Alegerile au trecut, iar participanții, fiecare în parte, și-au făcut bilanțul. Cum s-a comportat presa noastră, aflată în criză și suferință, e întrebarea la care am încercat să răspund, cu toată afecțiunea și înțelegerea.
Textul care urmează nu e unul polemic, nu e unul „dinafară”, nu e un reproș adus cuiva anume, nu e nici măcar complet, sunt constatările mele, făcute cu regret și amărăciune și, poate, nu privesc atât presa „mică”, cât media mainstream, presa ca atitudine, aflată parcă tot mai departe de misiune.

Ce-a făcut presa în această campanie electorală
Întâi de toate, presa românească a pornit în campanie electorală cu un deficit de imagine și de credibilitate, generate de subvențiile acordate de guvern ca sprijin pentru pandemie. Unii nici nu și-au pus problema etică (și n-o mai fac demult), alții și-au făcut scrupule și și-au declarat banii primiți de la stat, pentru transparență, dacă nu pentru obiectivitate. Nu era obligatoriu să respingă banii, depindea foarte mult ce făceau după aceea.
În al doilea rând, media noastră a intrat în logica de partid, imitând, într-un fel, comportamentul politicienilor, destul de dezinteresat de campanie electorală și de intensitatea ei, în cea mai mare parte.
Teoria spune că, în mod normal, perioadele electorale sunt de cea mai mare intensitate, atât pentru politicieni, cât și pentru jurnaliști. Când nu se întâmplă asta, înseamnă că avem o situație anormală.
Ce n-a făcut presa (în opinia mea):
• Nu a făcut o informare de campanie corespunzătoare, cu privire la profilul candidaților, a episoadelor incerte sau compromițătoare din CV-urile acestora
• Informarea politică a cetățenilor nu este opțională, este o obligație constituțională ce ține de rațiunea de a fi a presei democratice, iar libertatea de a alege (în cunoștință de cauză) este unul dintre pilonii democrației, alături de libertatea de exprimare și de cea economică
• Nu a făcut o informare cuprinzătoare cu privire la evenimentele de campanie, ca și cum n-ar fi fost important, ca și cum ar fi fost opțional, ca și cum așa ar fi fost normal
• Nu a sancționat derapajele de campanie, excesele, abuzurile care au fost, nu s-a arătat interesată de asta
• Nu a avut o atitudine critică, constructivă, de campanie, să ajute oamenii să înțeleagă politica, în general, nevoia de vot, responsabilitatea votului – nu a făcu și nu-și asumă educația politică (ca și educația mediatică, de altfel)
• Nu a ajutat oamenii să înțeleagă programele electorale, proiectele partidelor și candidaților, să le explice critic și să-i ajute să facă diferența dintre ele
• Nu a organizat îndeajuns, serios și independent, dezbateri electorale, chiar împotriva voinței politicienilor, prin care să atragă atenția, să creeze emulație și interes, să le transforme în show-uri politice
• Era în obiceiul presei în campanii să facă dezvăluiri, să publice anchete jurnalistice de mare impact (adevărate lovituri de presă), să valorifice la maximum o piață a subiectelor de scandal care exploda în campanie, ceea ce nu s-a întâmplat sau s-a întâmplat rar (recorder.ro)
• Am trăit senzația unei campanii politice ratate (plate, plictisitoare, monotone) și a unei campanii media ratate (indiferente, neatente, dezinteresate), a unei prese care a pierdut claritatea și o parte din valorile democratice care o fac/făceau indispensabilă
• Câteodată presa noastră pare a nu mai ști să facă agenda setting (să seteze agenda publică), iar când o face, e în folosul altora (politicieni, oameni de afaceri etc.)
De ce să permitem cuiva să spună (fie și în treacăt) că presa este sau va deveni inutilă, dispensabilă, că va dispărea, că funcțiile ei esențiale pot fi preluate de altcineva (de oricine)?
Jurnalismul profesionist e singura noastră șansă!
Și nu, nu e vorba despre trecutul (glorios) al presei, ci despre viitorul ei!