Tag Archives: Republica Moldova

Nov 22

O istorie zgribulită cu iz de Siberie

Posted on by

poza-site-4
De-acum, alegerile din America sunt istorie (bună-rea, om vedea). „Istorie” sunt alegerile noastre cele mici, din Republica Moldova. Dar ce istorie?! În cei peste douăzeci de ani de democrație (ca să nu mergem mai departe), credeam că ne-am obișnuit cu derizoriul, cu absurdul, cu dezamăgirea și înfrângerea, atât de mult încât să nu ne mai mire nimic. Dar nu-i așa, căci așa-numita Republica Moldova (prin voia sorții și a meandrelor trecutului) alege cu „mâna sa”, de bunăvoie, nesilită de nimeni să facă cale-întoarsă dinspre Europa (chipurile), dinspre România (mai ales), dinspre un drum (și civilizație) care i-ar fi putut deschide orizonturile către progres, dezvoltare, bunăstare. Dar nu, prin oligarhi și uneltele lor, politicienii și partidele, prin votul fricii, al dezorientării și dezamăgirii, Republica Moldova se întoarce către Răsărit și către frigul Siberiei, în deplină „armonie” cu viscolul și vremea din ziua alegerilor.
Din această proastă afacere politică românească (orice s-ar spune) mă interesează acum cine ar fi vinovații și către cine ar trebui îndreptată piatra.
– România nu poate fi scoasă din ecuație, prin două tipuri de greșeli mari făcute în raport cu Basarabia: unele de „moment istoric”, altele de strategie. România ar fi putut alipi R. Moldova în câteva ocazii, mai ales la destrămarea URSS, dar n-a făcut-o din slugărnicia, frica sau lipsa de viziune a conducătorilor ei de atunci (Ion Iliescu, în principal). Apoi țara noastră a greșit strategic prin abandonare, lipsa de încurajare și de sprijin constant politic, financiar, social, economic și de solidaritate. Ar fi putut s-o facă, cu toată sărăcia noastră, dac[ ar fi vrut și ar fi fost preocupată. R. Moldova a fost abandonată, pur și simplu, și din când în când câte cineva se făcea că e interesat.
– Influența rusească a avut un rol important (dar nu determinant) în marginalizarea R. Moldova, prin încurajarea conflictului din Transnistria, prin menținerea armatei sale în teritoriu și prin oameni și partide interpuși. Rusia, fără mare efort și implicare decisivă, și-a păstrat controlul asupra R. Moldova, convenindu-i nedezvoltarea și corupția, lipsa de emancipare și perspective într-o Europă a transformărilor. Mica țară, uitată de lume, a rămas buimacă într-un no man’s land, între două noi „imperii” (cel european și cel rusesc).
– De vină este structurată demografică a unei țări artificiale (din vremea comunismului), „cârpită” în toate felurile, astfel încât să dea rezultatul așteptat: eterogenitate, conflictualitate, lipsă de coeziune și unitate, o țară schizoidă atât pe orizontală (prin structuri compoziții diferite), cât și pe verticală (prin interese, orizonturi și așteptări opuse).
