De-acum, alegerile din America sunt istorie (bună-rea, om vedea). „Istorie” sunt alegerile noastre cele mici, din Republica Moldova. Dar ce istorie?! În cei peste douăzeci de ani de democrație (ca să nu mergem mai departe), credeam că ne-am obișnuit cu derizoriul, cu absurdul, cu dezamăgirea și înfrângerea, atât de mult încât să nu ne mai mire nimic. Dar nu-i așa, căci așa-numita Republica Moldova (prin voia sorții și a meandrelor trecutului) alege cu „mâna sa”, de bunăvoie, nesilită de nimeni să facă cale-întoarsă dinspre Europa (chipurile), dinspre România (mai ales), dinspre un drum (și civilizație) care i-ar fi putut deschide orizonturile către progres, dezvoltare, bunăstare. Dar nu, prin oligarhi și uneltele lor, politicienii și partidele, prin votul fricii, al dezorientării și dezamăgirii, Republica Moldova se întoarce către Răsărit și către frigul Siberiei, în deplină „armonie” cu viscolul și vremea din ziua alegerilor.
Din această proastă afacere politică românească (orice s-ar spune) mă interesează acum cine ar fi vinovații și către cine ar trebui îndreptată piatra.
– România nu poate fi scoasă din ecuație, prin două tipuri de greșeli mari făcute în raport cu Basarabia: unele de „moment istoric”, altele de strategie. România ar fi putut alipi R. Moldova în câteva ocazii, mai ales la destrămarea URSS, dar n-a făcut-o din slugărnicia, frica sau lipsa de viziune a conducătorilor ei de atunci (Ion Iliescu, în principal). Apoi țara noastră a greșit strategic prin abandonare, lipsa de încurajare și de sprijin constant politic, financiar, social, economic și de solidaritate. Ar fi putut s-o facă, cu toată sărăcia noastră, dac[ ar fi vrut și ar fi fost preocupată. R. Moldova a fost abandonată, pur și simplu, și din când în când câte cineva se făcea că e interesat.
– Influența rusească a avut un rol important (dar nu determinant) în marginalizarea R. Moldova, prin încurajarea conflictului din Transnistria, prin menținerea armatei sale în teritoriu și prin oameni și partide interpuși. Rusia, fără mare efort și implicare decisivă, și-a păstrat controlul asupra R. Moldova, convenindu-i nedezvoltarea și corupția, lipsa de emancipare și perspective într-o Europă a transformărilor. Mica țară, uitată de lume, a rămas buimacă într-un no man’s land, între două noi „imperii” (cel european și cel rusesc).
– De vină este structurată demografică a unei țări artificiale (din vremea comunismului), „cârpită” în toate felurile, astfel încât să dea rezultatul așteptat: eterogenitate, conflictualitate, lipsă de coeziune și unitate, o țară schizoidă atât pe orizontală (prin structuri compoziții diferite), cât și pe verticală (prin interese, orizonturi și așteptări opuse).
– Vinovația majoră o poartă clasa politică din R. Moldova, un amestec ratat de foști comuniști nostalgici (pro-ruși), politicieni pro-europeni (pro-România) lipsiți de vigoare, viziune și mijloace reale de luptă politică și oligarhii corupți, fără coloratură politică, care, prin implicare directă sau indirectă, au ținut țara la cheremul lor pentru a-și conserva interesele și a-și spori averile. Aceste categorii nu există în stare pură, ci se întrepătrund, într-o combinație mereu perdantă pentru oamenii obișnuiți ai țării.
– Societatea moldoveană nu poate fi absolvită de răspundere pentru starea de înapoiere și subdezvoltare a țării, pentru că n-a produs germenii emancipării, nu a coalizat în combaterea corupției și a sărăciei, nu a generat o stare de nemulțumire și de revoltă din sânul societății civile, care să sperie și să descurajeze clasa politică, atunci când alte căi politice și democratice de schimbare nu mai funcționau. Poporul aștepta o minune, dar fiecare pătură socială se uita în altă parte, niciodată toți în aceeași direcție.
– Pro-rusul Igor Dodon a câștigat alegerile, învingând-o pe pro-europeana Maia Sandu, prin voturile populației de vârsta a doua și a treia, în principal, și prin insuficienta participare a tinerilor, fie dezamăgiți, fie împrăștiați în toate colțurile lumii, fie complet dezorientați în identificarea unei soluții pentru țara și destinul lor. Matematic, dacă participarea tinerilor ar fi atins 20% (asemenea celorlalte categorii de vârstă), cu vot bine direcționat, soarta alegerilor ar fi putut fi alta.
– Manipularea ordinară (în privința contracandidatului pro-european), intoxicarea mizerabilă (în privința pericolului american și românesc) din campania electorală și piedicile evidente la vot puse în calea diasporei, în special, care a încercat și a reușit, în bună măsură, să se mobilizeze pentru vot, au fost cauzele punctuale și conjuncturale prin care candidatul pro-rus a câștigat scrutinul. Populației rurale (indiferent de etnie) i s-a inoculat, de pildă, că în R. Moldova vor fi instalate scuturile antirachetă americane care vor deveni ținte rusești. Să nu uităm de banii lui Renato Usațîi, prinși cu capse în paginile ziarelor împărțite votanților sau de buletinele de vot epuizate pentru cei care votau în străinătate.
Votul antisistem din alegerile prezidențiale din România (2014), votul antisitem pentru Brexit din Marea Britanie din acest an și votul antisistem din SUA de acum ne-au făcut să credem că „minunile” sunt posibile prin vot. Dar cred că nimeni nu poate spune ce înseamnă în acest moment vot antisistem în R. Moldova, iar asta e mai rău decât votul însuși.
Acest articol a apărut și în cotidianul Monitorul de Cluj
Nov
22
