Dacă nu au uitat, cu adevărat, cine sunt, de unde vin și de ce, USR, apoi PLUS, apoi USRPLUS trebuie să știe că au apărut ca partid(e) unicat, răspunzând unor nevoi foarte clare, foarte precise și sincrone unui anumit moment (istoric) dat.
Dacă, cu adevărat, nu au înțeles asta, vor dispărea în curând, așa cum au dispărut și alte partide vremelnice și pasagere pe scena politică. Pentru că aceste lucruri, esențiale, în opinia mea, nu mai sunt atât de clare și nu mai apar atât de importante, voi încerca să le reamintesc pe scurt.
USR, de fapt USB (câți dintre noi mai conștientizăm instantaneu că USR înseamnă Uniunea Salvați România/ Bucureștiul), a pornit din încăpățânarea, acum putem să spunem viziunea, unui ongist militant pentru drepturile bucureștenilor (Nicușor Dan), devenit politician atipic, un individ care, în ciuda profilului (matematician de excepție) și comportamentului său neobișnuit (straniu), a pornit într-o aventură politică, aparent, fără nicio șansă, stîrnind zâmbete pentru unii și, mai important, nefiind luat în serios ca pericol de mainstream-ul politic. Succesul fulgerător, neașteptat, nescontat, masiv chiar, de la alegerile locale din București (2016), îndeosebi în Consiliul General al capitalei și la Primăria Sectorului 1 (prin Clotilde Armand), a strânit o întrebare (cu ecou lung) și a generat o mișcare politică fără egal în România postdecembristă. Întrebarea era, mai ales în rândul intelectualimii și a populației mai informate, ce i-a apucat pe bucureșteni să voteze activiști, politicieni diferiți, nou-veniți, cu altfel de abordări, comportament și profil. Pe acest șoc politic cu ecou, s-a născut/infiripat, din iunie până în decembrie, un nou partid (USR), care s-a înscris la repezeală pentru alegerile generale din decembrie 2016. Succesul de la locale din București a fost confirmat și consolidat de aceste alegeri în marile grupări urbane (din Transilvania, în special), USR devenit a treaia forță politică, apărută din neant și atingând aproape pragul, nesperat, de 10% (dar trecând de 15% în câteva mari orașe). Votul are o semnificație și mai mare dacă ținem seama că am avut, în 2016, cea mai scăzută prezență la vot înregistrată vreodată (pentru parlamentare), 39%, în România democratică. Era limpede că, după o guvernare minoritară Cioloș (nearticulată, fără pregnanță, fără realizări, hărțuită de presa partizană majoritară), alegătorii români necaptivi, sătui de politică, neîncrezători în marii partide și în vechii politicieni, au găsi două căi de scăpare, chiar opuse: absenteismul la vot sau acordarea încrederii unui/unor partide/politicieni noi.
Aceasta a fost marea șansă a USR (la locul și la momentul potrivit):
# să profite de cel mai slab moment de încredere în vechea clasă politică românească, cu o imagine degradată, cu moravuri proaste și coruptă
# să inspire un dram de speranță că se poate face politică și altfel
# să poată aduce oameni noi în politică, cu alte obiceiuri și profile
# să lase impresia că vor și pot induce o schimbare de amploare în politica și societatea românească.
# să arate că nu mai tolerează corupția, politica clientelară, tribală, bazată pe interese personale și de grup.
Repet, pentru populația informată și independentă, părea un pas necesar și uriaș de făcut. Și apăruse un mobil politic nou, care reușise, în ciuda atacurilor vemite din toate părțile, să găsească elemente de distincție și să facă diferența specifică.
Comportamentul abuziv și discreționar al PSD după alegerile din 2016, marile proteste generate de această atitudine de sfidare, au favorizat construcția și consolidarea USR, dar și apariția unui „frate” de cruce, un partid nou, PLUS, cu o identitate asemnătoare, și cu succes în rândul aceleiași categorii sociale și profesionale, populația marilor orașe (apoi a celor mai medii și mici), mai bine educată și mai bine informată, sătulă de metehnele marilor partide (PSD și PNL).
Confirmarea în plus și consacrarea deplină a alianței acestor partide a venit la alegerile europarlamentare (2019) când au obținut peste 20%, aproape să devanseze PSD. Era deja copleșitor de mult și un moment cheie în evoluția partidelor. E posibil să fi fost apogeul, dar și declicul negativ și momentul de inflexiune, din care să nu-și revină niciodată. Alegerile prezindețiale au fost deja un recul, prin desemnarea unui candidat nepotrivit (Dan Barna), atât ca pretendent prezidențial (fără carismă și cu gafe impardonabile), cât și ca lider al USR și manager al alianței (prin lipsă de viziune și de altruism)
Aici ar putea să se oprească povestea de succes, din momentul în care diferența specifică și distincția în raport cu celelalte partide dispar. Și acesta este momentul crucial al USRPLUS, în care reușește să convingă că este ceea ce a promis sau se dă „pe brazdă” și se comportă exact ca ceilalți jucători politici: nepăsători față de interesele și nevoilor oamenilor, lacomi de putere și angrenați cu toată forța și energia în această luptă, dominați de interese personale și de grup, măcinați de atitudini tribale și „canibalism” politic.
USRPLUS se află acum, la întocmirea listelor pentru alegerile parlamentare, într-un moment de răscruce, putând a-și păstra eticheta de partid nou, reformator, modern sau a semăna cu celelalte și a cădea în irelevanță, punând pe oameni să se întrebe că, dacă sunt la fel, de ce ar mai vota cu ei sau dacă tot votează de ce nu ar alege un partid mai mare.
Sigur că, odată cu asta, nu s-ar stinge doar o scânteie politică și s-ar produce niște dezamăgiri, ci ar dispărea o speranță că se mai poate face ceva, îngreunând încercări de reformă viitoare.
USRPLUS ar fi partidul care s-a îmbătat de putere înainte să o fi gustat cu adevărat, i-au simțit doar mirosul și s-au turmentat de aroma ei ademenitoare. Ar fi nu doar stupid, ar fi și caraghios.
Știu că în rândul partidului plutește un soi de suficiență, de siguranță în bătăliile câștigate, de certitudinea că drumul pe care s-a pornit e fără întoarcere.
Ba e cu întoarcere, iar proba puterii e cel mai groaznic zid de care te poți lovi, pentru că e unul interior, nevăzut și, de cele mai multe ori, nemărturisit.