– Vinovația majoră o poartă clasa politică din R. Moldova, un amestec ratat de foști comuniști nostalgici (pro-ruși), politicieni pro-europeni (pro-România) lipsiți de vigoare, viziune și mijloace reale de luptă politică și oligarhii corupți, fără coloratură politică, care, prin implicare directă sau indirectă, au ținut țara la cheremul lor pentru a-și conserva interesele și a-și spori averile. Aceste categorii nu există în stare pură, ci se întrepătrund, într-o combinație mereu perdantă pentru oamenii obișnuiți ai țării.
– Societatea moldoveană nu poate fi absolvită de răspundere pentru starea de înapoiere și subdezvoltare a țării, pentru că n-a produs germenii emancipării, nu a coalizat în combaterea corupției și a sărăciei, nu a generat o stare de nemulțumire și de revoltă din sânul societății civile, care să sperie și să descurajeze clasa politică, atunci când alte căi politice și democratice de schimbare nu mai funcționau. Poporul aștepta o minune, dar fiecare pătură socială se uita în altă parte, niciodată toți în aceeași direcție.
– Pro-rusul Igor Dodon a câștigat alegerile, învingând-o pe pro-europeana Maia Sandu, prin voturile populației de vârsta a doua și a treia, în principal, și prin insuficienta participare a tinerilor, fie dezamăgiți, fie împrăștiați în toate colțurile lumii, fie complet dezorientați în identificarea unei soluții pentru țara și destinul lor. Matematic, dacă participarea tinerilor ar fi atins 20% (asemenea celorlalte categorii de vârstă), cu vot bine direcționat, soarta alegerilor ar fi putut fi alta.
– Manipularea ordinară (în privința contracandidatului pro-european), intoxicarea mizerabilă (în privința pericolului american și românesc) din campania electorală și piedicile evidente la vot puse în calea diasporei, în special, care a încercat și a reușit, în bună măsură, să se mobilizeze pentru vot, au fost cauzele punctuale și conjuncturale prin care candidatul pro-rus a câștigat scrutinul. Populației rurale (indiferent de etnie) i s-a inoculat, de pildă, că în R. Moldova vor fi instalate scuturile antirachetă americane care vor deveni ținte rusești. Să nu uităm de banii lui Renato Usațîi, prinși cu capse în paginile ziarelor împărțite votanților sau de buletinele de vot epuizate pentru cei care votau în străinătate.
Votul antisistem din alegerile prezidențiale din România (2014), votul antisitem pentru Brexit din Marea Britanie din acest an și votul antisistem din SUA de acum ne-au făcut să credem că „minunile” sunt posibile prin vot. Dar cred că nimeni nu poate spune ce înseamnă în acest moment vot antisistem în R. Moldova, iar asta e mai rău decât votul însuși.
Acest articol a apărut și în cotidianul Monitorul de Cluj

