Încerc și eu, asemenea celor mai mulți dintre români, să înțeleg ce s-a întâmplat vineri seara în București 30 de morți, 140 răniți), cum a fost posibil, cum am reușit (din nou) să ne facem „de minune” în întreaga lume într-un mod atât de tragic, de absurd și de grotesc. Așa cum am putut constata (răsfoind presa și internetul) și cum ne puteam aștepta, o parte din concetățenii noștri au găsit răspunsuri. Bunăoară, pentru fataliști, în grozăvia de la Clubul „Colectiv”, cu siguranță, e mâna sorții, ghinion absolut și nimic altceva. O mână de oameni au murit și mulți alții au avut de suferit pentru că se aflau în locul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Pentru fundamentaliști, de bună seamă, la fosta fabrică de încălțăminte bucureșteană „și-a băgat dracul coada”, iar faptul că se interpreta „muzică satanistă” acolo, că era aproape Halloween-ul și că se cânta chiar atunci piesa „The day we die” nu sunt simple coincidențe. Nici nu-i foarte greu, în asemenea momente de maximă emoție, să faci legături directe între lumea reală, a percepțiilor senzoriale, și cea transcendentală, ce excede rațiunea umană. Pentru militanții politici, fără nicio îndoială, „de vină”, nemijlocită, pentru moartea celor 30 de oameni sunt fie pesediștii, în frunte cu Ponta și Dragnea, fie liberalii lui Blaga și Gorghiu, fie chiar președintele Iohannis (din oficiu) etc. Aceștia fac ce fac întotdeauna în momente din care ar putea trage un profit: basculează vinovăția în mod net, tendențios și premeditat, într-o singură parte. Iar dacă nu sunt foarte vizibili încă, e doar pentru că nu e momentul potrivit. Mai există și stirpea anti-instituționaliștilor, pentru care tot răul se explică prin instituții, indiferent care și la ce nivel (Guvern, Parlament, Primărie, Consiliu Județean, ministere, Ambulanță, SMURD etc.). Pentru ei, aparatul administrativ, în general, e „un monstru tentacular” menit să încurce lucrurile, nu să le facă să funcționeze. În fine, cu titlu de inventar, mai reținem „misticii politicii”, care, din interes disperat, cred în propriile mistificări. De pildă, pentru activiștii UNPR, incendiul tragic de la fosta fabrică de încălțăminte „Pionerul” e urmarea unui „atac terorist”, cum apărea în comunicarea internă a partidului imediat după incident. Sunt de înțeles cumva, încearcă să-și salveze președintele (Oprea) și primarul lor principal (Popescu Piedone), printr-o tentativă grosolană de manipulare.
Pot părea necuviincioase aceste gânduri (și chiar sunt) cu atâta moarte și suferință cruntă în jur, dar ele se află totuși în mintea noastră, ne macină, ne domină, ne dau ghes, uneori împotriva voinței noastre. Nu sunt doar necuviincioase, ci și nedrepte și neadevărate, căci niciunul dintre cei enumerați mai sus nu poartă singur vinovăția faptelor întâmplate. Există în limba română un cuvânt care le leagă și le explică pe toate și se cheamă PROMISCUITATE. Fac apel la primul înțeles din DEX al acestui cuvânt oribil care spune că este un „amestec de indivizi foarte diferiți pe care îi reunește un mod de viață dubios și contradictoriu și un comportament necuviincios”. Țara noastră, societatea în care trăim, „Românica” noastră asta a devenit, o țară dubioasă și contradictorie, cu un comportament nepotrivit, dar pe care nu-l mai vedem decât în momente dramatice. Iar promiscuitatea nu este doar personală, ci s-a extins și la nivel instituțional ca un fel de râie. Cum putem numi altfel decât promiscue relațiile statornicite dintre o firmă organizatoare de evenimente și Primăria care-i eliberează avizul pentru un spațiu impropriu? Cum putem numi relațiile dintre cele două entități cu toate celelalte instituții care trebuie să avizeze, la rândul lor, acest tip de activitate publică cu risc (Direcția Sanitar Veterinară, Agenția de Mediu, ISU – Pompieri) decât promiscue? Un fel de mizerie birocratică unanim consimțită, ilegalitate dusă la rafinament și imoralitate pe care n-o mai sesizează nimeni, fiind deja obișnuită cu ea. Cum putem numi altfel decât promiscue relațiile dintre niște patroni lacomi și inspectorii care sunt obligați să-i verifice și șefii lor, deopotrivă? La aceștia putem adăuga artiștii și promotorii de evenimente, dar și șpăgarii și protectorii lor etc. Toți știu că nu sunt în regulă, că e ilegal, imoral și periculos ce se întâmplă, însă nu fac nimic. Dar nici societatea, publicul, consumatorii, cetățenii nu reacționează și nu mai au sensibilitate pentru asta, pentru că s-au obișnuit cu ea. Dacă ni se pare firesc ca o școală primară să funcționeze fără aviz de mediu (fără apă, fără WC igienic), de ce ni s-ar părea suspect ca un spectacol cu 400 oameni să aibă loc într-o „cușcă” din subsol cu o capacitate de 100, cu o singură ieșire activă și un singur instinctor pentru incendii.
Cum putem numi altfel decât promiscuitate când un adjunct de partid (Dragnea) își scoate adversarul din joc (Ponta), îi ia puterea și funcția din partid, apoi, din „prietenie”, îl mai ține în capul cabinetului controlat de el pentru a-i se sparge în cap „oalele” guvernării? Și-l va da jos cu prima ocazie. Iar acesta consimte cu plăcere. Cum putem numi altfel decât promiscuitate când premierul unei țări, în gura mare, îl face „surda din horă” pe președintele țării, apoi este primit a doua zi de către acesta, iar amândoi să vorbesc, după aceea, despre „respect” reciproc?
Apărut și în Monitorul de Cluj din 3 noiembrie