpătuială, prădăciune și nepăsare. Aparent, ar putea sta frână acestei evoluții dezastruoase, cu ceva șanse, trei lucruri: profilul psihologic (și moral?) al premierului Ludovic Orban (nu știm dacă deține forță și determinare); supravegherea și implicarea prezidențială a lui Klaus Iohannis (eliberat de aspirații politice pasagere); dorința de a obține (prin alegeri locale și parlamentare) mai multă putere și legitimitate, drept pentru care și-ar temporiza „pofta ce-o poftesc”.
Pentru asta e nevoie de luciditate și tărie. Așadar, „liberalii” trebuie să se abțină.
Pentru cea mai mare parte dintre români, PSD nu mai este opțiune de vot (exceptând, în mare, dependenții social), iar din perspectiva analizei politice, este un partid uzat ca imagine, compromis ca încredere și epuizat ca resurse de cadre. În acest moment de maximă slăbiciune, PSD pare să nu mai aibă nici forță de tracțiune la vârful partidului (cu „disonante” ca Dăncilă, Ciolacu, Bădălău etc. pare condamnat la extincție), nici putere de inspirație și mobilizare în structura teritorială („baronii locali”), nici capacitate de convingere la talpa lui (la membri ordinari și simpatizanți). Cu toate că prezintă toate semnalmentele unui partid care „și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul”, două fenomene pot opri/încetini destrămarea naturală a PSD. Mai întâi că PSD a fost și este un partid de interese și relații și nimeni nu știe mai bine să le gestioneze și distribuie. Momentul alegerilor locale (nu Congresul) poate fi unul de resurecție, de salvare, de stângere a rândurilor în ultimul moment. A doua problemă este cum se face „absorbția stângii”, cine scoate din „ghearele” PSD (un partid mai degrabă populist cu accente naționaliste) pe toți cei care au, legitim, interese „de stânga” (pensionari, defavorizați social, bugetari, intelectuali, o parte din tineri etc.). Din ceea ce vedem acum, PRO România nu are destulă credibilitate, iar DEMOS nu are destulă vizibilitate și forță de atracție.
E nevoie de reformă în PSD până „la măduvă”. Poate că nu se poate. Poate că nici nu (mai) trebuie.
USR PLUS (sau USR, în special) s-au născut și au crescut în opoziție, au arătat că știu să facă politică „în răspăr” (critică, agitație), dar au arătat că nu știu (din lipsă de experiență) să facă politică de/la putere (negociere, construcție, compromis, rezultate). La acest moment, ei nu-și pot asuma decât rolul de mediator al scenei politice (nici prima, nici a doua forță), cel puțin până după alegerile locale. M-a întrebat cineva din interior ce ar trebui să facă ei și le-am spus „să-și identifice perfect locul de acum în politica românească și să (învețe să) negocieze “până le crapă capul””. Susținerea publică au avu-o (o mai au), le mai trebuie cea din interior (sincronizare-coordonare) și cea a partenerilor politici (încredere-negociere).
E nevoie de pricepere și înțelepciune. S-ar putea să le dobândească, s-ar putea să nu.
Pentru presă, atitudinea cea mai bună ar fi cea neutră, imparțială, deontologică. Să-și aducă aminte că, de fiecare dată când au funcționat ca vehicul politic, „au dat-o în bară”, au produs abuzuri, au generat polarizare socială, au contrariat, s-au compromis și și-au pierdut publicul.
E nevoie de (mass-)media mai credibilă decât oricând. Pentru ea și pentru societate.
Tag Archives: PLUS
Cu noile partide

Susțin cu perseverență (și pe toate căile) că România se află de multă vreme într-o stare de blocaj politic de natură să-i afecteze dezvoltarea, stabilitatea, securitatea, prestigiul și imaginea de țară membră a UE și partener NATO.
La baza acestei situații maladive cronice stau mai multe cauze, din care amintesc câteva dintre cele mai importante: o tranziție smucită, imperfectă de la partidul unic la multipartidism, o democrație prost învățată, însușită și asumată, o slabă cultură politică la nivel de mase, un sistem de partide (tarat) tot mai puțin reprezentativ pentru societate, o mentalitate întârziată în raport cu realitățile politice și economice, un nivel de sărăcie ce afectează semnificativ libertatea politică a cetățenilor șamd.
În cei aproape treizeci de ani de democrație (așa cum a fost ea), aceste cauze au influențat diferit evoluția țării noastre, ele însele având traiectorii variabile în diverse perioade și etape.
Progresele (câte au fost) au ținut mai degrabă de factori nepartinici (individuali, externi, economici, mediatici) și de presiunea venită din exterior (în special, din partea UE în procesul de aderare, dinspre Occident și SUA, în general).