Jan 18

Suprajurnalismul

Posted on by

N-aș fi scris niciodată despre personaje de genul Radu Banciu, cum n-aș fi scris niciodată despre personaje de genul Mircea Badea. Nu e vorba de altceva, ci este o chestie de gust. N-aș fi scris nici acum dacă Radu Banciu nu se apuca să vorbească, într-un mod care îl descalifică ca om, ca român și ca jurnalist, despre moldoveni. Pentru că s-a atins o limită. Se spune că doar prostia e nelimitată, că proștii au limitele lor. Așa e. Iată ce spune jurnalistul Radu Banciu despre românii din Republica Moldova într-un eseu televizat ce se dorea a fi, probabil, memorabil, de pus nepoților și strănepoților:
„Asta este Moldova. Un ţăran sau un ţigan, după cum vreţi, care n-a făcut altceva decât să cerşească pe lângă România de când îi ştim noi. (…) Niște incompetenți ăia, niște lături în toate domeniile, care au atârnat de România exact ca borfașul care a zis, mă, dă și mie niște țigări. Nu-ți dau, mă! Mai dă-mi, mă, niște bani de pâine! Nu își dau că îi bei! Ăștia sunt moldovenii. (…) Am explicat şi cu toţi nătărăii ăia care veneau studenţi din Republica Moldova, unu’ nu reuşea să treacă clasa, da? Zeci erau, bursieri pe banii statului român, primiţi în braţe, toate curvele alea ale lor care rămâneau gravide în primul semestru şi aşa mai departe. O ruşine de oameni!”.
Acestea fiind spuse (public, pe un post TV), cred că e mai folositor, decât a interpreta istoria trecută și recentă a României, să privim nițel în istoria personajului care declamă aceste lucruri de ocară. Pe Radu Banciu îl știu mai ales din lungile tururi cicliste de pe Eurosport din perioada anilor 2000. Era și atunci colțos, gălăgios, exagerat și nonconformist în tot ce spunea, numai că acolo era vorba despre Richard Virenque, Marco Pantani, Jan Ullrich sau Lance Armstrong și nu conta prea mult. Dar, mai ales, îl avea alături, în cabina de comentator, pe Radu Naum care, mai mereu, cu inteligență și umor, acoperea „craterele” făcute de Banciu și asperitățile lăsate de acesta la tot pasul. Împreună, alcătuiau un cuplu, căruia eu i-am spus „înțeleptul și nebunul”, ce, după un timp de acomodare, putea deveni simpatic, dacă nu agreabil. Mai târziu, tot în zona sportului, Banciu a încercat, tot în cuplu, un talk show la sport.ro, o emisune de „bășcău” și „miștocăreală, în stil propriu. Deși n-a fost singur în studio, având drept „tampon” pe Mihai Mironică, emisiunea n-a ținut mult, cum s-a auzit, din lipsă de „subiecți”, prea puțin dispuși să suporte „ironiile” lui Banciu. Din această perioadă datează o realizare memorabilă a jurnalistului, respectiv, imitarea, aproape perfectă, a vocii lui Mircea Lucescu. Ar fi putut persevera. Înainte de a deveni supervedetă de televiziune, a mai făcut o încercare efemeră, refăcând fostul duet de succes cu Radu Naum, un talk show la TVR, mi se pare. Dar era tot mai limpede că nu echilibrul, de care nu era capabil, îl va consacra, ci chiar lipsa lui. Așa a ajuns singur într-un studio de televiziune, fără să-l tragă cineva de mânecă, și cu un model de atins și de bătut: Mircea Badea. Un Mircea Badea identic „ca formă”, „pe invers” ca și conținut. Asemenea omologului său, Banciu a avut toate condițiile, și cele politice, și cele de atmosferă socială, și cele de CNA, să se dezvolte liber și nestingherit ca showman. Și a făcut-o, așa cum poate să o facă oricine într-o țară cu o presă liberă. Problema nu e de natură principială, ci una individuală, ce ține de limite, acele granițe greu de deslușit, ce despart nesimțirea de bunul simț, măsura de lipsa ei, omul obișnuit de supraom. Exercițiul unor astfel de emisiuni (de gen „În gura presei”, „Lumea lui Banciu” și altele) au generat ceea ce eu numesc suprajurnalismul. Suprajurnalistul nu transmite informații, asta e prea puțin, insignifiant, conjunctural și partizan. Suprajurnalistul nu transmite nici opinii, asta e ceva prea îngust, lipitură, cârpeală, alibi. Nu. Suprajurnalistul transmite adevăruri pure, sentințe ultime, decizii definitive și irevocabile. El are întotdeauna ultimul cuvânt, după ce jurnaliștii obișnuiți și-au dat măsura a tot ce pot. Vorba poetului, „într-o lume relativă…”, e nevoie de repere. Suprajurnaliștii se autoinstituie drept repere, apoi invocă autoritatea în materie, apoi revendică dreptul de a se pronunța în orice, de la „ce-a fost mai întâi: oul sau găina”, până la „deplasarea spre roșu a universului”.
Aici intervine chestiunea audienței. Sigur că ei sunt urmăriți, se știe, extremele atrag, crează pasiuni și dezechilibru, generează atragere sau respingere, vehemență și exces. Publicul de televiziune vânează show-ul de acest fel, atras de formă și „sminteală”, de propriile pasiuni și obsesii. La televizor, siguranța de sine convinge și orice prostie zisă cu emfază și morgă face impresie. Audiența însă transformă totul în „inteligență pură” și conferă certificate de putere și de competență în toate și în orice. Numai astfel, Mircea Badea a devenit „invincibil”, din toate punctele de vedere, numai astfel, Radu Banciu a devenit un fel de „supraromân”. Probabil unicul. Numai astfel e posibil să spună ce-a spus despre oameni pe care nu-i cunoaște.