Sunt juventin de câteva zeci de ani, dar nu acesta e momentul cel mai bun pentru a mărturisi asta. De aceea, nici n-am să insist asupra acestui lucru, decât cu un singur detaliu, anume că m-am convertit la „religia” bianco-nero de la vârsta la care am realizat că dungile de pe tricouri au aceeași orientare și culori cu ale altei echipe de suflet, astfel încât m-am simțit reprezentat fotbalistic atât la nivel local, cât și la nivel universal. Și-așa a rămas de atunci până azi, cu bune și cu rele, cu bucurii și tristeți, cu succese și înfrângeri mereu amestecate, ca la orice microbist.
Duminică seara a fost marele derby în campionatul italian între Juventus și Roma, adică locul întâi și locul doi, terminat cu 3-0, un scor de forfait, cum ar zice clasicii fotbalului. Sigur, motiv de exultare pentru fanii Juventus-ului și de amărăciune pentru cei ai Romei. Cine a văzut meciul (transmis de peste 200 de televiziuni) a putut vedea o dispută tensionată, aprigă, dominată de miză, un joc tacticizat, cum numai italienii știu să joace între ei. Ar fi de prost gust să argumentez eu cât de bună și superioară a fost Juventus în raport cu adversara sa. Întâi de toate, aș elogia Roma pentru surpriza oferită acestui campionat, pentru joc și pentru rezultatele obținute până la un punct, pentru emulația creată și datorată, în special, antrenorului Rudy Garcia. Pe de altă parte, ar fi fost mai bine pentru toată lumea ca meciul de duminică să se fi încheiat în minutul 80, la 2-0, fix înaintea eliminării jenante a lui de Rossi și a tot ce a urmat. Acesta a fost semnul cel mai prost pentru Roma, nu neapărat înfrângerea, chiar dacă aceasta s-a produs la un scor fără echivoc, rușinos pentru unii. Din păcate, omenescul a trecut peste elementul sportiv și nu în favoarea sportului.
Pentru Juventus, nu această victorie este elementul cel mai convingător și nici înfrângerea identică aplicată lui Napoli, cealaltă pretendentă serioasă la titlu în acest an. Peste toate cuvintele și superlativele posibile, mai convingătoare sunt cifrele obținute până la acest moment în campionat, care, într-adevăr, vorbesc despre o forță fotbalistică autentică. Iată câteva din aceste date statistice uimitoare, realizate în câteva luni de la începerea competiției: după 18 etape, Juventus a realizat 49 de puncte, rezultate din16 victorii, un egal și o înfrîngere; de la etapa a 9-a, echipa a înlănțuit 10 victorii consecutive, primind un singur gol, în runda a 17-a, 4-1 cu Atalanta la Bergamo. Pentru Juventus, momentul de cotitură al turului s-a produs în etapa a 8-a, până la care Roma era lider, realizând și ea o serie impresionantă de 10 victorii consecutive, cu doar 4 goluri primite. În 20 octombrie, a avut loc meciul Fiorentina-Juventus, încheiat cu scorul de 4-2, după ce torinezii conduceaua la pauză cu 2-0. Cum se știe, au fost momentele de grație ale lui Giuseppe Rossi, autor al unui hat-trick, ce a răsturnat scorul în doar 15 minute, un duș foarte rece și foarte aspru pentru campioana en-titre a Italiei. Acesta a fost declanșatorul invincibilității, a închiderii efective a porții veteranului Buffon și a seriei încredibile de victorii ce a urmat. Până la această etapă, cu voie sau fără voie, Juventus a mai făcut o demonstrație de forță: în 4 din cele 7 meciuri, a fost condusă cu 1-0, reușind să întoarcă rezultatul (de la 0-1 la 3-2 cu Milan, de la 1-0 la 2-1 cu Chievo în deplasare, de la 0-1 la 2-1 cu Verona) sau să nu piardă (de la 0-1 la 1-1 cu Inter). Adaugați la acestea, 42 de goluri date și doar 11 primite în cele 18 meciuri. Să așezăm această înșiruire de succese la capătul a două titluri consecutive de campioană a Italiei.
Apoi, obligatoriu, vine discuția despre bani, deoarece, cum spunea Andrea Agnelli, președintele clubului, Italia nu mai este o țară de destinație, ci de tranzit pentru marile vedete ale fotbalului internațional. Surprinzător pentru unii, aceste rezultate s-au obținut în condiții de criză financiară și cu bugete de austeritate. Căci, pentru răutăcioși, echipa a fost construită din „cârpeli” și cu un antrenor, Antonio Conte, fără CV la acel moment. Să nu uităm că marile confirmări de azi ale echipei, Vidal și Pogba, ce merg către 40 de milioane de euro, sunt „culeși” de ici de colo, francezul de 18 ani cedat „moca” de Manchester United (deh, îmbătrânise și Ferguson), iar chilianul preluat ca speranță neconfirmată din Bundesliga. A fost apoi atragerea lui Pirlo de la Milan, a lui Barzali din Germania, a lui Vucinici pe bani puțini și exemplele pot continua. În sfârșit, „marile investiții” din ultimul an se cheamă Llorente, adus liber de contract de la Bilbao, și Tevez, o valoarea certă, dar un jucător plictisit și uzat la acel moment, adus cu 12 milioane de euro de la Manchester City, din care a făcut un golgeter de 30 de milioane, cât ceruse Realul pe Higuian, dați până la urmă de Napoli. Semn că se poate și așa.
Ar fi nedrept să nu zic nimic despre eșecul ieșirii premature din Champions Legue, care, cu toată compensația găzduirii la Torino a finalei Europe Legue, tot eșec rămâne, ca imagine și ca bani. Duminică, Juventus a câștigat convingător un derby, dar n-a câștigat campionatul, unde se mai joacă, vorba lui Rudy Garcia, pentru încă 60 de puncte. Adică pentru multe de văzut și de comentat.