Regresele (tot mai vizibile de la un moment dat) au venit dinspre închistarea, inactualitatea (caducitatea) sistemului politic, tot mai conservator, mai egolatru, mai superficial și mai populist. Paradoxal, aflat tot mai departe de poporul pe care declamă că-l slujesc.
În același demers, în mod natural, susțineam nevoia urgentă a restructurării sistemului de partide, acest lucru însemnând, după o sumară analiză, nimic altceva decât apariția unor partide noi, proaspete, fără nicio legătură cu trecutul politic apropiat, ca singura șansă de a ieși din starea de blocaj și de regres. Este și calea cea mai rapidă, mai dinamică și mai lesnicioasă de a schimba ceva, în raport cu celelalte, ce presupun procese complicate și de durată (restructurarea partidelor vechi, schimbarea mentalităților, creșterea nivelului de trai, educația și cultura în rândul maselor etc.).
Partidele politice, atunci când își îndeplinesc menirea, pot fi niște motoare care trag după ele întreaga societate.
Dincolo de dilema „ce-a fost mai întâi oul sau găina”, apărea întrebarea firească dacă este capabilă societatea românească să inițieze, să producă și să susțină matur și autentic acest tip de proiecte speciale care sunt partidele politice?
Un răspuns dificil pentru o societate tot mai neîncrezătoare, profund polarizată, antagonizată la maximum, chiar pe coordonate politice. Greu de construit comunități de interese reprezentative într-o țară supusă hemoragiei demografice, în care cei care pleacă acum sunt chiar elitele, afectate de morbul dezamăgirii profunde și a lipsei de perspectivă. Greu de găsit liantul într-o țară a proiectelor (tot mai) individuale și a luptei pentru supraviețuire.
Și totuși!
Am făcut această voltă pentru a putea spune că, în ciuda condițiilor improprii, a îmbâcselii ideologice și a vitregiei condițiilor, în România anului 2019 au apărut, totuși, partide noi, alternative viabile pentru scrutinurile care urmează anul acesta și cel următor. Să le luăm ca „minuni”, extravaganțe, ciudățenii sau ca pe niște simptome de însănătoșire?! Nu știm, însă e bine să fim încrezători, dar vigilenți și prudenți!
Primul semnal l-a dat intrarea USR în Parlamentul României încă de la alegerile din 2016. O apariție surpriză, complet neașteptată, un partid înjghebat din vară până-n toamnă. O grupare născută dintr-un ONG, cam „nebăgată în seamă”, outsider autentic, ignorat de propaganda mainstream și de vectorii de influență subterană. Dar mai degrabă „un fenomen politic nou” ce arată, într-o țară în care campania electorală se duce pentru absenteism, nevoia oamenilor de „fețe noi” în politică și de „repere noi” în sfera de reprezentativitate politică. Era doar un simplu mugur de speranță și un semnal în societatea cea mai dezgustată de politică și cu cel mai mare absenteism la vot din Europa (60%). În ciuda scepticismului general și a marilor probleme identitare și organizatorice ale acestuia, putem spune că USR a fost o reușită și o confirmare a unui semnal public ce nu trebuia ignorat sau lăsat să se piardă.
Pe drept cuvânt, lumea arăta că s-a săturat de duetul PSD-PNL (sau troica PSD-PNL-PDL), incapabil că mai aducă la vot mai mult de 30-40% din electori. Dar USR, ca partid nou, cu tot efortul lor (disperat) de a se lupta în opoziție (alături de un PNL rarefiat, învechit, plat, puțin neconvingător) era prea puțin și trebuia multiplicat, strategic, numeric sau ideologic.
E salutară apariția unei grupări politice cu orientare de stânga (centru-stânga), numind aici DEMOS, prima care prezintă dovezi credibile că nu are legătură cu PSD (tot mai puțin de stânga și tot mai mult naționalist și populist – iliberal). Pentru simpatizanții stângii, DEMOS trebuie să iasă cât mai repede și cât mai credibil în evidență pentru a-și optimiza șansele de a intra în cărțile electorale reale.
Pe centru-dreapta s-a definitivat, în sfârșit, PLUS, în jurul fostului premier Dacian Cioloș. O poveste politică așteptată și tot mai vizibilă, tot mai controversată și, poate de aceea, tot mai convingătoare. Iar prin această alianță realizată recent cu USR, s-a conturat, cu adevărat, după mult timp (sau poate pentru prima dată) o alternativă politică nouă, dinafara sistemului. Exact ceea ce trebuia!
Cu toate riscurile, neajunsurile și controversele, merită încercat!