Feb 04

„Mercato di riparazione”

shopping
Oameni pasionați (de fotbal) și temeinici, italienii (care au găsit pentru fiecare post din teren o denumire specifică numai lor – ex. terzino, regista, trequartista, mezzala etc.) au un nume și pentru perioada de transferuri din iarnă, ei îi spun „mercato di riparazione”, piața de reparații” din intersezon, a „cârpelilor”, cum s-ar zice mai pe românește, când echipele, când și cum pot, încearcă să înlocuiască ce nu merge sau să „completeze” cât pot ce lipsește. Se știe că nu-i o piață foarte generoasă, pentru că, fiind la mijloc de drum (de campionat, de ciclu), nimeni nu prea vinde și nu se aruncă în mari aventuri într-un timp scurt (pentru negocieri) și pentru ajustări/replieri (în cazul transferurilor reușite sau nereușite). Negoțul făcut sub presiune iese prost de obicei și „negustorii” tocmai de aceea sunt prudenți. Italienii fac și clasamente ale celor mai mari „lovituri” de iarnă, nu foarte multe și nu foarte mari.
Acest „mercato” a fost unul agitat și s-au înregistrat câteva mișcări importante: Liverpool și luat un atacant, Luis Diaz, de la FC Porto, Barcelona l-au luat pe Adama Traore de la Wolverhampton și, foarte probabil, pe Pierre-Emerick Aubameyang de la Arsenal. Everton și-a pus chiar antrenor nou, pe Frank Lampard, în locul lui Rafa Benitez. Și mai sunt și altele pe care nu le-am prins eu, dar pe care nu le scapă, ca un metronom, jurnalistul italian Fabrizio Romano (pentru cine-i interesat).
Eu însă am urmărit, cu un interes personal, special și sporit Seria A, unde protagoniste au fost Juventus și, în parte, Inter Milano. Practic, despre ele se spune că au transformat „mercato di riparazione” în „mercato di anticipazioni”, adică de început (anticipat) de ciclu. Pentru torinezi, care intraseră, cu antrenor nou și echipă veche, într-un „punct mort”, fără perspective, repararea/refacerea/revoluția lotului era vitală pentru a nu rata sezonul și a se face de rușine. Leadershipul lui Juventus a hotărât să „taie coada la câine”, cu risc, curaj și bani mulți. Astfel că Juve chiar a dat lovitura sezonului în Europa, ca preț, impact și dificultate a tranzacției, prin achiziția lui Dușan Vlahovic, de la Fiorentina, contra unei sume record a sezonului, de 70 milioane de euro plus bonusuri. Dificultatea acestui transfer (împotriva naturii) nu erau banii, în primul rând, ci presiunea timpului, faptul că se făcea cu Fiorentina (o tiffoserie înverșunată anti bianco-nero), mercantilismul și versatilitatea patronului, miliardarul americano-italian Rocco Commisso, și situația jucătorului, una din marile speranțe ale Europei, așezat în galeria tinerilor mari atacanți, alături de E. Haaland și K. Mbappé. Sârbul anunțase neprelungirea contractului, mai a avea un an de contract și deci declașase o „cursă sălbatică” pentru semnătură între granzii Europei. Deja în jurul său se contura spectrul periculos al sutei de milioane de euro, pe de-o parte, și spectrul de-a pleca liber de contract, pe de alta. Vlahovic a fost (super)ofertat, o dată generic de City, de două ori (cu sumă crescută) de Arsenal și de Tottenham (din câte știu eu), dar a refuzat, spunând că vrea să rămână în Italia. Aceasta a fost șansa și „fanta” pe care s-a insinuat negocierea cu Fiorentina a lui Juve, dar și antecedentele reușite cu Bernardeschi și Chiesa (Cuadrado, tot fiorentin, având o altă poveste mai complicată). Juve s-a ales, astfel, cu atacant mare speranță pentru fotbalul sârbesc, european, juventin etc. Dintre protagonistele Seria A a reacționat doar Inter care l-a achizițiomnat pe Felipe Caicedo, de la Genoa, pentru a-și întări atacatul și presează până în ultimul moment pentru Gianluca Scamacca, de la Sasuolo, marea speranță a fotbalului italian. Însă cel mai tare transfer al Inter-ului este Gosens de la Atalanta, un jolly-joker de bandă de mare eficiență.
Pentru Juventus, Vlahovic în atac nu era suficient, căci penuria de goluri era legată de „piatra de moară” de la mijlocul terenului, incapabilă, în actuala alcătuire (Bentancur, Rabiot, Arthur, Ramsey, McKennie, Bernardewschi), cu tot transferul lui Locatelli, să mai producă fotbal eficient, ofensiv și chiar defensiv. Semăna cu o „moară stricată” ce măcina în gol, iar în ultimul meci pe San Siro „reușise” să nu trimită niciun șut pe poartă. Pe evoluția de până acum, fără speranțe de schimbare, riscau să nu prindă locul 4 în campionat, de UCL, și un parcurs scurt în actuala ediție a ligii. Ce s-a întâmplat ieri a fost un „hocus-pocus”, o „vrăjitorie”, sau o acțiune, probabil, bine pregătită, cu trei transferuri și jumătate antamate într-o singură zi: Bentancur și Kulușevski dați la Tottenham, cumpărarea lui Denis Zakaria de la Borussia Mönchengladbach și negocierea avansată pentru uruguaianul N. Nandez de la Cagliari. De subliniat, toate legate/dependente una de alta, un „lanț” a cărui continuitate făcea posibilă următoarea mișcare. Am fost foarte prins în acest carusel, l-am urmărit pe toată durata zilei și am rămas uimit și satisfăcut că a fost posibil.
La acestea, se mai adaugă două mișcări de azi, „eliberarea de Aaron Ramsey (una din „țepele” trecutului” – venit gratis, salariu mare, rezervă-parazit), care va pleca la Glasgow Rangers, și achiziția lui Federico Gatti, Frosinone, cel mai valoros fundaș din Serie B.
E limpede că Juventus are ambiții (ca întotdeauna), dar și nostalgii (după cei mai buni zece ani din istorie). ”Elvețianul” Zakaria (1,91 m, 81 kg) pare a dori să refacă un tipar (cu mijlocaș de tip Vieira, Pogba, Matuidi), genul de jucător lungilă-lățilă, măturător în defensivă și distribuitor în ofensivă, de care se leagă cele mai mari succese, a cărui lipsă s-a simțit atât în atac, cât și în apărare, cerut, de altfel de antrenor. De-acum Allegri nu mai are scuze, de vină va fi numai el.