A început campania electorală pentru primării și consilii județene și aproape că nu am băgat de seamă. Nu știm sigur dacă e de bine sau de rău. Primul care a fost „pe fază” (probabil, cu mintea cea mai odihnită) a fost întâiul om al țării, președintele României. Într-o intervenție televizată, pe cât de scurtă, pe atât de surprinzătoare (în raport cu așteptările), Klaus Iohannis a marcat debutul procesului electoral, a subliniat importanța alegerilor și a implicării cetățenilor, a făcut referire la partidele prezente pe scena politică și a îndemnat cetățenii se meargă la vot. E adevărat că pe cât de just și de normal a fost apelul/semnalul său, pe atât de lipsit de „condiment politic” și de surprinzător, căci toată lumea se aștepta să abordeze „adevăratele” subiecte ale zilei/săptămânii/campaniei, care acum sunt cu totul altele. Ce e greșit aici, „defazajul” prezidențial sau așteptările noastre? Cine va face și va duce campania electorală, noii administratori ai orașelor sau DNA? Candidații pentru demnitățile locale sau scandalurile? Spiritul democratic sau spiritul justițiar?
Există temeri că procesul electoral va fi (și este deja) compromis, marginalizat, trecut în planul doi, acest fapt n-ar fi tocmai întâmplător, iar agenda campaniei va fi făcută de altceva/altcineva. Parcă nu e drept să comparăm „mere cu pere” și să punem în balanță alegerea primarilor cu scandalul ucigător al dezinfectanților din spitale, dar asta se întâmplă. Iar dacă vorbim despre alegeri, răspunsul este deja cunoscut. Și totuși, să le luăm la rând și „să le număram, coane Fănică!”. Alegerile și campania electorală reprezintă apogeul democrației, chintesența ei, momentul cel mai prețios și însemnat, acela în care „puterea poporului” are prilejul de a se manifesta în desemnarea conducătorilor cetății. Este și trebuie să fie un moment al adevărului, al bilanțului, al răsplății sau al pedepsei simbolice, acordate/aplicate prin vot – instrumentul acesta mic și insignifiant, dar care, prin adunare, devine mare, uriaș, înspăimântător. Oamenii trebuie să știe (și să nu uite) acest lucru și să conștientizeze că participarea la vot este (minimal) un fapt de educație și unul cultural, dovadă a faptului că înțelege lumea în care trăiește, chiar dacă nu este mulțumit de ea sau o disprețuiește. Legile și regulile democrației, imperfecte cum sunt, trebuie respectate și îndreptate în măsura posibilului și cu aportul tuturor.
De partea cealaltă a atenției noastre este și va fi (mereu) altceva, acum, scandalul contrafacerii dezinfectanților din spitale. Într-adevăr, greu de găsit ceva mai grav, mai scandalos, mai respingător și mai absurd. Pe de altă parte, din toate punctele de vedere suntem în fața unui subiect de presă excepțional, înafara oricărei discuții. E o foarte bună pildă și pentru jurnaliști, cum stau sub nasul nostru fapte evidente și foarte grave, la îndemână a se transforma în adevărate lovituri de presă și care pot să zdruncine din temelii șandramaua unui sistem, că este sănătatea, educația, justiția, sportul etc. E și un exemplu de tupeu maxim și nerușinare, de cât de departe poate merge (până la atingerea vieții oamenilor) foamea de bani, lipsa de rânduială, dimensiunea incomensurabilă a corupției și protejarea ei de către reprezentanți ai statului. Nici un jurnalist adevărat n-ar ocoli un asemenea subiect, sub niciun motiv sau pretext, pe de-o parte, pe de altă parte, nu pot fi acuzați jurnaliștii de interferență premeditată cu procesul electoral (campania electorală). Constatăm doar că startul plebiscitului a fost ratat, că interesul și atenția presei și a publicului se îndreaptă către aceasta temă (gravă și provocatoare) și nu excludem să apară altele la fel sau mai provocatoare.
Totuși, din această „cântărire” (repet) nedreaptă, cineva are de câștigat și cineva de pierdut. Scandalurile, declanșate prin presă, evident, oricât de grave sunt și de profunde, trec, asemenea apei. Însă pietrele rămân, iar „pietrele” sunt „bolovanii” acestora scandaluri, politicienii (în special) și acoliții lor din lumea afacerilor, flămânzi peste măsură. Aceștia sunt, fără putință de tăgadă, chiar „aleșii noștri”, cei la care nu suntem atenți în campania electorală, nu-i urmărim, nu ne interesează, cei pe care îi votăm cu ochii închiși, cei cărora le dăm votul din inerție, din obișnuință, cu nepăsare sau prin absență de la vot. Cu multă inconștiență, naivitate și primitivism (câteodată), acordăm maximă atenție efectelor (corupției, scandalurilor, faptelor de justiție publică etc.), dar neglijăm cu totul cauzele, care țin de defecțiunea sistemului politic, de disfuncționalitatea democrației, de procesul politic și electoral, de modul în care sunt aleși cei care ne reprezintă.
A început campania electorală, aproape că n-am băgat de seamă, și, la sfârșit, vom putea spune asemenea magistrului nostru tutelar (Nenea Iancu): „o făcurăm și pe asta și tot degeaba”. Este evident cui convine o campanie electorală anostă, lipsită de pregnanță, anonimizată, fără programe, fără dezbateri, fără prezențe semnificative, fără alternative: candidaților în funcție, cei ai marilor grupări politice, ai partidelor care promit mereu (la ananghie) că se reformează, dar n-o fac. Cei care „au votat” alegerile dintr-un singur tur.
Un mare pas înapoi pentru societatea românească și pentru democrație.
Acest articol a fost publicat și în cotidianul Monitorul de Cluj din 10 mai 2016